Ministrul britanic al culturii a cerut Netflix să afișeze un avertisment la începutul episoadelor serialului „The Crown” prin care să anunțe spectatorii că seria este „o operă de ficțiune”, relatează CNN.

The CrownFoto: Netflix

Oliver Dowden a afirmat că fără avertismentul care să anunțe că serialul se folosește de licența artistică spectatorii tineri ar putea „confunda ficțiunea drept fapte”.

Sezonul actual al seriei, lansat de Netflix mai devreme în cursul lunii noiembrie, înfățișează o perioadă tumultoasă din domnia reginei Elizabeta a II-a din anii 1980 și prezintă adesea într-o manieră incomodă membrii familiei regale britanice.

Sugestia lui Dowden a fost criticată de unii istorici care nu o consideră necesară însă acesta a declarat luni despre serial că:

„Este o operă de ficțiune frumos realizată, așa că la fel ca și în cazul altor producții TV Netflix ar trebui să facă foarte clar la început că este exact asta”.

Netflix de regulă nu își informează spectatorii că dramele difuzate sunt ficționale la începutul fiecărui episod.

„Fără acest lucru mă tem că o generație de spectatori care nu au trăit în timpul acestor evenimente ar putea confunda ficțiunea drept fapte”, a adăugat Dowden.

Ministrul ar intenționa să înainteze o cerere oficială Netflix pentru introducerea unui „avertisment de sănătate” la începutul fiecărui episod, potrivit The Sun.

„The Crown” este unul din cele mai populare seriale ale Netflix, înfățișând până acum patru decenii ale domniei reginei Elizabeta a II-a în decursul a patru sezoane.

Sezonul actual prezintă începutul relației prințului Charles cu prințesa Diana, destrămarea mariajului acestora și relația extraconjugală a lui Charles cu Camilla Parker-Bowles.

Alte evenimente prezentate sunt neînțelegerile dintre premierul conservator Margaret Thatcher și regina Elizabeta a II-a, precum și relația reginei cu soțul său, prințul Filip și copiii lor.

Dowden a cerut afișarea unui avertisment după ce o sugestie similară a venit din partea contelui Spencer, fratele prințesei Diana.

Câțiva biografi regali și jurnaliști au criticat anterior serialul fiindcă ar devia de la fapte însă creatorul acestuia, Peter Morgan, nu a susținut niciodată că „The Crown” ar fi complet fidel realității istorice.

Citește și: