Aproximativ 20 de hectare de vegetaţie uscată, mărăciniş şi litieră au luat foc, luni seară, în localitatea Bălanu din judeţul Hunedoara, transmite News.ro. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului, însă intervenţia a fost una dificilă din cauza vântului puternic, iar în această noapte vor supraveghea zona, la baza versantului, pentru a se asigura că incendiul nu va ajunge la gospodării. Şi pompierii din Braşov se luptă cu un incendiu de fond forestier care a cuprins 10 hectare în Munţii Făgăraşului.

Incendiu de vegetatieFoto: Inquam Photos / George Călin

„Pompierii militari din cardul Detaşamentului Hunedoara au acţionat astăzi cu două autospeciale de stingere, pe raza localităţii Bălanu, comuna Râu de Mori, pentru localizarea unui incendiu de vegetaţie uscată, mărăciniş şi litieră care se manifestă pe aproximativ 20 de hectare de teren. În sprijinul pompierilor au acţionat şi lucrători ai Ocolului Silvic Retezat”, a transmis ISU Hunedoara.

Potrivit sursei citate, intervenţia echipajelor operative a fost una dificilă întrucât au existat mai multe focare, terenul este greu accesibil şi totodată propagarea flăcărilor a fost favorizată de vântul puternic.

„Odată cu scăderea vizibilităţii, pompierii s-au retras la baza versantului, unde vor rămâne în supraveghere pe tot parcursul nopţii pentru a se asigura că focul nu va pune în pericol gospodăriile din zonă”, a mai transmis ISU Hunedoara.

La rândul lor, pompierii din judeţul Braşov anunţă un incendiu de fond forestier în Munţii Făgăraşului (zona Victoria - Valea Ucea Mare / Padurea Gardomani).

„Din primele informații, se pare că focarele de incendiu se întind pe o suprafata de aproximativ 10 hectare. Acțiunea de interventie e îngreunată din cauza faptului că nu se poate realiza accesul cu autospecialele de interventie până la focarele de incendiu, pompierii fiind nevoiți să se deplaseze pedestru, mai bine de 2 ore, pe timp de noapte, pe un teren accidentat”, a transmis ISU Braşov.