Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a fost achitat de Tribunalul Timiş în dosarul în care a fost acuzat de DNA de instigare la abuz în serviciu. Și celelalte persoane din dosar au fost achitate, dar decizia nu este definitivă.

Virgil MustaFoto: AGERPRES
  • ”(...) dispune achitarea inculpatului Musta Virgil Filaret, cercetat pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dispune achitarea inculpatei Manolescu Diana Luminiţa, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dispune achitarea inculpatei Albu Maria Diana, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dispune achitarea inculpatei Paica Dana Mihaela,cercetată pentru instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, se arată în sentinţa pronunţată, joi, de Tribunalul Timiş, potrivit News.ro.

Sentinţa nu este definitivă, aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel Timişoara.

Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA, în noiembrie 2022, pentru instigare la abuz în serviciu, după ce ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale - recoltarea de probe pentru teste COVID-19 - la firma la care el este asociat, deşi ele se aflau în timpul programului de lucru la unitatea medicală publică.

Alături de Musta au fost trimise în judecată Diana Manolescu, director medical al spitalului, o asistentă medicală şi o altă femeie, medic.

Acuzațiile pe care DNA i le aduce medicului Virgil Musta

Procurorii îl acuză pe Musta că ar fi determinat trei asistente medicale să lucreze la clinica sa timp de trei ore pe zi, deși acestea ar fi fost plătite de spital. Prejudiciul care i se impută este de 12.173 de lei, procurorii punându-i sechestru pe această sumă.

Ce spune DNA

  • „În perioada 21 iulie - 9 noiembrie 2020, Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
  • Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).
  • Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menționată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital.
  • La instigarea lui Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale. Mai mult, Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente.
  • Astfel, Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului.
  • Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara. Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei”.