Cele două surori mai mici ale fetiţei de 9 ani din Galați care a murit în urma bătăilor primite de la mamă au şi ele urme de violenţă pe corp. Autorităţile fuseseră anunţate cu privire la situaţia celor trei fetiţe încă din martie 2023, când reprezentanţii grădiniţei unde mergea copila mijlocie au sesizat că aceasta are semne de lovituri pe corp. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) spune că a făcut atunci o anchetă, concluzionând că „a fost un incident izolat, şi nu un mod de viaţă care să afecteze calitatea dezvoltării copiilor”.

Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

„În cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.) am constatat şi pe corpul celor două fetiţe urme de agresiune fizică. Am contactat Poliţia şi am solicitat şi pentru ele expertiză medico-legală, astăzi dimineaţă”, a declarat joi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Tania Calcan.

„A fost un incident izolat, şi nu un mod de viaţă care să afecteze dezvoltarea copiilor”

Conform acesteia, fetițele, care anul acesta împlinesc 7, respectiv 5 ani, au fost preluate în regim de urgenţă după de DGASPC a fost anunţată de Poliţie despre moartea copilei de 9 ani, ele aflându-se, în prezent, la un asistent maternal.

Autorităţile din Galaţi au fost anunțate despre situația familiei celor trei fetițe încă din luna martie a anului trecut, când reprezentanţii grădiniţei unde era înscrisă fetiţa mijlocie au anunţat DGASPC că aceasta pare a avea semne de violenţă pe corp.

A urmat atunci o anchetă derulată de către DGASPC Galaţi, care a concluzionat că „a fost un incident izolat, şi nu un mod de viaţă care să afecteze dezvoltarea copiilor”.

  • „În martie 2023, am primit o sesizare pe care a făcut-o grădiniţa, cu privire la existenţa unui posibil abuz fizic asupra celei mijlocii, care va împlini şapte ani anul acesta.
  • Atunci am făcut evaluarea completă a cazului, conform procedurilor noastre, anchetă socială, evaluare psihologică a tuturor copiilor şi am discutat cu membrii familiei.
  • S-a concluzionat că a fost un incident izolat, şi nu un mod de viaţă care să afecteze calitatea dezvoltării copiilor.
  • Mama şi cele trei fete locuiau împreună cu fratele mamei şi cu soţia acestuia, care au fost familie suport foarte bine ancorată în evoluţia copiilor.
  • S-a constatat ataşament real pe care colegii mei psihologi l-au constatat faţă de mătuşa maternă, interes din partea unchiului pentru a susţine financiar familia. Deci o familie cu valori şi cu condiţii corespunzătoare pentru cele trei fete”, a declarat reprezentanta DGASPC.

Ea susține că instituţia a sesizat totuşi Poliţia cu privire la suspiciunea că fetiţa mijlocie fusese abuzată fizic, iar după încheierea anchetei sociale cazul familiei a rămas, pentru monitorizare, în atenţia Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Galaţi, care nu a anunţat niciodată DGASPC că ar fi ceva în neregulă cu acea familie.

Unchiul şi mătuşa cu care locuiau fetiţele anul trecut sunt aceleaşi rude cu care locuiau şi când fata de 9 ani a murit în urma bătăilor.

„Nu am primit o nouă sesizare în urma căreia să intervenim”

  • „Fiind vorba de o sesizare de un posibil abuz, atunci noi am transmis mai departe la IPJ pentru verificarea acestei posibile situaţii de abuz fizic. A urmat o corespondenţă cu IPJ Galaţi pentru asta. Următoarea etapă, după ce ne-am asigurat că sunt bine, cumva, copiii acasă, cazul a rămas în monitorizarea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Galaţi, conform legii care prin monitorizări ulterioare ar fi fost posibil să ne anunţe dacă ceva din evoluţia cazului solicită intervenţia specială din partea noastră.
  • Nu am primit niciun astfel de raport până acum, o nouă sesizare în urma căreia să intervenim, nicio formă de comunicare care să ne anunţe că ceva se întâmplă acolo”, a adăugat purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi.

Fetiţa de 9 ani din Galaţi a murit, miercuri dimineaţă, în apartamentul în care locuia cu familia, fiind găsită de un echipaj SMURD cu urme de violenţă extremă pe corp.

Parchetul Tribunalului Galaţi a anunţat, joi, că mama fetiței a fost reținută pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de omor asupra unui membru de familie.

Potrivit procurorilor, în perioada 26-30 ianuarie 2024, în timp ce se afla în locuinţa din Galaţi, „femeia a exercitat acte de violenţă asupra fetiţei sale, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contontente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului”.

Legiștii au finalizat raportul medico-legal și au stabilit că fetița a murit din cauza unor leziuni externe și interne extrem de grave, conform Digi 24. Avea vânătăi pe tot corpul și arsuri profunde, după ce ar fi fost arsă cu un aprinzător de aragaz cu flacără.