Persoanele care au trăit în case de copii pe teritoriul României în perioada 1947-1997 ar putea beneficia de o indemnizaţie lunară şi de unele facilităţi, potrivit unui proiect de lege depus în Legislativ de către parlamentarii USR Irineu Darău şi Andrei Miftode. USR pleacă în proiectul său de la imaginile difuzate la începutul anilor 1990 cu condițiile din orfelinate României, subliniind că „nicio acţiune nu poate şterge sau măcar compensa durerile suferite de copiii crescuţi astfel”.

Parlamentul RomanieiFoto: HotNews / Dan Popescu

Imaginile difuzate, începând cu anul 1990, în întreaga lume, scoteau la iveală condiţiile inumane din aşa-numitele „leagăne”: copii legaţi de paturi şi înghesuiţi într-o singură încăpere, copii cu dizabilităţi, bolnavi de SIDA, condiţii precare de igienă, medicamentaţie excesivă şi lipsa de îngrijire adecvată, arată comunicatul de presă al USR, citat de News.ro.

„Orfelinatele comuniste sunt încă o rană adâncă pe care România trebuie să o trateze. Nicio acţiune nu poate şterge sau măcar compensa durerile suferite de copiii crescuţi astfel, însă credem că este datoria statului să ofere recunoaştere şi sprijin celor care nu au avut nicio altă alegere sau şansă în viaţă, într-un sistem crud şi totalitar. Nimic nu poate compensa ororile trăite atunci, copilăriile pierdute. Iar vinovăţia statului nu poate fi ştearsă. E nevoie de aceste compensaţii. Nu mai putem amâna să facem pace cu trecutul”, a afirmat senatorul USR Irineu Darău.

Ce presupun compensațiile pentru copiii orfelinatelor din perioada comunistă

Iniţiativa USR propune ca cetăţenii români care au trăit în case de copii pe teritoriul României, în perioada 1947-1997, să beneficieze de:

  • - Indemnizaţie lunară în sumă fixă, în cuantum de 10% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat ISR. Adică, circa 750 de lei.
  • - Scutire de la plata unor taxe şi impozite locale aşa cum au, de exemplu, şi veteranii de război sau revoluţionarii.
  • - Participarea gratuită la şedinţe de psihoterapie şi/sau consiliere psihologică clinică în limita a 300 de lei lunar.

„Pe 13 decembrie, în Piaţa Universităţii, mai mulţi elevi bucureşteni au înălţat simbolic sute de baloane albe spre cer pentru cei 436 de copii ucişi în timpul comunismului într-un cămin aproape de Capitală, căminul de la Plătăreşti. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a depus la Parchet un dosar şi sperăm să nu ajungă îngropat în sertare, ca multe altele. Pentru cei mai mulţi dintre noi, amintirea lipsurilor crunte din comunism s-a estompat. Nu avem însă voie să uităm ororile acelor vremuri, pe aceia fără vreo vină pe care statul i-a condamnat în modul cel mai sinistru la viaţă în mizerie şi la izolare”, a precizat deputatul USR Andrei Miftode, potrivit sursei citate.

Citește și:

IICCMER a sesizat Parchetul in legatura cu moartea a 771 de minori internati in centre de plasament, in perioada comunista