Camera Deputaţilor va dezbate luni moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrei Edcuaţiei, Ligia Deca, despre care spun că nu a reuşit să implementeze nicio reformă în învăţământul românesc şi îl menţine într-o stare dezastruoasă, confirmată recent şi de rezultatele extrem de slabe de la testele PISA. Votul final asupra moţiunii este programat marţi.

Ministrul Educatiei, Ligia DecaFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Am văzut cu toţii rezultatele la testele PISA. România ocupă penultimul loc în UE. Nu mai e un şoc pentru nimeni, e doar confirmarea dezastrului din educaţie.Ce a făcut în aceste condiţii Ministerul Educaţiei? A cosmetizat raportul OCDE şi a prezentat rezultatele în batjocură. Altfel nu se poate numi aprecierea că ”România este rezilientă” DA! Educaţia a reuşit „performanţa” să rămână pe ultimul loc”, afirmă cei 56 parlamentari USR şi Forţa Dreptei care susţin moţiunea.

În moţiunea simplă, Ligia Deca este acuzată că a cenzurat raportările privind procentul de analfabetism funcţional înregistrat în România, pentru a ascunde dezastrul educaţional şi că nu a făcut nimic pentru a stopa degradarea şcolii româneşti, din contră, a sporit inechităţile din sistem, prin introducerea examenului de admitere la liceu, în ciuda tuturor avertismentelor primite, şi a continuat să scadă nivelul subiectelor de la Evaluarea Naţională, examen care a ajuns să nu mai însemne nimic.

„A consacrat ideea că nota 2 e foarte bună, că merită premiată”, i se mai reproşează ministrului Deca.

USR şi Forţa Dreptei solicită Guvernului să accelereze reformele din Educaţie prevăzute în PNRR, să crească de îndată salariile profesorilor conform măsurilor adoptate prin OUG 57/2023 şi să asigure derularea Programului Naţional Masă Sănătoasă pentru un milion de copii în anul şcolar 2023-2024, aşa cum este stabilit în legea învăţământului preuniversitar, conform sursei menţionate.

„Ministra Ligia Deca nu a făcut altceva decât să ascundă problemele din învăţământ. De aceea, în urma acestei moţiuni, singurul demers corect, salvator, reformist este plecarea de la conducerea educației din România”, conchid semnatarii documentului.

Rezultatele testelor PISA 2022 arată că sistemul de învățământ românesc se află la coada clasamentului în Uniunea Europeană când vine vorba despre aceste trei domenii, fiind superior doar celui din Bulgaria.

În 2018, elevii români au înregistrat cel mai mic punctaj din ultimii șase ani la testele PISA.

Situația a rămas aproape neschimbată în 2022. În linii mari, aproape jumătate dintre elevii de 15 ani nu înțeleg ce citesc, doar unul din doi face conexiuni matematice și 56% pot identifica explicația corectă privind fenomenele științifice.

Ligia Deca a anunţat că rezultatele României la PISA 2022 s-au menţinut la acelaşi nivel ca în 2018. Ea a menţionat că, spre deosebire de alte state, ţara noastră nu a înregistrat pierderi semnificative în performanţele elevilor.

„Sistemul educaţional din România este rezilient, dar trebuie să creştem nivelul de alfabetizare funcţional. Avem o proporţie importantă de elevi care nu au competenţele minime necesare pentru a face faţă cu succes provocărilor societăţii actuale. Performanţele la testarea PISA 2022 ne situează încă sub media OCDE”, a explicat Deca.