Danielle Aloni, femeia din grupul de trei ostatice luate de Hamas care transmite mesajul în care îl critică pe premierul Benjamin Netanyahu, are origini românești, tatăl acesteia fiind român, conform Digi 24. Amintim că Hamas a publicat luni o înregistrare video cu trei femei prezentate drept ostatice, în care una dintre ele îi cere pe un ton ridicat premierului israelian să facă un schimb de prizonieri cu gruparea teroristă pentru a obţine eliberarea lor.

Femei tinute ostatice de HamasFoto: Captura

UPDATE 20:35 Remus Aloni, tatăl lui Danielle Aloni, a reacționat după apariția videoclipului spunând că atunci când și-a văzut fiica în imagini inima sa „aproape a încetat să mai bată”, conform BBC.

Bărbatul - care este român - a spus că el și soția sa s-au simțit ușurați când au aflat că fiica lor cea maare era în viață.

„Ne dorim foarte mult să se întoarcă la noi, să o putem îmbrățișa”, a spus el.

Sora lui Danielle, Sharon Aloni Konio, și trei dintre nepoții lui Remus Aloni au fost, de asemenea, luați ostatici.

Remus Aluni spune că Crucea Roșie nu trebuie să rămână indiferentă și că trebuie să facă demersuri pentru a ajunge la ostatici, el adăugând că cele două fiice ale sale au probleme de sănătate și trebuie să urmeze tratament. De asemenea, el a îndemnat Qatarul să „facă toate eforturile posibile pentru a-i aduce acasă pe ostatici”.

Videoclipul cu cele trei femei, care are 76 de secunde, a fost publicat de Hamas cu mesajul: „Câteva prizoniere sioniste deţinute de Al-Qassam trimit un mesaj lui Netanyahu şi guvernului sionist”.

În videoclip, cele trei femei apar stând pe scaun, una lângă cealaltă, având în spate un perete, și doar una dintre ele - cea din mijloc - vorbește, începându-și mesajul cu formula „Bună ziua, Bibi Netanyahu”. Ea îi cere lui Netanyahu să obţină eliberarea lor şi îl acuză că nu a reuşit să împiedice atacul grupării teroriste din 7 octombrie.

Femeia este Danielle Aloni, despre care Ministerul israelian al Apărării spunea, în 25 octombrie, că a fost luată ostatică alături de fetița sa.

„Vă iubim pe toți”

Jerusalem Post scrie că Danielle Aloni a fost răpită din Nir Oz împreună cu fiica sa de cinci ani și jumătate, cu sora, cu cumnatul şi cu cele două nepoate gemene.

În vârstă de 45 de ani, femeia are origini românești, tatăl ei fiind român, conform Digi 24, care săptămâna trecută a realizat un interviu cu bărbatul. El are două fete - Sharon și Danielle - care, potrivit acestuia, în luna iunie depuseseră actele pentru a obține și ele cetățenie română.

„Au intrat în casă la ei și după vreo oră mi-a transmis un mesaj cu voce, tot prin Whatsapp: „Dragii noștri, acum ne incendiază casa. Fumul intră acum în camera de siguranță. Cred că nu vom mai ieși de aici. Vă iubim pe toți”, a afirmat Remus Aloni, tatăl Daniellei Aloni în interviul acordat săptămâna trecută Digi 24.

El a mai povestit că un membru al kibbutzului, alături de armată, au mers ulterior din casă în casă pentru a verifica ce se întâmplă și dacă mai sunt oameni în viață: „Când au ajuns la casa lor, mi-au spus că au deschis camera de siguranță și nu era nimeni acolo, nu erau nici urme de sânge, nici cadavre, nimic. Și asta ne-a dat un semn că se vede că sunt răpiți. După asta, după o zi, am văzut un film, cred că de la Hamas, pe care l-au dat pe rețelele sociale, și acolo am văzut, pe o platformă de tractor, l-am văzut pe soțul lui Sharon și cu una dintre gemene (nepoata - n.red.), și cred că am văzut-o din spate și pe Sharon. După o săptămâna au venit din partea armatei și ne-au spus că din toate ce au văzut ei, prin aparate de interceptat și de recunoaștere facială, ne-au spus că toți, adică Sharon și Danniele și copiii, soțul lui Sharon au fost văzuți în viață când au fost duși în Gaza. Adică ne-au spus oficial că sunt acolo, că au fost răpiți toți”, a mai precizat bărbatul.

Cine sunt celelalte două femei care apar în mesajul transmis de Hamas

Celelalte două femei care apar în mesajul transmis de Hamas - alături de Danielle Aloni - sunt Yelena Trupanov şi Rimon Kirsht, identitatea lor fiind anunțată, pentru prima dată, de către premierul israelian.

Yelena Trupanov (alte surse îi scriu numele Tropanov sau Trofimov) are paşaport rusesc. Soţul ei, Vitali Trofimov, a fost ucis de teroriştii Hamas în masacrul din 7 octombrie şi urmează să fie înmormântat marţi. Fiul lor, Saşa Trofimov, şi prietena sa, Sapir Cohen, au fost răpiţi la Nir Oz când se aflau în vizită cu părinţii săi, scrie News.ro.

Cea de-a treia femeie este Rimon Kirsht Buchshtab, în vârstă de 36 de ani, din kibbutzul Nirim, care a fost răpită împreună cu soţul ei, Yogev. Contactul cu ei a fost pierdut în orele dimineţii, iar când părinţii lui Yogev au reuşit să ajungă la apartamentul lor, l-au găsit ciuruit de gloanţe, dar golit de locatari, inclusiv de cei cinci câini şi trei pisici.

Conform celor mai recente date, 239 de oameni sunt ținuți ostatici de Hamas, de la atacul din 7 octombrie.