Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a prezentat joi la Guvern un raport privind fenomenul fugarilor, arătând că din anul 2020 și până în prezent, au fost aduse în România peste 2600 de persoane, cele mai multe în baza mandatelor europene de arestare. Aceasta a spus că sunt trei țări în relație cu care nu mai înregistrăm niciun refuz de predare din cauza condițiilor din penitenciare sau alte condiții invocate de fugari.

Penitenciarul GalatiFoto: anp.gov.ro

Alina Gorghiu a anunțat joi că a prezentat în ședința de Guvern un raport privind tematica fugarilor.

  • „Ministerul a prezentat acest raport cu privire la numărul de persoane date în urmărire internațională aduse în România, ca urmare a efortului celor trei autorități implicate în acest proces: instanțele judecătorești, Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.
  • Din anul 2020 până în prezent, au fost aduse în România 2.607 persoane, față de care a fost dispusă urmărirea internațională. Dintre acestea, 2.547 au fost aduse în baza mandatelor europene de arestare. Iar restul, prin procedura extrădării.
  • Diferența dintre mandatul european de arestare este că acesta se dă pentru fugarii din teritoriul Uniunii Europene, spre deosebire de extrădare, care operează pe state din afara cadrului european.
  • Anul acesta, de la 1 ianuarie până pe data de 10 octombrie, au fost aduse în țară 621 de persoane, dintre care 17 în baza extrădării și 604 în baza mandatului european de arestare.”, a declarat Alina Gorghiu la finalul ședinței de Guvern.

Gorghiu: Când judecă cererile de extrădare, instanțele din diverse țări ne cer să arătăm care sunt condițiile din penitenciare

Aceasta a spus că, în prezent, 1.845 de persoane extrădate sau predate execută pedepse privative de libertate în penitenciarele din România, echivalentul a 7,82% din totalul celor 23.590 de persoane privative de libertate în penitenciare.

  • „Mai fac următoarea precizare relevantă, pentru a vedea rolul activ al Ministerului Justiției, prin ANP, cu privire la acest fenomen al fugarilor: din cele 1.845 de persoane din penitenciarele românești care au avut calitatea de fugari, 880 au fost aduse în țară grație garanțiilor oferite de Ministerul Justiției, prin ANP, cu privire la condițiile de detenție care vor fi asigurate persoanelor ce fac obiectul acestui tip de procedură.
  • O să mă întrebați de ce am dat aceste garanții. Instanțele, atunci când judecă solicitările de extrădare sau mandatul european de arestare, în diverse state, solicită ANP, prin Ministerul Justiției, să arătăm care sunt condițiile din penitenciarele românești, pentru că, așa cum știți, un număr semnificativ de fugari invocă faptul că în penitenciarele românești sunt supuși unor tratamente mai puțin de nivel european, la standardul solicitat la nivel european, motiv pentru care, în 2020, ANP a luat decizia extinderii spațiului minim garantat de 3 mp la toate regimurile de executare, fie că vorbim de deschis, închis, maximă siguranță, pentru toate persoanele care urmează să fie predate în România în procesul de cooperare judiciară internațională.”, a declarat Gorghiu.

Germania, Marea Britanie și Suedia nu mai refuză predarea fugarilor

Ministrul Justiției a dat și trei exemple de țări care nu mai refuză predarea fugarilor din cauza condițiilor din penitenciare.

  • „Ca urmare a acestei cooperări judiciare în materie penală cu țări atât din UE, cât și din afara UE, vreau să fac precizarea că sunt state în relație cu care nu mai înregistrăm niciun refuz de predare din cauza condițiilor din penitenciare sau alte condiții. Şi vă dau câteva exemple: Germania, Marea Britanie, Suedia.”, a declarat aceasta.

România vrea să încheie tratate de extrădare cu 13 țări non-UE / Au început discuțiile cu Canada și Mexic

Ministrul Justiției a vorbit joi și despre tratatele de extrădare pe state care sunt non-UE.

  • „Am inițiat demersuri cu Canada, în urma discuției pe care am avut-o cu președinta Senatului canadian și cu instituțiile de acolo; cu Mexicul suntem aproape pe final de discuții privitor la tratatul de extrădare și sunt alte țări cu care avem discuții bilaterale pentru a îmbunătăți cadrul legal privitor la extrădare.
  • Vreau să fac o singură precizare așa, de culoare: între România și Canada există un tratat de extrădare care datează din 1893! De aceea am discutat și cu Departamentul de Justiție al Canadei și s-a agreat, de principiu, începerea negocierii.
  • De asemenea, în perspectivă, avem în vedere încheierea de tratate bilaterale cu număr de 13 țări, fiind prezentată Guvernului, în raport, această situație.”, a mai spus Alina Gorghiu.

Ministrul Justiției a anunțat că Guvernul a adoptat joi proiectul de lege care prevede o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani de închisoare pentru persoanele care în 7 zile de la condamnare nu se predau pentru a fi încarcerate, proiect care va intra în procedură de urgenţă în circuitul legislativ. Proiectul este menit să descurajeze fugarii.