Preşedintele Klaus Iohannis - aflat miercuri la Budapesta în prima vizită la nivel de șef de stat din ultimii 14 ani - a declarat, într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta Ungariei, Katalin Novák, că nu a înţeles argumentul Austriei care a susținut că nu are nimic împotriva aderării României şi Bulgariei la Schengen, dar că spațiul european de liberă circulație nu funcţionează bine şi atunci ei se opun aderării acestor state. Katalin Novák a spus că atunci când Ungaria va prelua preşedinţia Consiliului UE, va face totul pentru ca, în al doilea semestru în anul următor, România şi Bulgaria să intre în zona Schengen.

Zona SchengenFoto: Karaboux / Dreamstime.com

Iohannis a spus că intrarea României în Schengen ar face mai sigur și mai puternic spaţiul european de liberă circulație, ar face graniţa externă a UE mai solidă şi mai bine apărată şi ar fi „un cert câştig în relaţia economică dintre Ungaria şi România”.

  • „Ungaria a fost din capul locului un partener corect şi ferm în această chestiune, şi-a exprimat de la început opinia că este pentru aderarea României la Schengen şi îi mulţumim pentru această atitudine fermă.
  • În continuare, evident pe căile diplomatice bine cunoscute de Budapesta, poate în continuare să încerce să îi lămurească şi pe vecinii Ungariei mai din vest că aşa stau lucrurile.
  • Repet, nu există niciun argument contra aderării României”, a declarat Klaus Iohannis, citat de News.ro.

El a afirmat că România trebuia să fie în Schengen de mult timp, având în vedere că a îndeplinit toate procedurile tehnice, însă subiectul a fost politizat.

„Ultimul argument adus de cei care s-au opus a fost un pic greu de înţeles”

Iohannis a spus că nu înţelege atitudinea Austriei, care s-a opus intrării României în Schegen, susținând că nu are nimic împotriva aderării celor două state, însă spaţiul nu funcţioneza bine şi de aceea se opun aderării.

  • „Ultimul argument adus de cei care s-au opus (Austria - n.r.) a fost un pic greu de înţeles.
  • Afirmaţia lor a fost că ei nu au nimic împotriva României şi Bulgariei, dar spaţiul nu funcţionează bine şi atunci ei sunt împotrivă. Părerea mea este că aderarea României şi a Bulgariei nu ar face doar Schengen mai puternic, ar înlesni şi negocierile de îmbunătăţire a procedurilor din Schengen. Oricum am privi-o aderarea României ar fi un câştig pentru UE, doar că încă nu toţi au înţeles foarte bine acest lucru”, a adăugat Klaus Iohannis.

Președinta Ungariei: „Toate argumentele sunt pentru intrarea României în Schengen”

La rândul ei, preşedinta Ungariei, Katalin Novák, a spus din nou că ţara sa susţine ferm aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi că va continua demersurile diplomatice de sprijinire a acestui proces, iar atunci când Ungaria va prelua preşedinţia Consiliului UE va face totul pentru ca, în al doilea semestru în anul următor, România şi Bulgaria să intre în Schengen:

  • „Eu consider că trebuie să evaluăm special această tendinţă a României de a intra în Schengen, pentru că se angajează pentru apărarea graniţei exterioare a Schengen, la graniţa României.
  • Bineînţeles că la toate forurile existente spunem acest lucru. În cazul în care această situaţie nu se rezolvă până la preşedinţia Ungariei în UE, atunci Ungaria va face totul, în funcţia sa de preşedinte, pentru ca în al doilea semestru în anul următor România şi Bulgaria să intre în Schengen şi să se rezolve această problemă. Aşa cum s-a şi întâmplat deja ca Ungaria să rezolve probleme serioase în funcţia sa de preşedinte al UE”.

„Poziția Austriei e clară”

Austria a blocat prin veto aderarea României la Schengen, în decembrie 2022 și pare hotărâtă să nu cedeze.

„Poziția Austriei e clară: întregul sistem Schengen nu funcționează, astfel că nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia”, a declarat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, la finalul discuțiilor avute în 23 august cu ministrul român de Interne Cătălin Predoiu, care a mers la Viena. Mesajul oficialului austriac a fost „foarte clar”: Austria nu susține extinderea spațiului Schengen, susținând, în continuare, că „sistemul, ca întreg, nu funcționează”.

În 13 septembrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus în discursul său despre starea Uniunii că România și Bulgaria sunt membri de facto ai Schengen, dovedind că îndeplinesc toate condițiile de aderare la spațiul european de liberă circulație: „Haideți să le aducem, în sfârșit, în Schengen, fără nicio altă întârziere”.

Viena a respins rapid solicitarea. „În prezent, cifrele privind migraţia sunt în creştere în Europa şi, în multe ţări, se discută despre controale frontaliere suplimentare, de exemplu la frontiera dintre Germania şi Polonia'', a declarat ministrul de interne austriac Gerhard Karner.

„La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a Spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine”, a adăugat el.

În 18 august, și cancelarul austriac Karl Nehammer a spus, într-o conferință de presă cu Olaf Scholz, că Viena rămâne hotărâtă să blocheze în continuare aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, potrivit presei austriece.

Cancelarul austriac a afirmat că „acum, pentru prima dată, în interiorul Uniunii Europene au fost luate mai mult în considerare extraordinar de marile provocări ale Bulgariei în problema migrației, prin granița sa deosebit de lungă cu Turcia”.

(Foto: Dreamstime.com)