Cristian Plută, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, percepea de la firmele de construcții cărora le atribuia contractele de reparații la spitale un comision de 5% din valoarea contractelor, el propunându-i directoarei generale a instituției, Oana Sivache, să împartă banii din mită. De altfel, Plută i-ar fi dus directoarei, cu maşina instituţiei, o cutie de carton în care se aflau o parte din banii primiți pentru favorizarea unei firme.

Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Cristian Plută, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) - instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei - și managerul Spitalului Colentina din București, George Cristescu, au fost reținuți de DNA. În același dosar au fost reținuți omul de afaceri Alexandru Paul Dumitru (SC Palex Construcţii Instalaţii) și Silviu Stăncilă, intermediar al mitei. Un alt intermediar, Cristian Ion, a fost plasat sub control judiciar.

În referatul cu propunerea de arestare, consultat de HotNews.ro, procurorii DNA arată că Cristian Plută a făcut o înțelegere cu reprezentanții firmelor care au câștigat licitația prin acordul cadru intitulat „Execuție lucrări de reparații, reabilități și modernizări la unitățile sanitare și imobilele aflate în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Mediale București”, înțelegere care a presupus ca el să primească 5% din valoarea facturilor emise, după plata acestor facturi.

Cristian Plută i-a propus directoarei Administrației Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Oana Sivache, cea care l-a denunțat, să împartă banii din mită. „Comisionul” a fost împărțit și cu Silviu Stăncilă, intermediar, conform procurorilor.

Unul dintre contractele pentru care Plută a cerut „comision” a fost încheiat de ASSMB cu asocierea Alpha Max Build-Avision Strategy Consulting, în 4 aprilie, pe o perioadă de patru ani, valoarea contractului fiind de 115.045.668,40 de lei.

Potrivit referatului DNA, înţelegerea pe care a avut-o Silviu Stăncilă cu reprezentanţii SC Alpha Max Build SRL şi SC Palex Construcţii Instalaţii SRL este ca aceștia să plătească un „comision” de 5% din valoarea facturilor plătite de ASSMB, la scurt timp după plata facturilor. Banii din procentul de 5% ar fi urmat să fie împărțit la trei: Cristian Plută, Silviu Stăncilă şi martora (Oana Sivache).

Silviu Stăncilă ar fi făcut această înțelegere și cu Alexandru-Paul Dumitru, asociat al SC Palex Construcţii Instalaţii SRL.

Mită, adusă într-o cutie din carton, cu mașina de serviciu

În referatul cu propunerea de arestare, procurorii descriu mecanismul prin care Cristian Plută percepea „comisionul” de la firme și cum împărțea banii:

  • „Potrivit documentelor depuse la dosar (facturi și ordonanțări de plată), la data 23.08.2023, A.S.S.M.B. a plătit către SC (.....) facturi în valoare de 6.128.783,45 lei, fără TVA, iar suma corespunzătoare procentului de 5% este 306.439,17 lei.
  • Conform înțelegerii, inculpatul Plută Cristian a primit suma reprezentând 5% din valoarea facturilor fără TVA, de la reprezentantul SC (.....) SRL, prin intermediul inculpatului (.....).
  • (.....)
  • La restaurant, numitul Plută Cristian i-a comunicat martorei că fiecăruia dintre ei (Plută Cristian, (.....) și (.....) i-a revenit suma de 20.000 (douăzeci de mii) euro.
  • Martora (.....) a menționat că, în urmă cu aproximativ două săptămâni a încuviințat plata sumei de aproximativ șase milioane fără TVA către (.....), prima plată către această firmă pe anul 2023. Totodată, aceasta a arătat că, din discuțiile purtate în trecut, numiții (.....) și Plută Cristian i-au zis că toți trei vor primi un comision în valoare totală de 5% din suma facturată fără TVA din partea reprezentanților societății (.....), însă o parte din acesta, și anume 0.5%, va fi înmânat unei persoane necunoscute care va colecta această sumă de bani, iar practic fiecăruia dintre cei trei le va fi revenit câte 1.5%.
  • Martora (.....) a declarat că, după întrevederea de la restaurant, în continuare, numitul Plută Cristian a condus-o cu autoturismul de serviciu, (.....). Martora a precizat că, ajungând la destinație, numitul Plută Cristian a deschis portbagajul, apoi i-a deschis portiera și i-a înmânat o cutie din carton.
  • (...) În interior a fost găsit un plic din hârtie, constatându-se că acesta conține suma de 100.000 (o sută de mii) lei, compusă din cinci pachete, în total un număr de cinci sute de bancnote de 200 lei”.

Directoarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Oana Sivache, este cea care l-a denunțat pe Cristian Plută și care a dus la DNA mita primită.

Conform procurorilor, Plută ar fi primit mită 20.000 de euro de la George Cristescu, pentru a-l numi la conducerea unității medicale. De asemenea, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor ar fi primit 5% din valoarea unor contracte pentru a favoriza anumite firme să câştige mai multe licitaţii.

Cristian Plută lucrează în ASSMB din 2013, fiind inițial Șef Serviciu Administrativ, apoi Director Administrativ, Director Economic și Director al Direcției de Investiții. Pe 8 martie 2022, viceprimarul Horia Tomescu, care are în atribuții ASSMB, l-a numit director interimar al ASSMB. Numirea a fost făcută după demisia fostului director, numit de administrația Firea.

Pe 24 aprilie 2023 a fost retrogadat în funcția de director general adjunct, în locul său fiind numită director general Oana Sivache, care până atunci a ocupat funcția de director general adjunct.