Ionuț Doldurea - fiul primarului din Caracal - și Cosmin Stângă, patronii firmei Flagas SRL, care deţinea staţia GPL de la Crevedia unde au avut loc cele două explozii soldate cu moartea a cinci oameni şi cu rănirea a peste 50, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. De asemenea, Parchetul General a pus sechestru pe case şi conturi bancare ale celor doi acționari ai firmei, precum și asupra a zeci de imobile ale socității comerciale.

Ionut Doldurea, patronul statiei GPL din CrevediaFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Anunțul a fost făcut de către avocatul acestora, care a spus că a atacat deja decizia magistraților.

Instanța a admis astfel propunerea formulată de Parchetul General de arestare preventivă a celor doi patroni ai firmei Flagas SRL.

Tot miercuri, Parchetul General a anunțat că a pus sechestru pe case şi conturi bancare ale celor doi acționari ai firmei, precum și asupra a zeci de imobile ale socității comerciale Flagas SRL.

Ce spun procurorii în referatul cu propunerea de arestare

5 morți și 54 de răniți, între care și 3 jurnaliști

În referatul cu propunere de arestare preventivă, procurorii arată că cei doi patroni, pe o perioadă de cel puțin 3 ani, au promovat în mod sistematic în cadrul firmei „o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL”.

  • „Toate aceste operațiuni au fost efectuate în scop pecuniar, în pofida deciziilor de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități.
  • Faptele descrise au avut drept consecință decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 54 persoane, 6 case distruse total, 77 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative - autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor pe o rază de aprox. 1 km”, arată procurorii.

Conform Parchetului General, până miercuri în acest dosar au fost audiate 16 persoane care au suferit pagube materiale și morale în urma exploziilor și care au precizat că se constituie parte civilă în cauză. Totodată, 22 persoane au fost audiate în calitate de martori.

Potrivit referatului, printre persoanele rănite s-au aflat şi trei jurnalişti:

„În urma verificărilor a rezultat că, în urma incendiului şi exploziilor succesive datorate acestuia produse în comuna Crevedia la data de 26 august, au fost lezate corporal 54 de persoane (40 de cadre din cadrul ISU, 2 jandarmi, 8 localnici şi angajaţi ai societăţii, un cetăţean nepalez, 3 reprezentanţi ai mass-media), care au fost internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte”.

Sechestru pe zeci de imobile

De asemenea, miercuri procurorul de caz a emis o ordonanță prin care sunt instituite măsuri asigurătorii, apreciind că „este necesară aplicarea unor asemenea măsuri pentru a se putea asigura repararea pagubelor cauzate prin comiterea infracțiunii și pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare”.

În cazul firmei Flagas SRL s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile: 5 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 28 în județul Dâmbovița, 6 în județul Giurgiu, 19 în județul Ilfov, unul în județul Olt.

În cazul unuia dintre patroni s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un imobil din București și asupra a 7 conturi bancare. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și în cazul bunurilor celuilalt patron - sechestru pe 7 imobile situate în București și a 8 conturi bancare.

Marţi seară, Ionuț Doldurea - fiul primarului din Caracal - și Cosmin Stângă - au fost reținuți de procurori pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. De asemenea, este urmărită penal societatea comercială a celor doi.

Ce spun procurorii Parchetului General:

  • „În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea "Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule", indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița.
  • Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanșator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment (ultima decedând în cursul zilei de azi) și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile și mobile, precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă.
  • În cauză s-au efectuat patru percheziții (la sediile a două persoane juridice și domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”.

Pedeapsa prevăzută în Codul Penal pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru este închisoarea de la 5 la 12 ani.

Exploziile devastatoare de la Crevedia au scos la iveală un șir întreg de nereguli - stația GPL care aparținea fiului primarului PSD din Caracal era închisă doar în acte. Stația GPL din Crevedia fusese amendată de mai multe ori de Inspectoratul pentru Situații de Urgență și închisă încă din septembrie 2020, dar, cu toate acestea, continua să funcționeze.

Conform procurorului general Alex Florența, după închidere, în toamna lui 2020, firma - care are 25 de puncte de lucru în toată țara - urma să funcționeze doar ca punct de parcare a cisternelor, însă acolo aveau loc în mod obișnuit transferuri de GPL din cisterne, deși nu mai avea niciun fel de autorizație.

Dosarul deschis de Parchetul General vizează stabilirea cauzelor deflagrației, dar și rolul pe care îl aveau instituțiile în acest caz, în condițiile în care stația GPL era închisă, în acte, încă din 30 septembrie 2020, dar continua să funcționeze, spunea procurorul general.

Un dosar penal a fost deschis și de Parchetul Militar București și vizează modul de intervenție a pompierilor la depozitul GPL unde au avut loc mai multe explozii urmate de incendii.

De asemenea, Direcția Națională Anticorupție a anunțat că are deschise două dosare penale vizând săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia. DNA spunea că s-a sesizat din oficiu și că urmărirea penală în aceste două dosare penale se desfășoară cu privire la faptă.

Stația GPL este a firmei FLAGAS SRL, care în ultimii 5 ani a avut contracte de peste 1,6 milioane lei, prin achiziție directă, cu primăriile ale comunelor conduse în principal de primari PSD. Printre acestea se numără primăriile din Moara Vlăsiei, Bolintin-Vale și Cervenia (Teleorman).

FLAGAS SRL a fost înființată în urmă cu 25 de ani, pe 30 decembrie 1997 și are doi acționari, potrivit termene.ro: Doldurea I Ionuț Daniel - 51% și Stângă Cosmin Ionuț 49%. În 2022, cifra de afaceri a fost de 595.907.886 lei, iar profitul de 32.782.166 lei.

Ionuț Daniel Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldorea (PSD) - primar aflat la primul mandat din 2020, om de afaceri şi preşedinte al organizaţiei municipale PSD. Potrivit termene.ro, Ionuț Daniel Doldurea este acționar în 6 companii, o bună parte dintre ele cu cifre de afaceri impresionante și sute de contracte cu administrația locală, prin achiziție directă.

FLAGAS SRL a câștigat, în ultimii 5 ani, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice centralizate de HotNews.ro, 54 de contracte prin achiziție directă, în valoare de 1,6 milioane lei în perioada 2018 - 2023. Obiectul contractelor: achiziționarea de combustibili.

Primarul din Caracal, Ion Doldurea, a anunțat, la o zi de la tragedie, că a decis să se autosuspende „din calitatea de membru al PSD și, implicit, din orice altă funcție politică deținută”.