„O nouă tragedie a zguduit în această seară România și sunt profund îndurerat că exploziile de la Crevedia s-au soldat cu victime”, a reacționat Klaus Iohannis, președintele României, după exploziile și incendiul de la Crevedia în urma căruia cel puțin o persoană a murit și zeci de persoane au fost rănite.

Presedintele Klaus IohannisFoto: Inquam Photos / George Călin

„Transmit condoleanțe familiilor îndurerate și le urez însănătoșire grabnică celor răniți. În acest moment, prioritatea zero este să le oferim celor afectați tot sprijinul necesar și să le facilităm accesul la tratament în regim de urgență”, a spus Iohannis.

„De îndată ce situația din zona de risc va fi stabilizată, trebuie demarată rapid o anchetă pentru a afla dacă legea și regulile au fost încălcate. Solicit autorităților luarea de măsuri urgente pentru cei răniți astfel încât tragediile din trecut să nu se mai repete”, a mai spus președintele țării.

Mai multe explozii puternice au avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţiile fiind urmate de un incendiu. S-au înregistrat mai multe persoane rănite, cu arsuri grave, iar cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Populația din zonă a fost evacuată, iar traficul pe DN 1A a fost blocat complet.