Inspecția Judiciară a anunțat marți un control la nivel național privind dosarele din justiție pentru deținere de substanțe interzise și infracțiuni săvârșite sub influența acestora. Decizia este anunțată în contextul tragediei de la 2 Mai, unde un băiat de 19 ani aflat sub influența mai multor droguri a intrat cu mașina într-un grup de oameni și a ucis doi tineri. Vlad Pascu a fost cercetat în 2022 de DIICOT pentru deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, după ce a fost prins având asupra sa „0,68 g canabis, în vederea consumului”, iar dosarul a fost apoi închis.

Captura de cocainaFoto: Profimedia Images

„Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a dispus efectuarea unui control tematic la nivel național privind cauzele având ca obiect deținerea de substanțe interzise și infracțiuni săvârșite sub influența acestora”, a anunțat Inspecția Judiciară.

Accidentul a avut loc sâmbătă, când Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri, la 2 Mai. O fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani, ambii studenți la Facultatea de Geografie a Universității București, au murit pe loc, iar alți trei tineri au fost răniți.

După producerea accidentului, Vlad Pascu a fost testat, stabilindu-se că el consumase trei tipuri de droguri: cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Luni, au ieșit la iveală detalii revoltătoare: băiatul fusese oprit de poliție în aceeași noapte, i-au fost găsite droguri în mașină, dar a fost lăsat să plece fără a fi testat cu aparatul drug-test. La mai puțin de o oră de la plecarea de la sediul Poliției din Vama Veche, tânărul a provocat tragedia din 2 Mai.

„Drogurile ridicate din autoturism sunt diferite faţă de cele indicate de către aparatul drug-test în urma testării la acel moment”, a declarat, luni, şeful Poliției Județene Constanţa, Adrian Glugă. El a precizat că în urma controlului în maşina băiatului de 19 ani au fost găsite, într-un pachet de ţigări, o ţigară tip joint şi o folie pe care scria Bromazepam şi care conţinea patru pastile.

Vlad Pascu, cercetat în 2022 pentru deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu. Dosarul a fost închis

În 2022, Vlad Pascu a fost prins cu droguri și cercetat de către DIICOT, însă dosarul a fost închis.

Tânărul a fost cercetat în februarie 2022 de DIICOT pentru deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, după ce a fost prins având asupra sa „0,68 g canabis, în vederea consumului”. Procurorii au dispus renunțarea la urmărirea penală, iar în ianuarie 2023 Tribunalul Bucureşti a menținut soluţia.

  • „Astfel, coroborând procesul-verbal de depistare întocmit la data de 03.02.2022 cu concluziile raportului de constatare tehnico – științifică, judecătorul de cameră preliminară constată că intimatul ##### ##### - #### a deținut, în vederea consumului, 0,68 g cannabis faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
  • Prin raportare la limitele pedepsei prevăzute de lege, în cauză se poate dispune renunțarea la urmărirea penală, urmând ca în continuare judecătorul să analizeze dacă există sau nu un interes public în urmărirea faptei, aplicând criteriile prev. de art. 318 alin. 2 și 3 C.pr.pen..
  • Așadar, urmările care s-ar fi putut produce din perspectiva afectării sănătății publice au fost reduse, elementul material (deținere) nefiind în măsură să releve un mod elaborat de comitere a faptei, prin mijloace de natură să indice un pericol social ridicat. În aceste condiții, consideră și judecătorul că eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal ar fi disproporționate prin raportare la gravitatea concretă a faptei, iar cheltuielile ce ar urma să fie avansate ar putea fi canalizate spre cercetarea unor fapte cu urmări mai grave”, arată în motivare Tribunalul București.
  • CITEȘTE ȘI: Tragedia de la 2 Mai și un nou eșec al Poliției Române. Ce pârghii aveau polițiștii să îl verifice pe tânărul drogat chiar și în lipsa unui aparat drug test / Întrebări fără răspuns