Ministrul Familiei, Gabriela Firea, insistă că sora sa, Nela Vica Andrieș, nu a avut vreodată atribuții privind persoanele adulte sau persoanele cu dizabilități, susținând că „doar cine vrea să ne convingă că albul e negru vede altceva”. Centrul de Investigații Media și Buletin de București au scris miercuri că Nela Vica Andrieș a lucrat efectiv, din aprilie și până în decembrie 2021, când a devenit chiar șefă de serviciu, la Direcția de Asistență Socială (DAS) a Primăriei Voluntari conduse de cumnatul ei, Florentin Pandele. În această perioadă de nouă luni, colegii acesteia au făcut șapte controale într-unul dintre „lagărele” Cristinei Dumitra, parte dintre centrele pentru persoane dependente din Ilfov investigate acum de DIICOT.

Gabriela FireaFoto: AGERPRES

Ministrul Familiei a reacționat, susținând, din nou, că sora sa nu a condus vreodată un serviciu social care avea atribuții în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor și al persoanelor cu dizabilități.

„Doar cine vrea să ne convingă că albul e negru vede altceva”

Redăm integral precizările Gabrielei Firea:

  • „Sora mea NU A CONDUS VREODATĂ un serviciu social care avea atribuții în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilități. Revin cu această precizare!
  • Am citit răspunsul oficial al Direcției de Asistență Socială Voluntari, publicat astăzi în presă, și cred că este clar. Doar cine vrea să ne convingă că albul e negru vede altceva.
  • Nela Vica Andrieș nu a fost vreodată șef peste Direcția de Asistență Socială Voluntari și nu a avut vreodată atribuții privind persoanele adulte sau a persoanelor cu dizabilități.
  • În plus, în document scrie clar că între august 2018 și aprilie 2021, doamna Nela Vica Andrieș a avut raporturile de muncă suspendate.
  • A profesat pe o funcție de execuție până în luna Decembrie 2021 când a fost promovată pe funcția Șef serviciu - Serviciul Asistență și Protecție Socială având atribuții doar pe copii și relația cu ONG-urile.
  • Din Ianuarie 2022, până în luna Februarie 2023 raporturile de muncă au fost suspendate la cerere, așadar nu a profesat nici în această funcție!
  • În concluzie, între August 2018 și Februarie 2023, sora mea a lucrat efectiv la DAS Voluntari doar opt luni și în domeniul copiilor, nu al adulților sau al persoanelor cu dizabilități. Nici din februarie 2023, când s-a transferat la DGASPC Ilfov, sora mea nu a lucrat în domeniul persoanelor vârstnice sau adulte cu handicap, ci are atribuții pe programe educative pentru copii”.

Sora Gabrielei Firea, responsabilă și de „consilierea și îndrumarea „organismelor private” de asistență socială

Conform unui răspuns oficial obținut de reporterii Libertatea, CIM și BdB de la DAS Voluntari, în perioada în care a lucrat la această instituție, Nela Vica Andrieș a fost mai întâi „inspector principal” la Compartimentul Strategii, Programe, Proiecte, Parteneriate, Relații cu ONG din cadrul Serviciului pentru Protecția Copilului și Tineret din instituție, după care a devenit șefa serviciului Asistență și Protecție Socială.

În prima calitate, cea de inspector principal, prima atribuție a sa, conform fișei postului, era „elaborarea de proiecte, programe, referitoare la restructurarea, organizarea şi dezvoltarea de programe de asistenţă socială destinate copiilor, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, oricăror alte persoane aflate în stuaţie de risc”.

Totodată, prin fișa postului sora Gabrielei Firea era responsabilă și de „consilierea și îndrumarea „organismelor private” de asistență socială, adică centrele private din Voluntari care acum au ajuns să fie investigate de DIICOT.

În aceeași fișă a postului, la al treilea punct indicat în răspunsul DAS, inspectorul principal Nela Vica Andrieș avea de „elaborat” proiecte și programe „pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate”.

Totodată, aceasta trebuia să monitorizeze (punctul zece), împreună cu serviciile de specialitate din cadrul instituţiei, „serviciile sociale comunitare prestate categoriilor de persoane defavorizate ale oraşului Voluntari, în colaborare cu O.N.G - urile care activează în domeniul social sau direct de către acestea, prin subcontractare de servicii în baza legilor speciale din domeniul asistenţei sociale”, precum și să se ocupe de „culegerea informaţiilor necesare pentru realizarea materialelor”.

Imediat ce a câștigat concursul pentru poziția de inspector principal la DAS Voluntari, cumnata primarului și-a suspendat postul, nemuncind acolo deloc aproape doi ani. Astfel, din 54 de luni, sora Gabrielei Firea a lucrat opt luni întregi, mai 2021-decembrie 2021, perioadă în care a câștigat 56.000 de lei, adică 7.000 lei pe lună, conform declarațiilor de avere.

În decembrie 2021, Nela Vica Andrieș a ajuns șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială a DAS. O lună mai târziu, în ianuarie 2022, Nela Vica Andrieș și-a suspendat din nou contractul de muncă, de data asta la cerere, pentru mai bine de un an.

A revenit la serviciu la DAS în luna februarie 2023, imediat după ce BdB și CIM au publicat seria despre centrele din Ilfov care acum fac obiectul unei ample investigații a procurorilor DIICOT, doar pentru câteva zile, însă. În aceeași lună, conform documentului, sora ministrului Firea și cumnata primarului Pandele a fost transferată la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov.

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a susținut că nu a știut că în localitatea pe care o conduce de 23 de ani existau acele cămine în care oamenii erau supuși unor abuzuri inimaginabile, fiind bătuți, înfometați, ținuți cu răni până la os și plini de fecale. Atât Pandele, cât și Gabriela Firea, ministru al Familiei și Egalității de Șanse din noiembrie 2021, au susținut că se încearcă indimidarea acesteia, compromiterea imaginii sale și scoaterea din viața politică: „Totul este o dovadă că adversarii politici sunt în stare de orice, chiar de înscenări ca să mă oprească din cursa pentru Primăria Municipiului București”.

CITEȘTE ȘI: