​Dan Air, singura companie care operează curse regulate de pe noul aeroport Brașov - Ghimbav, ar putea lua decizia să suspende cursele aeriene, după o serie de incidente legate și de programul limitat al aeroportului, scrie publicația Bună Ziua Brașov. Hotărârea va fi anunțată în cursul zilei de marți.

Aeroportul International Brasov GhimbavFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Dan Air a început zborurile pe 15 iunie către destinații din Germania, Spania, Belgia și Marea Britanie. Pe 19 iunie compania a anunțat destinații noi: Madrid, Roma, Valencia și Malaga.

Acum, sunt foarte mari șanse ca toate zborurile să fie suspendate.

Managerul Dan Air, Matt Ian David, a declarat luni, 26 iunie, pentru BizBraşov.ro, că în acest moment intenţiile companiei sunt de suspendare a zborurilor de pe Aeroportul din Ghimbav. „Sunt trei motive care ne conduc la această soluţie – lipsa organizaţiei de întreţinere (care ar fi putut să intervină în timp util după incidentul de vineri, când un avion care zbura spre Londra a suferit o ingestie de păsărim punându-se viaţa pasagerilor în pericol – n. r.), lipsa unui sistem anti-păsări (Aeroportul din Ghimbav nu deţine un astfel de sistem care este ieftin şi se poate monta în câteva zile, ceea ce ar fi putut face ca incidentul de vineri să nu existe – n. red.), dar şi eliminarea ostilităţii controlorilor de trafic aerian ai ROMATSA (care sâmbătă au preferat să ţină avionul care venea de la Madrid în zbor, deşi deasupra Braşovului era furtună, punând viaţa pasagerilor în pericol – n. red.)”, a declarat Matt ian David pentru BizBraşov.

O decizie în ceea ce priveşte anularea zborurilor se va lua marți, a spus managerul Dan Air, atunci când board-ul se va întruni pentru a găsi soluţii la problemele apărute în timpul zborurilor de până acum. „Oricum, şi dacă vom suspenda operarea zborurilor de la Braşov, vom reveni pe aeroportul din Ghimbav când aceste probleme vor fi rezolvate”, a mai spus David.

Directorul Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Alexandru Anghel, a fost luat prin surprindere de anunţul companiei Dan Air de suspendare a zborurilor de pe aeroportul braşovean. „Auzisem ceva, dar nu credeam că se va pune în practică”, a spus Anghel, pentru BizBraşov.ro. Acesta a mai precizat că „vom analiza situaţia şi vom reveni în zilele următoare cu un punct de vedere”.

Cât despre alte curse de linie care să zboare de la Braşov, Anghel spune că momentan se poartă negocieri cu mai multe companii. „Până acum, companiile aeriene nu erau sigure pe data de deschidere a acestuia. Negocierile cu o companie aeriană durează în mare aproximativ doi ani pentru a putea aloca aeronave pentru noi zboruri”, a mai spus directorul AIBG.