Poliția Alba a fost sesizată în jurul orei 01.00 de către mama băiețelului ucis de către tată, femeia spunându-le polițiștilor că este îngrijorată de fiul său, iar polițiștii au intrat în apartamentul acestuia în jurul orei 05:00, timp în care l-au așteptat să ajungă de la Turda la Alba Iulia pe proprietarul locuinței în care bărbatul stătea cu chirie. Purtătorul de cuvânt al Poliției Alba, Luminița Prodan, dă asigurări că „au fost respectate toate procedurile de lucru pentru a soluționa cât mai bine acest caz”. Întrebată de HotNews.ro dacă vor fi totuși făcute verificări în cazul echipei care a spart ușa locuinței după câteva ore, ea a spus că nu are informații în acest sens.

PolițistFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia

Mama copilului era îngrijorată de micț, pentru că primise mai multe mesaje de la bărbat, acesta le-a închis telefonul polițiștilor, atunci când l-au sunat, însă reprezentanta IPJ Alba a insistat că „nimic nu a trădat o stare de pericol”.

Sâmbătă noapte, în jurul orei 01:00, o femeie de 25 de ani din Alba Iulia a sunat la 112, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an, pe care îl lăsase în grija fostului său partener, un bărbat de 27 de ani, care este tatăl copilului. Când într-un final au intrat în locuința bărbatului, polițiștii i-au găsit spânzurați pe acesta și pe fiul său, în vârstă de doar un an.

Cum se contrazice Poliția

Într-un comunicat de presă, IPJ Alba spune că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01,00, o femeie de 25 de ani, din Alba Iulia, a sunat la 112, „exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an, pe care-l lăsase în grija fostului său partener, un bărbat în vârstă de 27 de ani.

Poliția spune, în acelasi comunicat, că femeia avusese un schimb de mesaje cu bărbatul, „fără ca din acestea să rezulte, în mod explicit, faptul că viaţa minorului ar fi în pericol”.

Conform sursei citate, polițiștii l-au sunat pe bărbat, care iniţial a răspuns la telefon şi a dat asigurări că fiul său este bine, „exprimându-şi disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află, iar ulterior nu a răspuns la telefon şi nici la uşa apartamentului situat într-un bloc de pe strada Livezii din Alba Iulia, în care locuia cu chirie”.

  • „Poliţiştii l-au identificat pe proprietarul apartamentului, un bărbat din municipiul Turda, judeţul Cluj, care nu şi-a dat acordul pentru forţarea uşii apartamentului şi s-a deplasat la Alba Iulia pentru a deschide şi a permite accesul poliţiştilor în apartament”, se mai menţionează în comunicat.

Întrucât uşa de acces era blocată din interior, s-a pătruns în apartament prin forţarea acesteia, iar înăuntru au fost găsiți spânzurați bărbatul și băiețelul de un an.

Intervenția în apartament, în jurul orei 05.00

Contactată de HotNews.ro pentru a lămuri la câte ore de la primirea apelului au intrat polițiștii în locuință și de ce nu au spart ușa apartamentului fără să îl mai aștepte de la Turda pe proprietar, purtătoarea de cuvânt a Poliției Alba, Luminița Prodan, a dat asigurări că „au fost respectate toate procedurile de lucru pentru a soluționa cât mai bine acest caz, dar din păcate deznodământul a fost unul tragic”.

Ea spune că Poliția s-a mobilizat imediat după apelul femeii, a făcut verificări atât la locuința din buletin a bărbatului, cât și la apartamentul închiriat de acesta, unde nu ar fi răspuns nimeni.

  • „Concomitent, s-a luat legătura cu proprietarul apartamentului închiriat, care a spus că va veni el la fața locului, și cu bărbatul, care fost calm și nu a trădat vreo stare de agitație, dând asigurări că este bine.
  • El a refuzat să spună unde este, a închis telefonul brusc și apoi nu a mai răspuns.
  • În aceleași timp, au fost verificate ambele adrese - cea de domiciliu și cea de la apartamentul închiriat, ambele în Alba Iulia, unde nu a răspuns nimeni și nu se auzea niciun zgomot din interior”, a declarat pentru HotNews.ro purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Alba.

Bărbatul le-a închis telefonul polițiștilor, dar „nimic nu trăda o stare de pericol”

Întrebată despre proprietarul apartamentului, ea a spus că acesta locuiește la Turda și că „nu și-a dat acceptul să fie spartă ușa locuinței”, spunând că va veni el, ceea ce s-a și întâmplat.

Chestionată în cât timp a ajuns acesta, dat fiind că locuiește la Turda, și la ce oră au reușit polițiștii să intre în locuință, Luminița Prodan a spus că proprietarul a ajuns „în aproximativ o oră și jumătate - două ore”:

  • „A venit, s-a încercat deschiderea ușii, dar era blocată pe interior și în cele din urmă a fost spartă ușa, în jurul orei 05.00, dar trebuie ținut cont de faptul că s-a schimbat ora, deci în jurul orei 04.00, de fapt.
  • Femeia (mama copilului - nr.) a primit mesaje de la tatăl copilului în cursul nopții în care transmitea regrete, spunea că îi pare rău de destrămarea familiei și erau mesaje de iubire, fără să trădeze că ar avea intenții să facă ceva rău”.

Reprezentanta Poliției a insistat că polițiștii nu au stat în fața ușii să aștepte, ci în acest timp „s-au făcut verificări pentru a se stabili în primul rând la ce adresă se află bărbatul” și că „nu s-a conturat o stare de pericol”.

Întrebată dacă faptul că mama era îngrijorată, iar bărbatul le-a închis telefonul polițiștilor nu indicau o stare de pericol, Luminița Prodan a răspuns: „A închis brusc telefonul, dar cu asigurările că totul este bine. Era foarte calm”.

Mesaj de adio lăsat pe o rețea socială

Înainte de a se sinucide, după ce și-a omorât copilul, bărbatul a lăsat un mesaj pe Instagram, scrie ziarulunirea.ro.

  • „Cine e bărbatul care împingea căruciorul băiatului meu? De ce nu am ştiut că i-ai dat o nouă figură paternă lui D.? Cum ai permis necunoscutul la acesta să fie în aceeaşi casă cu bebeluşul meu? Ce ştii despre el?
  • De ce îţi baţi joc de băiatul meu? Nu am fost eu un tată suficient de bun, cine e acest străin? V-am întrebat «ce planuri de viitor aveţi cu băiatul meu?» Şi nu aţi spus nimic. Eu ţin la familia mea, la băiatul meu, dar de ce te laşi manipulată de C. C.?”, scrie bărbatul în mesajul citat de Ziarul Unirea.

El admite că a greşit faţă de mama copilului şi susține că în ultimele luni a încercat să îndrepte situaţia:

Întrebată dacă vor fi declanșate verificări în privința echipei care a intervenit, în condițiile în care aceasta a intrat în apartament la câteva ore de la sesizare, purtătoarea de cuvânt a IPJ Alba a spus că nu are aceste informații.

  • „Daaaa, mi-am pierdut familia. Am construit familia aceasta din nimic dorind să ofer o viaţă mai bună de familie băiatului meu decât am avut eu şi toate astea mi-au fost furate. Deşi am greşit în trecut lucrez la mine de 7-8 luni pentru a schimba la mine ce cred că am făcut greşit în familie, alegerile mele greşite.
  • Experienţa în familie a fost cel mai plăcut sentiment trăit vreodată, până când mi s-a furat posibilitatea să văd băiatul cum creşte şi se dezvoltă, mi s-a furat primul Crăciun al lui D. care puteam să îl petrec în familie, să petrec ziua mea de naştere de când s-a născut el în familie, revelionul, ziua lui de naştere şi botezul băiatului de care nu am ştiut şi nu am fost invitat pentru a nu îl ofensă pe A. care a manipulat-o pe fata asta în nevoie să îi fie naş. Pentru ce? Pentru un telefon nou, un rotobil, câţiva lei şi câteva plimbări cu maşina de către A. şi C. C. care doreau să se răzbune pe mine? Acei oameni te-au plătit că să minţi?”, mai scrie el, adresându-se fostei sale iubite, mama copilului ucis.

Cine este bărbatul tatăl care și-a ucis copilul și apoi s-a spânzurat

Bărbatul, Bogdan R., a fost student al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cei care l-au cunoscut spun că era o fire mai retrasă și deseori era văzut la cafeneaua universității, unde stătea singur, scrie alba24.ro.

Unii dintre aceștia spun că tindea să devină agresiv și se enerva foarte repede. Într-o perioadă ar fi lucrat pe șantierele arheologice, însă pentru că era recalcitrant ar fi fost evitat. Ulterior, el a lucrat și la un magazin din mall.

Unul dintre vecinii de bloc a relatat presei că bărbatul ar fi recunoscut într-o discuţie că partenera sa a plecat cu copilul de acasă în urmă cu mai multe luni pentru că el s-ar fi comportat urât faţă de ea.