Universitatea din București a decis miercuri retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu, a anunțat instituția de învățământ superior într-un comunicat remis presei.

Maresalul Ion AntonescuFoto: Leemage / AFP / Profimedia Images

Hotărârea a fost luată de Senatul Universității din București, acesta justificând măsura prin faptul că Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de către Tribunalul Poporului din București, instanță care a funcționat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilată sistemului de tribunale care au judecat crimele de război ale liderilor Germaniei naziste și Italiei fasciste.

„De altfel, pe tot parcursul guvernării sale autoritare, mareșalul a manifestat o puternică atitudine antisemită, fapt exprimat și public cu numeroase ocazii. Ca atare, chiar dacă numărul evreilor români și al celor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie, concluzia Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România este că în perioada respectivă în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit ca urmare a represiunii între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni”, afirmă Universitatea București în comunicat.

Instituția de învățământ superior mai precizează că la aceste victime se adaugă mare parte dintre cei 25.000 de etnici romi trimiși în Transnistria.

Universitatea din București spune că rolul lui Ion Antonescu în Holocaust este „indiscutabil”

„Dat fiind că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina și Transnistria este indiscutabilă, faptele și acțiunile mareșalului Ion Antonescu pot fi încadrate la art. 7.1.4 privind retragerea titlului din Regulamentul privind acordarea titlurilor onorifice al Universității din București, conform căruia 'persoana nominalizată a fost condamnată definitiv și irevocabil pentru crime împotriva umanității'”, explică universitatea.

Senatul Universității din București mai precizează că a ținut cont de faptul că acordarea acestei distincții onorifice mareșalului Ion Antonescu în anul 1941 „s-a produs în condițiile distorsionării principiului autonomiei universitare și în spiritul promovării cultului personalității pentru conducătorul statului”.

„Astăzi, Senatul Universității din București doar a constatat că nu mai poate asocia instituția cu Mareșalul Ion Antonescu și i-a retras titlul de DHC, așa cum a procedat imediat după Revoluție prin retragerea titlului lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de DHC acordate în trecut de Universitate”, a declarat prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București.

„Rolul fiecărei personalități istorice, cu bune și cu rele, este consemnat de istorici și nu poate fi schimbat prin decizii administrative. Locul în istorie al Mareșalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universității din București sunt astăzi altele decât cele din 1941. După 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în funcție, cu atât mai puțin șefului statului aflat în funcție, așa cum a făcut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu”, a mai spus el.

Universitatea din București a retras imediat după Revoluție titlul de Doctor Honoris Causa acordat lui Nicolae Ceaușescu

Rectorul Universității din București subliniază că „nu putem critica obediența politică din prezent a altora menținând-o, prin inacțiune, pe cea din trecut a propriei noastre instituții”.

„Cu atât mai mult trebuia să ne disociem de Mareșalul Antonescu cu cât dovezile privind contribuția sa directă la Holocaust sunt evidente”, mai afirmă acesta, amintind de asemenea că imediat după Revoluția din 1989 Senatul UB a retras titlul de Doctor Honoris Cauza acordat lui Nicolae Ceaușescu „ca urmare a rolului nefast pe care l-a avut în evoluția României”.

Retragerea titlului de DHC al lui Ion Antonescu a fost propusă de Cristian Preda, decanul Facultatății de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti. Propunerea a primit miercuri 80 de voturi pentru, 4 contra și 18 abțineri.

După anunțarea deciziei el le-a mulțumit pe pagina sa de Facebook celor care i-au susținut demersul.