Ministrul Mediului, Tánczos Barna, spune că blocarea conturilor Blue Air de către minister din cauza neplății unei amenzi nu justifică niciun fel suspendarea zborurilor și cere companiei să reia imediat cursele.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Această blocare a conturilor Blue Air nu justifică în nicun fel suspendarea imediată a zborurilor. Ministerul Mediului nu a dat acest drept, de suspendare a curselor aeriene", a spus ministrul Mediului într-un mesaj video postat pe Facebook.

El a cerut Blue Air să se adrese Administrației Fondului de Mediu (AFM) pentru a rezolva această situație pe cale legală, solicitând, de asemenea, "să reia imediat zborurile".

Ce a spus ministrul Mediului:

  • "Conturile au fost blocate de către Administraţia pentru Fondul de Mediu datorită faptului că compania Blue Air are datorii de peste 28 de milioane de lei, datorii la bugetul AFM.
  • Este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat, conform legii, la recuperarea acestei creanţe.
  • Blocarea conturilor de către AFM nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această companie.
  • Cer Blue Air să reia zborurile imediat, să-şi onoreze obligaţiile faţă de călători, să-şi onoreze obligaţiile faţă de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeşalonare a acestei datorii şi să rezolve pe cale legală acest diferend.
  • Are obligaţia de a plăti această datorie la bugetul AFM, datorită faptului că nu a achiziţionat şi nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, obligaţie a companiei, obligaţie respectată de celelalte companii aeriene.
  • Subliniez încă o dată că această blocare a conturilor nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor.
  • Ministerul Transporturilor, prin licenţa pe care a emis-o, nu a condiţionat niciodată activitatea acestei companii în acest fel şi nu le-a dat dreptul niciodată să facă o asemenea suspendare a tuturor zborurilor.
  • Solicit companiei Blue Air să se adreseze imediat AFM şi să rezolve pe cale legală acest diferend şi solicit, de asemenea, să reia imediat toate zborurile şi să îşi onoreze obligaţiile faţă de călători".

Blue Air a anunțat că toate zborurile operate de companie din România vor fi sistate începând de azi până luni, 12 septembrie. Motivul: conturile au fost poprite de către Ministerul Mediului pentru neplata unei amenzi, iar compania nu poate plăti furnizorii. Pe Aeroportul Henri Coandă s-a creat deja haos, fiind sute de oameni ale căror zboruri au fost anulate.