Odată cu atacul Rusiei asupra Ucrainei din 24 februarie, milioane de oameni au fost nevoiți să-și părăsească țara și să se adapteze la un trai nou, într-o societate nouă. Majoritatea sunt femei și copii. Am stat de vorbă cu adolescenți din Ucraina, care s-au refugiat în România, despre cum își văd prezentul și, mai ales, viitorul.
Conform datelor Consiliului European, în Europa sunt aproape patru milioane de ucraineni înregistrați în vederea protecției temporare sau în cadrul unui regim similar; dintre aceștia, potrivit estimărilor de la final de iulie, aproape 50 mii sunt în România.
În ceea ce-i privește pe tineri, conform informațiilor publicate de Ministerul Educației, la final de mai, 2.627 au depus cereri pentru înscrierea în sistemul școlar, iar 2.554 de copii au fost repartizați/înscriși în școli și grădinițe.
La nivel de societate, 29 de ONG-uri românești s-au aliat în proiectul „Help to Help Ukraine”, cu scopul de a acorda un sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii, care au intrat în țară confuzi și speriați, cu foarte puține lucruri asupra lor.
Rețeaua de ajutor încearcă să faciliteze traiul refugiaților în România și să le acorde cazare și masă, transport, suport medical, psihologic, juridic sau de prevenire a traficului de persoane, precum și servicii de educație și asistență socială.
Natalia Petrovici, mediator și interpret în cadrul proiectului, a decis să se implice în coordonarea unor grupuri imense de Telegram, de mii de refugiați care au ajuns în România.
Ea face legătura între serviciile oferite de rețeaua colaborativă de ONG-uri și miile de mesaje care vin pe grupul de Telegram de la ucrainence care își caută joburi, case, locuri unde să-și lase în siguranță, traducători, servicii medicale sau sprijin legal.
Datorită ei, am intrat în legătură cu șase copii din Ucraina, stabiliți la noi în țară, cu vârste între 10 și 15 ani, care ne-au povestit despre cum s-au adaptat la noul trai, ce-și doresc de la viitor, cum se simt și care sunt lucrurile care le oferă alinare.
„Cel mai dificil ne este să ajutăm adolescenții. Pentru că ei sunt captivi în ecrane, singurul spațiu sigur și familiar în care se simt conectați cu ceilalți prieteni de vârsta lor. E un lucru bun, dar și o stare de fapt care ne împiedică să îi conectăm la noua realitate la care trebuie să se adapteze”, a mărturisit Natalia.
Constantin*, 15 ani, din Herson: „Nu vreau să învăț limba română, plănuiesc să mă întorc acasă”
Tânărul a venit în România la început de martie și consideră țara noastră una frumoasă, cu o natură deosebită și „oameni buni.” „Țara asta a avut grijă de noi. Oamenii sunt diferiți, dar în mare parte am întâlnit persoane care au fost drăguțe cu mine”, zice el.
Nu va studia la o școală de la noi, ci va participa la studii online, cu școala lui din Ucraina. „Nu vreau să învăț limba română, nici măcar nu am început să fac asta, plănuiesc să mă întorc acasă. În schimb, învăț engleza”, adaugă tânărul. În timpul liber, povestește băiatul, îi place să facă sport, să joace fotbal, să o ajute pe mama lui cu treburile prin casă, dar și să se joace pe calculator.
„Plus de asta, petrec destul de mult timp stând de vorbă cu prietenii din orașul meu natal și din țara mea”, mai spune Constantin.
Îi este dor de camera lui de acasă, cât și de amicii apropiați și de rudele care au rămas în Ucraina. „Nu, nu vreau să-mi fac prieteni români”, zice el. Nu se simte „în niciun fel” în prezent, adică nu este nici foarte trist, nici foarte vesel, dar își găsește alinare în sport, muzică, gătit, plimbările cu familia și în jocurile pe computer.
Cât despre ce ar vrea românii să știe despre adolescenții ucraineni, el încheie: „Sunt tineri ok și tineri care nu sunt ok, ca peste tot în lume.”
Ksenia, 15 ani, din Nikopol: „Când citesc, pare că sunt acasă, în Ucraina”
Desene făcute de tineri ucraineni în cadrul unui eveniment organizat în cadrul proiectului „Open Museums Open Hearts”
Tânăra a venit în România pe 31 iulie și spune că-i place aici.
„Totul este atât de neobișnuit. De exemplu, locuiesc în Pogoanele, un oraș mic, de 7 mii de persoane, unde există drumuri și trotuare pavate. În Ucraina, într-un oraș mic, nu există așa ceva.
Singura problemă este că în România este teribil de cald. Însă, imediat ce am ajuns mi-au plăcut oamenii de aici, deoarece au fost blânzi și ne-au ajutat să ne acomodăm. Plus de alta, îmi place că mai toți tinerii vorbesc engleza”, povestește ea.
Nu știe limba noastră și încă nu s-a apucat să o învețe, deși spune că știe câteva fraze în română. Ea va studia online, la școala din Ucraina, dar menționează: „poate dacă învăț limba și stăm aici, la anul voi merge la școală în România.”
O zi din viața ei, așa cum adaugă, decurge în mod obișnuit, iar în timpul liber citește sau stă pe telefon. „Dar și gătesc, deoarece mama muncește și nu are timp să facă de mâncare”, continuă Ksenia.
Are câțiva prieteni în Ucraina, pe care-i consideră „minunați”, iar în fiecare zi vorbește cu ei prin mesaje sau video. „Ei îmi povestesc ce se mai întâmplă acasă, iar eu le povestesc despre România.”
Încă nu a apucat să-și facă prieteni, dar nu e un lucru pe care nu și-l dorește: „Nu pot spune că e bine sau rău că nu am prieteni aici, dar curând ne vom muta la București, și-mi voi încerca din nou norocul să-mi fac amici aici.”
Îi este dor de viața ei obișnuită și să vorbească cu oameni diferiți, dar s-a adaptat ușor schimbării. Alinare își găsește în citit: „Mi-am luat cu mine cartea preferată din Ucraina, restul au rămas acolo. Când citesc, pare că sunt acasă, în patul meu, iar totul este bine.”
În prezent, zice tânăra, se simte bine, chiar dacă la început a avut sentimente confuze. „Iau experiența din România ca pe o călătorie, o modalitate prin care pot să văd alte țări și culturi.”
I-ar plăcea ca românii să știe despre tinerii ucraineni că „sunt destul de dificili în prezent, fiecare din motive diferite. Am renunțat la viața noastră și am luat-o de la zero. E dificil să te obișnuiești cu ideea că ești într-o țară nouă, unde totul este diferit. Nu va mai fi nimic la fel ca înainte.”
Valentin*, 14 ani, Odesa: „Am încercat să-mi fac prieteni români, dar comunicarea nu a mers”
Valentin a venit în România pe 5 martie și mărturisește că-i place țara noastră, deși „străzile sunt foarte murdare și mult gunoi este aruncat peste tot.” A început să învețe limba, deși i se pare foarte dificil și nici nu va merge la școală aici.
În timpul liber editează video-uri sau dansează, iar uneori mai iese la plimbări cu alți copii din Ucraina. Petrece mult timp pe rețelele sociale și vorbește la telefon cu amicii lui din acasă.
„Am încercat să-mi fac prieteni români, dar comunicarea nu a mers. Mi-e dor de sentimentul că asta e casă mea, de ceva autentic.” Tânărul recunoaște că se simte „singur” în prezent și i-ar plăcea ca românii să știe despre adolescenții Ucraineni că „au trecut prin situații foarte grele, dar nici acum nu au cel mai ușor drum din lume.”
Olga*, 12 ani, Kiev: „Sunt tristă și vreau înapoi acasă”
Olga locuiește în România de trei luni și mărturisește: „îmi plac munții de aici, clădirile vechi, faptul că e verde și există mult spațiu. Oamenii sunt destul de bucuroși pentru orice „kipish” (jargon pentru „din nimicuri”, „din orice”, „pentru orice chestie bună”) și amabili, deși persoanele în vârstă pot fi destul de morocănoase.”
Abia a început să învețe limba română, dar i se pare dificilă, cu toate că va studia online, la școala ei din Ucraina. În timpul liber merge la pescuit și i se pare ciudat că aici trebuie să plătești pentru asta, deoarece „în Ucraina nu se întâmplă asta.”
Obișnuia să stea mult pe telefon și să vorbească cu prietenii de acasă, dar și-a scăpat telefonul în apă, iar acum îi vine greu fără. „Toți prietenii mei s-au întors în Kiev și-mi este foarte dor de ei.”
Nu e ușor să-și facă prieteni aici, dar spune că se înțelege bine cu o fetiță, Melissa: „ea vorbește puțină engleză. Este greu să-ți faci prieteni când nu știi limba.”
Olga mărturisește că-i vine extrem de greu să se adapteze la noul mediu, dar găsește alinare în „dulciuri și pescuit.” Se simte „tristă și vrea înapoi acasă”, încheie ea.
Egor, 10 ani, Kiev: „Până și copiii își doresc ca rușii să ardă în Iad”
Egor este de două luni în București și zice despre România că este o țară însorită. La capitolul oameni, el adaugă: „nici nu știu, dar cred că sunt buni și răi, ca peste tot în lume.”
Este conștient că trebuie să știe câteva cuvinte de bază în română, ba chiar a început să învețe limba, deși îi vine foarte greu. Cu toate astea, el va începe școala în România și este entuziasmat de treaba asta: „mă voi duce la școală, iar asta mă bucură”.
Îi vine greu să se adapteze la noua viață și mare parte din timpul liber și-o petrece pe telefon, deși, așa cum zice: „cel mai mult îmi place să mă joc cu mingea.” Încă nu are niciun prieten în România și vrea foarte tare să se întoarcă acasă.
„Mă simt rău și vreau înapoi acasă, dar îmi aduce alinare faptul că joc fotbal și vorbesc cu un prieten din Ucraina. Aș vrea ca toată lumea să știe că până și copiii își doresc ca rușii să ardă în Iad”, încheie el.
George*, 10 ani, Odesa: „Sunt entuziasmat să încep școala în România”
„România este o țară bună care ajută refugiații, cu oameni amabili și empatici”, zice George, aflat aici din 3 martie. A început să învețe limba, îi vine foarte greu, dar va merge la școală aici:
„Sunt entuziasmat, dar tare-mi doresc să am pace acasă când mă voi întoarce.” În timpul liber, George se joacă pe computer și iese în parc cu trotineta, unde învață să facă „tot felul de scheme cu ea.”
Nu folosește social media, dar vorbește la telefon cu prieteni din Ucraina și spune că-i este tare dor de ei. Din fericire, a reușit să-și facă amici și în țara noastră: „am câțiva prieteni și vorbim în engleză.”
Îi este dor și de bunicii care i-au rămas în Ucraina, dar povestește că nu-i vine greu să se adapteze la noul mediu. În final, l-am întrebat cum se simte și ce și-ar dori ca românii să știe despre copiii din Ucraina: „Sunt bine, sunt în siguranța, alături de familia mea. Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că tinerii caută prieteni și amici, dar este foarte dificil pentru ei la capitolul comunicare.”
*Unele nume au fost schimbate pentru a proteja identitatea celor care au răspuns.
„Open Museums Open Hearts”, un proiect care-și dorește integrarea adolescenților din Ucraina
Din fericire, în România există și demersuri special create din dorința de a integra tinerii refugiați din Ucraina. Proiectul „Open Museums Open Hearts”, derulat de Asociația Câte-n lună și-n mansardă, a fost lansat pe 20 iunie, chiar de Ziua Mondială a Refugiatului.
Scopul acestuia este de a susține concret si prompt nevoile reale ale adolescenților, prin integrarea comunitară prin cultură și prin crearea unei rețele de sprijin reciproc.
Practic, timp de 10 luni, patru muzee naționale (Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii) își vor deschide porțile pentru tot felul de programe culturale, de educație non-formală, de activități de consiliere emoțională și de activități de recreere, care să îi susțină pe tineri în accesarea resurselor interne, în dezvoltarea rezilienței și a mecanismelor de coping adaptative.
„Ne dorim, în primul rând, integrarea adolescenților ucraineni fugiți din calea unui război ce pare că nu se mai termină. În al doilea rând, creșterea stimei de sine a acestora, în al treilea rând, crearea unei apartenențe la un grup, lucru foarte important pentru grupurile de refugiați, care să ducă la coagularea comunitații ucrainenilor, ca efect pe termen mediu”, explică reprezentații proiectului.
Am participat și eu la un atelier din cadrul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi, unde un grup de tineri ucraineni a fost ghidat să-și construiască o hartă personală și sentimentală, bazată pe simboluri.
Pe lângă faptul că și-au desenat traseul de la casa din București la muzeu, ei au vorbit despre dorințele lor de a călători și de a avea cât mai multe experiențe pozitive.
Mai mult, cei prezenți au avut și un moment simpatic în care au cântat una dintre melodiile lor preferate, „Trenulețul” de la Zdob și Zdub, semn că au nevoie de bucurie în viața lor și de un sistem care să vină în ajutorul lor.
55
26
