Doi băieţi şi o fată, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt principalii suspecţi pentru jefuirea jurnalistului britanic Charlie Ottley. Aceştia au fost duşi la sediul Secţiei 1 Poliţie Urbană Timişoara pentru audieri, relatează News.ro.

Charlie Ottley Foto: Facebook - Charlie Ottley

”În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Timişoara au reuşit identificarea şi depistarea, în zona Pieţei 700, a trei minori (2 băieţi şi o fată), cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, care ar fi bănuiţi de sustragerea unei drone din Parcul Civic, din Timişoara, ce aparţinea unui bărbat”, a transmis, luni seară, IPJ Timiş.

Cei trei au fost conduşi la sediul Secţiei 1 Poliţie Urbană Timişoara, în vedere audierii.

Cum a decurs jaful, potrivit lui Charlie Ottley

Jurnalistului britanic i-au fost furate echipamente, printre care o dronă şi mai multe accesorii fotografice, însă spune că cel mai prețios lucru fără care a rămas este cardul de memorie.

El a mai afirmat că este pentru prima dată cand i se întamplă așa ceva în România și că incidentul nu i-a schimbat opinia despre țara noastră și despre Timișoara.

„Timișoara este un oraș minunat, are o cultură bogată, cafenele minuntate. Am fost doar la locul nepotrivit în momentul nepotrivit”, a spus jurnalistul britanic, care a încercat să prindă hoții.

El a povestit că se așezase pe o bancă să caute o locație pe Google Maps, când un individ i-a furat rucsacul cu echipamente.

„Am încercat să alerg, am alergat dupa hoț câteva minute, dar era mai bine antrenat. I-am văzut doar ceafa unui tip care alerga foarte tare în direcția opusă”, a spus Charlie Ottley.

Citește și: