O refugiată ucraineană, mamă a unei fetiţe în vârstă de 8 ani, a cărei sănătate este fragilă, şi-a prezentat povestea emoţionantă în faţa primei doamne a Statelor Unite, care sâmbătă s-a întâlnit împreună cu Carmen Iohannis cu mai multe mame şi copii refugiaţi din Ucraina la o şcoală din Bucureşti, scrie News.ro. Svetlana a mărturisit că a avut „noroc”, deoarece a ales ruta cea bună să părăsească orașul Harkov, cealaltă fiind bombardată de inamic.

Jill Biden s-a întâlnit la o școală gimnazială din București cu mai multe mame şi copii refugiaţi din UcrainaFoto: Susan Walsh / AFP / Profimedia

„Mă numesc Svetlana. Vin din Harkov. Am o fetiţă care se numeşte Varvara. Am venit împreună din Harkov. Când a început războiul, am primit un telefon «Svetlana, mai bine începi să îţi faci bagajele şi pleci cu fetiţa ta», mi s-a transmis”, a povestit ea.

„Aşa că am mers la subsol, dar nu simţeam că suntem în siguranţă acolo. Încă eram speriată şi îngrijorată şi era greu să decid unde era mai sigur, în subsol sau în apartament. Dar am rămas la subsol. Fata mea are 8 ani şi eram îngrijorată pentru sănătatea ei, mai ales când am mers în subsol. În urmă cu un an, fetiţa mea a avut o perioadă dificilă, a fost internată în spital. A fost foarte bolnavă, iar în subsol era foarte frig, condiţiile erau neprielnice şi m-am temut că se va îmbolnăvi din nou”, a continuat Svetlana.

„Condiţiile erau foarte dificile în subsolul în care ne-am adăpostit. Eram îngrijorată cu privire la sănătatea fetiţei mele”

„Din când în când mergeam sus, pentru că erau foarte speriaţi copiii. Le era foarte frig şi nu puteau să îndure situaţia. Eram foarte îngrijoraţi în legătura cu sănătatea lor mentală, plângeau, erau foarte traumatizaţi, unii dintre ei începuseră să se panicheze”, a mai spus tânăra mamă.

„Am stat o săptămână şi jumătate în subsol, ne acopeream capul cu pături. Am adus tot ce am putut cu noi şi dormeam pe saltele. Eram îngrijorată cu privire la sănătatea fetiţei mele, mă temeam să nu se îmbolnăvească din nou. Nu mă putea ajuta nimeni, nu avea cine să îi ofere asistenţa medicală necesară. Mă temeam că va trebui sa merg din nou cu ea la spital şi mulţi alţi copii se aflau în această situaţie. Condiţiile erau foarte dificile în subsolul în care ne-am adăpostit”, a precizat Svetlana.

„Am rămas acolo o săptămână şi jumătate, după care am decis că trebuie să ieşim din oraş. Am hotărât împreună cu nişte prieteni să plecăm. Erau doar două rute prin care puteam ieşi din Harkov şi nu ştiam pe care să o alegem. Am ales una dintre ele şi am ieşit din oraş. Slavă Domnului că am ales-o pe aceea pentru că cealaltă rută a fost bombardată de inamic. Am avut noroc că am ales ruta cea bună ca să scăpăm din oraş”, a povestit Svetlana.

​Prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, s-a întâlnit sâmbătă după-amiază, la o școală gimnazială din București, cu mai multe mame şi copii refugiaţi din Ucraina.

În cadrul întâlnirii la care a participat alături de Carmen Iohannis, Jill Biden a discutat cu copii refugiaţi în România şi care continuă şcoala la Bucureşti, cu profesoare refugiate din Ucraina, ascultând de asemenea poveştile şi mărturiile mai multor ucrainence care se află pe teritoriul României de câteva săptămâni.

Citește și: