● Porecla sinistră a lui Mark Zuckerberg la Facebook ● Regizorul „Squid Game” și-a anunțat viitorul proiect ● Jason Momoa va juca într-un film despre război și colonizarea Hawaii ● Arheologii au făcut o descoperire care n-ar trebui să existe ● Un nou joc „Monkey Island” va fi lansat anul acesta ● Tom Hiddleston va juca într-un nou serial al Apple TV+ ● Șoc în fizică: o particulă ar încălca modelul standard

Nerd AlertFoto: Hotnews

Porecla sinistră a lui Mark Zuckerberg la Facebook

Se pare că Mark Zuckerberg, fondatorul și CEO-ul Meta/Facebook, nu este tocmai iubit de oamenii care lucrează pentru el, acesta dezvăluind într-un interviu acordat recent lui Tim Ferriss, un investitor și Youtuber american cu peste un milion de abonați, porecla pe care i-au pus-o angajații companiei.

„Unii oameni cu care lucrez la companie, și ei spun asta în mod afectiv, dar cred că uneori se referă la atenția mea drept 'Ochiul lui Sauron'”, a relatat el. Acei „unii oameni” se referă bineînțeles la Lordul Întunecat din cărțile lui J.R.R. Tolkien și filmele realizate pe baza acestora.

Dar se pare că, în loc să-i producă un moment de introspecție, porecla are un sens diferit în viziunea lui Zuckerberg decât cea de întruchipare a răului absolut. El susține că aceasta s-ar referi de fapt la „energia sa nelimitată de a merge să lucreze la ceva”.

CEO-ul Facebook pare măcar conștient de răul pe care „ochiul” său are potențialul de a-l face, spunându-i lui Ferriss că încearcă să își „difuzeze” energia și gestioneze programul „pentru a mă putea concentra de fapt asupra lucrurilor la care mă gândesc în mod natural”, relatează Futurism.com.

Zâmbetul ăla sinistru pare să se potrivească poreclei (FOTO: Kay Nietfeld / AFP / Profimedia)

Regizorul „Squid Game” și-a anunțat viitorul proiect

Dong-hyuk Hwang, regizorul Squid Game, urmează să facă un film controversat care va fi și mai violent decât serialul difuzat de Netflix despre care gigantul american de streaming a anunțat în luna ianuarie că va avea și un al doilea sezon. Noul său film se va numi „Killing Old People Club” și va fi adaptarea unui roman a scriitorului italian Umberto Eco.

„Va fi și mai violent decât Squid Game”, a dezvăluit Hwang, adăugând că s-ar putea să fie nevoit să se ascundă de vârstnici după ce filmul va fi lansat. El a mai dezvăluit în cadrul evenimentului MipTV din Canada că a scris deja 25 de pagini despre proiect dar că se va întoarce în Coreea de Sud pentru a filma sezonul 2 al The Squid Game înainte de a se apuca de el, relatează Variety.

El a mai relatat că aclamatul serial al Netflix i-a adus și cel mai mare compliment din cariera sa de până acum: „Steven Spielberg mi-a spus 'M-am uitat la tot serialul tău în 3 zile și acum vreau să îți fur creierul'. A fost gen cel mai mare compliment pe care l-am primit în viața mea deoarece el este eroul meu cinematografic. Am crescut uitându-mă la filmele lui”.

Dong-hyuk Hwang este un fan al lui Steven Spielberg (FOTO: Frazer Harrison / Getty Images / Profimedia)

Jason Momoa va juca într-un film despre război și colonizarea Hawaii

Actorul american urmează să scrie, joace rolul principal și ocupe rolul de producător executiv al Chief of War, o nouă serie limitată care va fi difuzată de Apple TV+ și care va explora istoria insulelor Hawaii. Deadline notează că proiectul marchează prima ocazie când Momoa, care este de descendență hawaiiană, va scrie scenariul unui serial TV.

Apple TV+ spune despre Chief of War că va fi o dramă istorică în 8 episoade ce va urmări „povestirea epică și fără precedent a unificării și colonizării Hawaii dintr-o perspectivă indigenă”. Chief of War va fi al doilea proiect al platformei de streaming lansate de Apple după ce acesta s-a întors recent pentru filmările la drama post-apocaliptică See.

În caz că nu ai văzut serialul lansat în 2019, povestea din See are loc într-o lume postapocaliptică în care majoritatea umanității a fost ucisă de un virus și cei care au supraviețuit și-au pierdut vederea. Momoa joacă rolul lui Boba Voss, tatăl unor gemeni născuți la câteva secole după apariția virusului și care au abilitatea mitică de a vedea.

Jason Momoa și Emilia Clarke la filmările Game of Thrones (FOTO: LMK / Landmark / Profimedia Images)

Arheologii au făcut o descoperire care n-ar trebui să existe

Arheologii ce făceau săpături la un sit din statul american Dakota de Nord au descoperit o fosilă de dinozaur despre care cred că a murit exact în ziua în care asteroidul care a provocat dispariția lor a lovit Pământul. Cercetătorii care studiază piciorul de Thescelosaurus surprinzător de bine conservat afirmă că reziduurile de pe fosilă pot fi datate în urmă cu 66 de milioane de ani, în ziua impactului.

Descoperirea este atât de improbabilă și semnificativă pentru istoria arheologiei întrucât profesorul de istorie naturală Phillip Manning de la Universitatea Manchester o descrie ca fiind o „absolut nebunească”, explicând că „ne-a depășit cele mai fanteziste visuri. Nu ar trebui să existe cu adevărat iar [fosila] este uluitor de frumoasă”.

Robert DePalma, un absolvent al Universității Manchester ce coordonează săpăturile arheologice care au dus la descoperire, afirmă că „am obținut atât de multe detalii de la acest sit care ne spun moment cu moment ce s-a întâmplat încât e aproape ca și cum te-ai uita la desfășurarea [impactului] într-un film”.

Arheologii au descoperit alături de fosila de Thescelosaurus și pești care au ingerat reziduuri rezultate în urma impactului asteroidului, fosila unei broaște țestoase ucise de o așchie, rămășițele unui triceratops, embrionul unui pterozaur bucător și, probabil cel mai important, ceea ce pare a fi un fragment al impactorului în sine.

Situl arheologic Tanis va fi prezentat în viitorul documentar BBC Dinosaurs: The Final Day with Sir David Attenborough. Îndrăgitul naturalist și realizator de documentare va prezenta fosilele, descriind descoperirea thescelosaurusului drept „o fosilă imposibilă”, anunță BBC.

Un nou joc „Monkey Island” va fi lansat anul acesta

A trecut peste un deceniu de când fanii Monkey Island, una dintre cele mai îndrăgite francize de jocuri video din toate timpurile, au avut parte de o nouă aventură cu Guybrush Threepwood și gașca, făcându-i pe mulți să se întrebe ce se întâmplă cu aceasta.

Din fericire, Ron Gilbert, creatorul jocurilor, tocmai a spulberat aceste îngrijorări, dezvăluind pe Twitter că a lucrat în secret complet în ultimii doi ani la un nou titlu care se va numi Return to Monkey Island și a cărei povești va fi plasată imediat după evenimentele din Monkey Island 2: LeChuck’s Revenge.

Return to Monkey Island va fi lansat cândva în 2022 și avem deja un trailer teaser pentru el, lansat la câteva zile după ce Gilbert a anunțat jocul pe 1 aprilie, anunț pe care la momentul respectiv mulți fani l-au considerat o glumă crudă de Ziua Păcălelilor, relatează Twinfinite.

Tom Hiddleston va juca într-un nou serial al Apple TV+

Platforma de streaming a Apple face eforturi tot mai mari să recupereze handicapul față de rivalii de la Netflix, HBO sau Disney, anunțând săptămâna, pe lângă Chief of War, că l-a cooptat la bord pe Tom Hiddleston (Loki, știi, nu?) pentru a juca în White Darkness, un viitor serial limitat creat de producătoarea și scenarista sud-coreeană Soo Hugh (Pachinko, The Killing)

White Darkness va fi o adaptare a cărții cu același nume scrisă de jurnalistul american David Grann care spune povestea reală a lui Henry Worsley (care va fi jucat de Hiddleston), un fost soldat, tată și soț devotat, un bărbat marcat profund de simțul onoarei și sacrificiului, dar și obsedat de aventură.

Worsley, un fost locotenent-colonel în armata britanică, a făcut parte din expediția din 2009 care a urmat traseul exploratorului anglo-irlandez Ernest Shackleton în Antarctica în urmă cu mai bine de un secol. Worsley a murit în 2016 după ce a încercat să devină prima persoană care traversează Antarctica pe jos, fără o echipă și vreun fel de sprijin, scrie Collider.

Tom Hiddleston, de la supererou la explorator temerar (FOTO: LMK / Landmark / Profimedia Images)

Șoc în fizică: o particulă ar încălca modelul standard

O măsurătoare ultraprecisă a masei unei particule subatomice numite bosonul W a oferit un rezultat diferit decât cel din modelul standard, cadrul care este folosit de decenii pentru a explica regulile care guvernează lumea bizară a fizicii cuantice.

Noua măsurare, anunțată săptămâna aceasta de cercetătorii americani după 10 ani de analiză și revizuire a datelor, este atât de precisă încât echipa de oameni de știință care a realizat-o o compară cu stabilirea masei unei gorile ce cântărește kilograme 363 de kilograme cu o precizie de 42,5 grame.

Rezultatul obținut de cercetătorii de la Fermilab și publicat joi în revista Science plasează arată că bosonul W, o particulă responsabilă de interacțiunea nucleară slabă, are o masă mai mare cu 7 abateri standard decât cea prezisă de modelul standard al fizicii cuantice.

Asta înseamnă o probabilitate extrem de redusă ca rezultatul să fi fost obținut din întâmplare sau greșeală însă Joe Lykken, director adjunct de cercetări la Fermilab, cauționează că măsurătoarea trebuie confirmată de un alt experiment înainte de a putea fi pe deplin interpretată.

Noul rezultat contrazice măsurători experimentale mai vechi ale masei bosonului W, rămânând de văzut dacă acesta va produce o primă breșă în modelul standard care să facă necesară revizuirea sau extinderea sa cu noi particule și forțe, sau dacă s-a datorat într-adevăr unei erori, scrie Live Science.

Și o știre mai pe scurt: deși încă nu avem o dată de lansare oficială pentru el, Netflix a anunțat la începutul săptămânii că filmările pentru sezonul 3 al The Witcher au început și a oferit și o scurtă descriere din care ne putem face o idee despre direcția în care o va lua povestea:

„Pe măsură ce monarhi, magi și bestii de pe Continent concurează pentru a o captura, Geralt o ascunde pe Ciri, hotărât să își protejeze familia proaspăt reunită față de cei care amenință să o distrugă. Însărcinată cu antrenarea magică a lui Ciri, Yennefer îi duce [pe cei doi] la fortăreața protejată Aretuza, unde speră să descopere mai multe despre puterile necunoscute ale fetei; în schimb, ei aterizează într-un câmp de luptă al corupției politice, magiei întunecate, și trădării”.

În caz că ești curios să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: