Deputatul USR Mihai Polițeanu a depus o sesizare la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) - singura instituție care se poate pronunța dacă o teză de doctorat este sau nu plagiat - în cazul premierului. Nicolae Ciucă este al treilea prim-ministru implicat într-un scandal de plagiat, după ce jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit că generalul în rezervă a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Nicolae CiucaFoto: Facebook/ Guvernul Romaniei
  • "Am sesizat Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la posibilul plagiat al tezei de doctorat a prim-ministrului Guvernului României, Nicolae Ciucă.
  • Am făcut acest lucru în baza art. 3 și 4, Anexa nr. 3 din Ordinul nr. 5229/17.08.2020", a anunțat deputatul USR.

El a postat pe Facebook și sesizarea făcută la CNATDCU.

Nicolae Ciucă este al treilea premier implicat într-un scandal de plagiat, după ce jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit, într-un articol PressOne publicat marți, că generalul în rezervă a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. ​

Într-un articol semnat de jurnalista Emilia Șercan, PressOne a scris marți că generalul în rezervă Nicolae Ciucă, premierul României, a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 a Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP). Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138.

Premierul Nicolae Ciucă a reacționat față de acuzațiile că și-ar fi plagiat teza de doctorat anunțând că a decis să solicite analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp - Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare. Ciucă susține că acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel și că în acest domeniu anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) este singura instituție care se poate pronunța dacă o teză de doctorat este sau nu plagiat. Potrivit legii, o sesizare la CNATDCU poate fi făcută de orice persoană fizică sau juridică.

În prezent, CNATDCU este condus de profesorul Dorel Banabic.

Profesorul universitar Mircea Dumitru, vicepreședinte al CNATDCU, a explicat joi pentru HotNews.ro că urmează să fie delegat din nou unul dintre vicepreședinții insituției pentru a ocupa funcția de președinte interimar, întrucât președintele CNATDCU, Ioan Aurel Pop, care este și președintele Academiei Române, s-a autosuspendat din funcție pentru șase luni, potrivit unei declarații acordate în luna august pentru edupedu.ro.

Dumitru a declarat că, cel mai probabil, el va fi cel care va ocupa funcția de președinte al Consiliului General, iar în cazul în care va exista o sesizare în această speță, va trebui să o gestioneze.