Greva angajaților Societății de Transport București, care joi a paralizat traficul din Capitală, ar putea continua și vineri, spune conducerea STB, care acuză că "liderii sindicali pun presiune pe angajați pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru". Aceasta, în pofida deciziei Tribunalului București, de suspendare a protestului declanșat de sindicatul reprezentativ al societății, condus de consilierul general PSD Vasile Petrariu.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 21:15 Nicușor Dan:Sunt șanse minime ca mijloacele de transport al STB să circule la prima oră, dar am încredere că apoi vor circula / Plângerea penală este depusă / Cine nu va ieși vineri dimineață pe traseu va răspunde.

Nicuşor Dan a declarat că hotărârea judecătorească privind suspendarea grevei STB este definitivă şi cine vineri dimineaţă nu va ieşi pe traseu, la muncă, va răspunde. O plângere penală a fost deja depusă, anunţă edilul care mai subliniază că vinovatul principal pentru această situaţie este liderul de sindicat.

Primarul Capitalei Nicușor Dan spune că vineri, la ora 6, va fi la sediul STB cu executorii judecătorești care se vor deplasa la toate depourile și garajele STB și-i vor informa pe angajați că Instanța le-a suspendat greva și trebuie să pornească pe traseu. Primarul a admis la TVR 1 că acest lucru va dura cateva ore, iar mijloacele de transport în comun nu vor circula cel mai probabil în primele ore

STB a transmis joi seară, printr-un comunicat de presă, că personalul implicat în greva care a imobilizat astăzi Capitala refuză să-și reia activitatea și există posibilitatea ca protestul să continue și vineri:

  • "Ca urmare a hotărârii Tribunalului București prin care instanța de judecată dispune suspendarea grevei declanșate la Societatea de Transport București STB SA și reluarea de îndată a activității, angajații societății au obligația de a respecta decizia instanței și de a ieși în traseu conform itinerariului și foii de parcurs.
  • Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-și reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue și mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariații STB SA pentru a nu-și îndeplini sarcinile de lucru.
  • Desconsiderarea nevoilor bucureștenilor din zona metropolitană și ignorarea cu bună știința a unei decizii judecătorești poate genera răspunderea penală pentru personalul implicat în această acțiune".

Conducerea STB face apel "la simțul de responsabilitate al angajaților săi" și le solicită acestora "să reia imediat activitatea de transport public", asigurându-i pe bucureșteni că va lua "toate măsurile legale posibile pentru revenirea la normalitate".

Reamintim că traficul din București a fost perturbat joi după ce angajații STB, societatea de transport public din București au intrat în grevă generală, iar autobuzele, troleibuzele și tramvaiele nu au ieșit pe traseu, sindicaliștii spunând că revendicările lor privind creșterile salariale nu au fost soluționate.

Directorul societății de transport din Capitală a replicat că salariul mediu brut este de 7.000 de lei, i-a acuzat pe sindicaliști de acțiuni ilegale și a vorbit despre furturi de combustibil și de probleme cu comenzile de piese.

La rândul său, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a spus că greva este una ilegală, orchestrată de sindicatul reprezentativ condus de liderul sindical Vasile Petrariu, consilier PSD.

Tribunalul București a decis suspendarea grevei angajaților Societății de Transport București (STB) și reluarea imediată a activității. Acțiunea în instanță a fost introdusă de către conducerea STB, care a cerut suspendarea grevei.

Liderul sindical Vasile Petrariu a susținut că nu a primit nicio decizie de la tribunal:

  • "Nu am primit încă nicio decizie, nicio comunicare de la tribunal, doar am văzut la televizor. Dacă asta va fi decizia, îi vom informa pe oameni şi oamenii vor decide ce au de făcut.
  • Suntem obligaţi să-i informăm, iar oamenii vor decide, pentru că şi până acum noi nu am avut treabă cu acest conflict”.

Conducerea STB a mai sesizat instanța și în privința nelegalității acestei greve, declanșate fără parcurgerea pașilor legali, iar Tribunalul umează să se pronunțe vineri privind acestă solicitare.

Greva generală de la STB a provocat probleme mari de trafic joi în Capitală, în condițiile în care mulți bucureșteni care nu au putut merge cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul au apelat la alte metode.