Producătorul „Dexter” vrea încă un sezon. Clyde Phillips, omul din spatele ultimului și a primelor 4 sezoane Dexter, vrea ca toată lumea să știe că este extrem de disponibil pentru a mai face cel puțin unul. După ce ultimul episod al New Blood, miniseria de 10 episoade lansată anul trecut pentru a repara finalul dezamăgitor din urmă cu 9 ani al serialului, a fost difuzat săptămâna aceasta, Phillips a făcut un tur al presei cu un mesaj major:

Nerd AlertFoto: Hotnews

El ar fi mai mult decât fericit să continue dacă Showtime, televiziunea americană care a produs și difuzat serialul, va dori asta. Într-un interviu acordat Collider acesta a spus că va renunța la toate celelalte proiecte ale sale pentru a produce un nou sezon Dexter. „E decizia Showtime. Dar dacă m-ar suna să îmi spună 'uite, acesta este un atu uriaș pentru Showtine', cred, și subliniez cuvântul cred, că Dexter este principalul atu al lor”, a afirmat el.

„Ar fi la fel ca și ca atunci când m-au sunat și mi-au spus 'vrem să refacem Dexter și tu ești tipul pe care-l dorim', aș renunța la totul să fac asta”. Un nou sezon al Dexter ar fi totuși destul de problematic dat fiind modul în care s-a încheiat New Blood însă Phillips spune că are deja o idee despre cum ar putea fi continuat. Nu vreau să dau spoilere în caz că n-ai văzut încă finalul dar producătorul vede un nou sezon învârtindu-se în jurul lui Harrison.

„Red Notice” va avea două sequel-uri.Deadline a dezvăluit în premieră că filmul cu jafuri difuzat de Netflix va avea nu unul, ci două titluri care să-i urmeze. Mai mult, se pare că vedetele Dwayne Johnson, Ryan Reynolds, și Gal Gadot au fost cooptați deja pentru cele două proiecte, la fel ca și scriitorul-regizorul Rawson Marshall Thurber, acesta lucrând deja la scenariu.

Deși deocamdată gigantul american de streaming ține proiectul secret, se pare că Netflix intenționează să adauge distribuției și alte nume mari de la Hollywood, sperând să facă din Red Notice o franciză în stilul Ocean’s Eleven. Pentru cei care nu au văzut filmul, Dwayne Johnson joacă un rol mai neobișnuit pentru el (aș zice), cel al unui psiholog criminalist al FBI-ului care ajută interpolul să îl prindă pe Nolan Booth, un cunoscut hoț de artă jucat de Reynolds.

Însă cei doi se văd nevoiți să colaboreze după ce Bishop, rivalul lui Nolan interpretat de Gal Gadot, își face apariția. Nu este o poveste tocmai originală și criticii nu au fost entuziasmați de film, ca să nu zicem că au dat de pământ cu el. Însă Red Notice a devenit rapid cel mai vizionat film al Netflix din toate timpurile, poziție pe care și-a menținut-o chiar și după lansarea controversatului Don't Look Up.

O țeapă de 3,5 milioane de dolari cu cartonașe Pokemon.Controversatul vlogger și actor american Logan Paul a declanșat dezbateri aprinse în cercurile de pasionați Pokemon (și nu numai) după ce a dezvăluit la începutul lunii decembrie a anului trecut că a cumpărat cartonașe Pokemon rare pentru uriașa sumă de 3,5 milioane de dolari, potrivit IGN.

Paul, un colecționar înrăit de cartonașe Pokemon care deține, printre altele, un cartonaș cu Charizard evaluat la 150.000 de dolari, anunțase că a cumpărat o cutie „sigilată și autentificată” de cartonașe din prima ediție care ar putea conține cartonașe rare ce valorează o mică avere. Însă experții au început să speculeze că vloggerul a luat o țeapă colosală, după ce au observat că această cutie nu seamănă cu niciuna asemănătoare vândută în trecut.

Vloggerul a început la rândul său să devină suspicios cu privire la achiziția sa după ce colecționarul de la care a cumpărat cartonașele și-a schimbat povestea despre cum a ajuns în posesia lor, acesta relatând inițial că ele au fost vândute de cel puțin 3 ori în trecut. Paul a postat joi un nou videoclip cu titlul „Am pierdut 3,500,000$ pe cartonașe Pokemon false”, ceea ce nu cred că merită comentarii suplimentare.

Caii folosiți de cavalerii medievali nu erau mai mari decât un ponei. În filmele Stăpânul Inelelor Aragorn și ceilalți eroi călăreau cai care se înălțau falnic deasupra celor cu care luptau și, chiar în poveștile bazate pe fapte reale, caii cavalerilor medievali inspiră admirație și groază în inimile adversarilor lor.

Însă potrivit unui nou studiu publicat în revista International Journal of Osteoarchaeology, caii folosiți pentru război în Epoca Medievală erau animale mult mai modeste. După standardele moderne, caii de luptă medievali nu erau mai mari decât un ponei.

Studiul, cel mai mare de până acum, a fost realizat de 5 universități britanice care au examinat oasele a aproape 2.000 de cai din 171 de situri arheologice diferite, datate între secolele IV-XVII.

„Calul de război are un rol central în înțelegerea noastră asupra societății și culturii engleze medievale atât ca simbol al statutului îndeaproape asociat cu dezvoltarea păturii aristocrate, cât și ca armă de război faimoasă pentru mobilitatea și valoarea sa de șoc”, afirmă Oliver Creighton, un arheolog de la Universitatea Exeter și coordonatorul studiului.

Munca lor a dezvăluit că majoritatea cailor medievali, inclusiv cei folosiți pentru război, nu erau în medie mai mari de 14,2 mâini (una din unitățile acelea de măsură folosite doar în lumea anglo-saxonă), echivalentul unui metru și 44 de centimetri, de la pământ la omoplați.

Unul dintre cei mai mari cai medievali descoperiți a avut 15 mâini, adică un metru și 52 de centimetri, o dimensiune care în prezent ar fi considerată cea a unui cal mic pentru călărit. Spre comparație, unii din cei mai mari cai moderni au o dimensiune care ajunge la 1,72-1,93 metri.

Alan Outram, alt arheolog de la Universitatea Exeter și coautor al studiului, oferă și o explicație pentru descoperire fiindcă, în fond, știm cu toții armurile impresionante (și grele) pe care le purtau cavalerii în Epoca Medievală: se pare că aceștia își alegeau caii în funcție de temperament și trăsăturile fizice necesare în luptă, masa musculară fiind mai importantă decât înălțimea, relatează Smithsonian Magazine.

Nu o să mă mai pot uita niciodată la filmele istorice cu aceiași ochi (FOTO: United Archives / Impress / Profimedia Images)

Mark Ruffalo și Hugh Laurie vor juca într-o nouă miniserie Netflix. Ruffalo și Laurie au fost cooptați pentru distribuția All The Light We Cannot See, o adaptare a cărții cu același nume a autorului american Anthony Doerr. Ei s-au alăturat astfel actriței debutante Aria Mia Loberti care va juca rolul principal al lui Marie-Laure, o adolescentă oarbă nevoită să fugă din Paris alături de tatăl său după ce naziștii ocupă orașul în vara lui 1940.

Ruffalo va interpreta rolul lui Daniel LeBlanc, tatăl lui Marie-Laurie și principalul lăcătuș al Muzeului de Istorie Naturală din Paris, un bărbat hotărât să îi ofere fiicei sale pe cât de multă independență este posibil în timp ce încearcă să o protejeze pe ea și secretul pe care cel doi îl poartă cu ei, o piatră prețioasă extrem de valoroasă.

Laurie va juca rolul lui Etienne LeBlanc, un erou excentric al Primului Război Mondial suferă de sindrom posttraumatic și s-a izolat de lume. Cartea „All The Light We Cannot See” a fost publicată în 2014 și a câștigat atât Premiul Pulitzer cât și Medalia Andrew Carnegie pentru ficțiune, fiind timp de 200 de săptămâni pe lista a celor mai vândute cărți redactată de New York Times, potrivit revistei Variety.

Deocamdată nu avem o dată de lansare pentru „All the Light We Cannot See” (FOTO: Facebook / Deadline)

„God of War”, acum disponibil și pe PC. God of War, remake-ul din 2018 al titlului cu același nume lansat în 2005 și unul dintre cele mai bune jocuri apărute în ultimii ani, a fost portat pentru a putea fi jucat pe PC și lansat oficial vineri, 14 decembrie. Sony a confirmat pentru prima dată proiectul într-o postare publicată pe blogul PlayStation în luna octombrie a anului trecut, anunțând că:

„Obiectivul nostru principal al aducerii God of War pe PC a fost de a scoate în evidență conținutul excepțional creat de echipa noastră și să folosim hardware-ul puternic pe care această platformă îl oferă pentru a crea o versiune de înaltă performanță a jocului care să taie răsuflarea jucătorilor”.

Actuala strategie a Sony este de a lansa jocurile sale exclusiv pentru PlayStation înainte de a le porta pentru PC după ceva timp de la apariția lor, un model de afaceri care a atras critici atât din partea gamerilor cât și a rivalilor de la Xbox, conform IGN. Din ce am citit pe site-urile dedicate jocurilor portarea pare să fie un hit și poți vedea cum arată versiunea pentru PC a God of War în trailerul de mai jos.

Copiii ar putea avea mai mulți părinți biologici în doar câteva decenii. Să ai doar doi părinți ar putea fi ceva de domeniul trecutului în viitorul nu foarte îndepărtat, evoluția tehnologiei de editare genetică putând face posibil ca un copil să aibă mai mult de doi părinți biologici. Sau cel puțin asta susține Amy Webb, un futurolog care a fondat recent o companie tocmai în acest scop.

Futurologul și CEO-ul Future Today Institute a vorbit într-un interviu acordat săptămâna aceasta jurnaliștilor de la The Washington Post despre modul în care evoluția științei ar putea schimba dramatic modul în care omenirea se reproduce. Folosind tehnica de editare genetică CRISPR, ar fi teoretic posibil să creezi un copil care prezintă trăsături genetice ale mai multor persoane.

Această tehnologie ar putea face de asemenea posibil ca oamenii să facă copii mai târziu în cursul vieții lor. Webb explică: „Peste 40 de ani cred că s-ar putea să avem mai mulți părinți pentru un singur copil sau ca o persoană ce-a împlinit 70 de ani și partenerul său de 60 de ani să decidă să facă un copil. Vorbim despre o tehnologie care ne oferă posibilitatea să fim mai selectivi și să proiectăm intenționat viața”.

Ea adaugă: „Poate că acest lucru va însemna că o persoană își va folosi materialul genetic propriu pentru a duce un embrion la termen; poate va oferi posibilitatea de a selecta trăsături de la mai mult de doi părinți. Nu știm cum va arăta dar cred că posibilitățile pot fi foarte bune. Toate aceste lucruri înseamnă opțiuni”.

Revenind la zilele noastre, CRISPR este o tehnologie relativ nouă care poate fi folosită pentru a edita gene cu o precizie mai mare decât era posibil anterior. Ea are aplicații medicale cu potențialul de a schimba lumea dar ridică de asemenea probleme etice uriașe. China a declanșat deja o anchetă cu privire la apariția primilor bebeluși editați genetic din lume, în urmă cu 4 ani.

Webb admite că această tehnologie stârnește îngrijorări dar argumentează că beneficiile sale vor fi mult mai mari decât aspectele negative, cel puțin pe termen scurt. „Toate drumurile de pe această cale duc la eugenie”, glumește ea. „Există temeri că va fi ca în Gattaca cu națiuni care își pot proiecta intenționat populațiile”.

„Trebuie să admitem avantajele geopolitice pe care unele țări ar putea încerca să le obțină prin creșterea inteligenței sau a trăsăturilor fizice ale populațiilor lor. Dar gândul de a face sarcina mai ușoară pentru persoanele care își doresc cu adevărat să devină părinți este un lucru pe care ar trebui să îl îmbrățișăm cu toții”, susține ea.

Îmi sună ca un fel de „nu chiar Gattaca, dar ceva să placă la toată lumea” (FOTO: Captură video / Columbia Pictures)

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: