Sari direct la conținut

Legea privind intervenția împotriva urșilor, respinsă de Iohannis pentru posibile abuzuri. Care sunt argumentele președintelui

HotNews.ro
Ursi din Romania, Foto: Kutizoltan, Dreamstime.com
Ursi din Romania, Foto: Kutizoltan, Dreamstime.com

Președintele Iohannis a trimis luni spre reexaminare în Parlament legea de aprobare a Ordonanței de Urgență nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție împotriva urșilor în intravilanul localităților. Principala problemă: în Parlament s-a extins aria de aplicare a măsurilor de intervenție și în afara localităților fără proceduri clare și circumstanțieri, fapt ce poate duce la abuzuri.

Care sunt argumentele pentru care Iohannis a cerut parlamentului să reexamineze legea privind intervenția împotriva urșilor

Președinția amintește că ‘în scopul permiterii unor intervenții imediate pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora și prin raportare la legislația europeană a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2021, ale cărei prevederi se aplică numai în intravilanul localităților’, dar subliniază că în Parlament s-au adus modificări care pot duce la abuzuri.

Principalele probleme semnalate de Președinției sunt:

  • extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție în extravilanul localităților, fără proceduri clare
  • instituirea unei noi definiții a stării de necesitate pentru împușcarea unui urs, diferită de cea reglementată prin norma generală prevăzută la art. 20 alin. (2) Cod penal, însă cu o sferă distinctă de aplicare și cu un conținut mai larg.

Redăm mai jos argumentele Președinției:

1. Prin Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021, Parlamentul a eliminat însă sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul ordonanței de urgență, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților.

  • „Din această perspectivă, apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului. În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri.
  • În plus, considerăm că măsurile de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar trebui reglementate astfel încât derularea acestora în mediul natural al exemplarelor de urs brun să fie una cu caracter de excepție, cu un regim juridic strict și care să se coreleze cu întreaga legislație în domeniu, inclusiv cu procedurile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.”, se arată în cererea de reexaminare a legii.

2. Potrivit art. I pct. 8 din legea transmisă la promulgare, în conținutul normativ al Ordonanței de urgență nr. 81/2021 se introduce un articol, art. 51, cu următorul cuprins: „ Art. 51 – Prin excepție de la prevederile art. 4 și 5, se regăsește în situația stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin. (2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”.

  • Așadar, prin noul art. 51 din Legea de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 81/2021, se instituie o prezumție legală potrivit căreia este în stare de necesitate persoana care, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane.
  • Menționăm că, potrivit art. 20 alin. (1) din Codul penal, este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de necesitate. Totodată, potrivit art. 20 alin. (2) din Codul penal, este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
  • Apreciem că din analiza comparativă a dispozițiilor art. 20 alin. (2) Cod penal și a celor ale art. 51 din legea supusă reexaminării rezultă că acestea din urmă instituie o nouă definiție a stării de necesitate, diferită de cea reglementată prin norma generală prevăzută la art. 20 alin. (2) Cod penal, însă cu o sferă distinctă de aplicare și cu un conținut mai larg. Situația stării de necesitate, astfel cum este definită prin acest nou articol, va fi aplicabilă numai persoanelor aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, care recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane. În plus, considerăm că, prin trimiterea la art. 20 alin. (2) din Codul penal, norma este lipsită de precizie, nefiind clar în ce măsură condițiile enunțate în text se aplică în mod cumulativ cu cele prevăzute de Codul penal.
  • Lipsa de claritate a reglementării este de natură să genereze nu doar dificultăți de aplicare, ci și consecințe semnificative din perspectiva regimului răspunderii penale. Pe de o parte, în cuprinsul normei nu se menționează că aceasta derogă de la norma generală, iar, pe de altă parte, asimilarea situațiilor în cauză cu o stare de necesitate riscă să creeze un regim al răspunderii penale derogatoriu, distinct al persoanelor vizate, cu consecințe importante. Față de cele arătate, considerăm că soluția legislativă prevăzută la art. I pct. 8 din legea supusă reexaminării trebuie reanalizată de Parlament atât sub aspectul clarității sale, cât și sub aspectul corelării conținutului normativ cu legea penală.”, se mai arată în cererea de reexaminare.

Parlamentul a decis în decembrie 2021 că urşii periculoşi vor putea fi împușcați și în afara localităților. Propunerea a venit din partea UDMR

Camera Deputaților, for decizional, a adoptat, în data de 15 decembrie 2021, proiectul de lege de aprobare a ordonanței de urgență privind intervenția în cazul urșilor.

Cu 232 de voturi pentru și 30 împotrivă, deputații au introdus o modificare care introduce drept necesară intervenţia în cazul urşilor şi în zonele din afara localităţilor, în extravilan, în condiţiile în care atacurile au loc şi la stâni, pe poteci sau în cantoane silvice. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, legea merge la promulgare.

Deputaţii au adoptat un amendament care modifică ordonanța și care elimină sintagma „intravilan” astfel încât intervenţia imediată să fie posibilă şi în extravilan. În comisia raportoare, la propunerea UDMR s-a eliminat prevederea privind intravilanul, astfel că intervenţia asupra urşilor va putea fi făcută în orice zonă, şi în extravilan.

Reprezentanţii UDMR au argumentat că amendamentul este unul necesar, în condiţiile în care foarte multe atacuri ale urşilor au loc la ferme, ocoale silvice şi au invocat totodată dreptul la viaţă prevăzut de Constituţie.

Ce prevedea proiectul de lege adoptat în Parlament:

  • intervenţia imediată înseamnă acţiunea umană rapidă, specializată, efectuată de către echipa de intervenţie în cazuri urgente, în care siguranţa şi securitatea persoanelor, respectiv bunurile acestora sunt puse în pericol prin prezenta sau activităţile unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologica sau de sexul acestuia/acestora.
  • Intervenţie prin alungare înseamnă, potrivit proiectului, acţiunea umană imediată, specializată, de alungare prin diferite mijloace a unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologică sau de sexul acestuia/acestora.
  • Prin intervenţie prin tranchilizare şi relocare se înţelege acţiunea umană imediată, specializată, de capturare, tranchilizare şi relocare a unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologică sau de sexul acestuia/acestora, care prin acţiunile sale poate ameninţa viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora.
  • Extragere prin împuşcare se defineşte, în proiect, prin acţiunea umană imediată, specializată, de împuşcare cu arma de vânătoare deţinută legal a unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologică sau de sexul acestuia/acestora, care ameninţă viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora.
  • Prin extragere prin eutanasiere se înţelege acţiunea umană imediată, specializată, de inducere de către medicul veterinar a morţii rapide si nedureroase, prin injecţie letală efectuată după tranchilizarea totală a unui/unor exemplar/exemplare de urs brun, indiferent de stadiul de dezvoltare biologică sau de sexul acestuia/acestora, care ameninţă viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora.
  • Durata maximă a intervenţiei este de 24 de ore. Dacă în acest timp nu se realizează obiectivele intervenţiei în totalitate, activitatea se va închide prin completarea şi semnarea raportului de eveniment.
  • Intervenţia imediată asupra exemplarelor de urs se efectuează gradual, începând cu metoda alungării.
  • În cazul în care exemplarul alungat revine şi poate ameninţa viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora, echipa de intervenţie procedează la tranchilizarea şi relocarea acestuia.
  • Intervenţia imediată asupra exemplarelor de urs se efectuează gradual, prin analizarea la faţa locului de către echipa de intervenţie a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia Ursus arctos (urs brun), mai prevede proiectul.
  • „Prin excepţie de la prevederile art. 4 şi 5, se regăseşte în situaţia stării de necesitate prevăzută la art. 20 alin.(2) din Legea 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare, persoana care, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în timpul unei acţiuni legale de vânătoare, recoltează prin împuşcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viaţa, integritatea sau bunurile sale ori ale unei alte persoane”, prevede un alt amendament adoptat de deputaţi.
  • Costurile de întreţinere a puilor de urs relocaţi după intervenţia imediată sunt suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
  • Sesizarea cazurilor în care este necesară intervenţia imediată se face de către orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112 sau prin alte mijloace de comunicare prin care poate fi sesizat comitetul local pentru situaţii de urgenţă.
  • „Nerespectarea dispoziţiilor art. 11 de către persoanele responsabile constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda contravenţională de la 7.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune”, mai prevede proiectul adoptat.

Ce prevede Ordonanța adoptată în vara anului treciut de Guvern pentru intervenția împotriva urșilor în intravilan

Guvernul a adoptat miercuri, 21 iulie 2021, Ordonanța de urgență care reglementează măsurile de protecție împotriva urșilor.

La scurt timp după ședința de Guvern, Ministerul Mediului a transmis un comunicat de presă în care oferă detalii despre această Ordonanță de urgență.

Actul normativ reglementează modul de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun (Ursus arctos) asupra cetățenilor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, prin alungare/capturare/relocare sau extragerea prin împușcare sau eutanasiere.

Scopul principal al Ordonanței este ocrotirea unor valori esențiale: viața și integritatea corporală a persoanei, sănătatea și securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică și privată a persoanelor juridice și fizice.

Potrivit actului normativ, sesizarea cazurilor în care este necesară intervenția se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Intervenția asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează gradual, prin analizarea la fața locului, de echipa de intervenție, a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acțiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia de urs brun.

Echipa de intervenție este formată din:

  • – primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, desemnat în comitetul local de situații de urgență conform art. 12 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență;
  • – personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezența exemplarului de urs;
  • – personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanență cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, în zona unde s-a produs evenimentul;
  • – medicul veterinar.

Conducătorul echipei de intervenție este primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, în calitatea sa de conducător al Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în următoarele situații:

  • – dacă intervențiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării și relocării nu dau rezultate și gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului;
  • – dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparținând acestora sunt puse în pericol;
  • – dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;
  • – în cazul în care exemplarul de urs în cauză se rănește în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei ordonanțe de urgență;
  • – dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții;
  • – dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.

În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi și pentru asigurarea serviciilor de specialitate privind tranchilizarea și relocarea ori extragerea prin eutanasiere sau împușcare a exemplarelor de urs, unitățile administrativ-teritoriale vor încheia contracte de prestări servicii cu gestionarii fondurilor de vânătoare și medicii veterinari, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice. Modelele de contracte de prestări servicii se stabilesc prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, care se emite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Costurile privind intervenția se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenția în baza contractului de prestări servicii de permanență încheiat cu Gestionarul, respectiv a contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică și se decontează de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor și în baza documentelor justificative depuse de unitățile administrativ – teritoriale la Gărzile forestiere.

În data de 23 iulie 2021, Ministerul Mediului a publicat procedura de intervenție a autorităților pentru alungarea, tranchilizarea și relocarea și respectiv eutanasierea ori împușcarea urșilor din localități. Documentul arată rolul fiecărui membru al echipei de intervenție, cum va fi evaluat comportamentul ursului și cum se va interveni în funcție de gradul de risc: redus, mediu ori mare. Dacă riscul este mare, decizia de eutanasiere ori împușcare trebuie luată gradual și prima opțiune este eutanasierea, dacă situația o permite, având în vedere că din echipă face parte și un medic veterinar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro