Interpretul de muzică populară Petrică Mâţu Stoian, care se afla în recuperare post-COVID, a murit, la 6 noiembrie 2021, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Reşiţa, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale. Petrică Mâţu Stoian avea 61 de ani.

HotNews.roFoto: Hotnews

Renumitul cântăreţ de muzică populară Petrică Mâţu Stoian s-a născut la 18 septembrie 1960 în Isverna, Plaiul Cloşanilor, judeţul Mehedinţi. Ca nepot al interpretei de muzică populară Domnica Trop a preluat o parte din cântecele artistei.

A studiat iniţial la Facultatea de Drept, dar nu a profesat pentru că marea lui pasiune a fost muzica.

A făcut şi Conservatorul şi a lucrat că artist profesionist, mai întâi, la Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului din 1995, şi apoi a fost angajat al Ansamblului Maria Tănase din Craiova, oraş în care şi locuia până în momentul decesului.

A debutat la ”Tezaur Folcloric”, fiind descoperit de Marioara Murărescu

După ce şi-a făcut debutul la cunoscuta emisiune "Tezaur Folcloric", fiind descoperit de renumita Marioara Murărescu, Mâţu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor câştigând multe premii şi distincţii.

A câştigat premiul I la festivalul "Maria Lătăreţu" de la Târgu Jiu din 1993 şi la festivalul "Cântecele românilor de pretutindeni" de la Drobeta Turnu Severin, din acelaşi an, precum şi primul loc în "Topul tinerilor interpreţi", ediţiile 1994 şi 1995.

Aceste reuşite au reflectat atât valoarea, cât şi popularitatea de care se bucura artistul, potrivit biografii.famouswhy.ro.

Primul disc, înregistrat în 1995 la Electrecord

Cântecele sale sunt adresate omului de rând, sunt cântece de veselie şi de înstrăinare, tradiţii de nuntă sau de înmormântare, şi doine, care îi erau cele mai dragi.

În 1995, Petrică Mâţu Stoian a imprimat primul său disc Electrecord, "Aştept să răsară Luna", potrivit bestmusic.ro.

În cariera sa artistică, Stoian a lansat zece albume cu mai multe melodii dintre care: "Plecai pe-o potecă mică", "Cine-a fost mai vinovat", "Dulce şi-e guriţa", "Şi moşu'o fost băiat", "Mândra mea floare de munte", "Lina, Lina, Niculina", "Mândruliţa de la Gorj", "Hai să bem un păhărel", "De la luna pân'la soare", "Bea, omule, şi petrece", "Făcui focul sub cazan" şi "Cum e astăzi, n-o fost ieri".

A fost unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi cântăreţi de muzică populară, datorită talentului său desăvârşit şi a unei charisme aparte, ceea ce i-a adus un mare succes, şi multă admiraţie.