Premierul Florin Cîţu se declară „dezamăgit” de numărul cadrelor medicale care nu s-au vaccinat anti-Covid, el subliniind că puterea exemplului este foarte importantă, relatează News.ro. De asemenea, în contextul evaluării situaţiei paturilor de ATI disponibile pentru pacienţii cu Covid-19, Cîţu a precizat că este important ca România să ajungă la 2.000 astfel de paturi. El a făcut apel la personalul medical să accepte detaşările.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Sunt dezamăgit de faptul că în rândul medicilor există un procent atât de mare de persoane nevaccinate şi ar trebui să vedem ce facem cu aceasta. Este foarte important, pentru că de aici, puterea exemplului în această perioadă este foarte importantă”, a declarat premierul interimar Florin Cîţu, sâmbătă după-amiază, la videoconferinţa cu prefecţii, reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

  • Conform datelor comunicate de Ministerul Sănătății în urmă cu două luni, un procent de 70% dintre medicii din spitalele publice s-au vaccinat împotriva Covid-19. Cum arătau datele la finalul lunii iulie a.c.:

    • Cele mai mari procente de personal medical vaccinat cu schemă completă se regăsesc în județele Călărași (76.45%), Cluj (71.69%), Sibiu (69.55%), Ilfov (69.13%) și municipiul București (66.34%), în timp ce pe ultimele locuri se află județele Suceava (44.53%), Bacău (43.47%), Arad (39.88%), Neamț (36.58%).
    • În ceea ce privește medicii, cele mai mari procente de medici vaccinați cu schemă completă împotriva Covid-19 se regăsesc în județele Ilfov (86%), Călărași (85%) și municipiul București (83%), urmate de Vrancea, Covasna (82%), Alba, Ialomița și Satu Mare (80%).
    • În privința celorlalte categorii profesionale, datele arată că asistenții medicali sunt vaccinați împotriva Covid-19 în proporție de 57.65% (55.99% cu schemă completă), infirmierii în proporție de 53.59% (52.37% cu schemă completă), iar brancardierii în proporție de 49.21% (47.66% cu schemă completă).

Cîţu face apel la personalul medical să accepte detaşările: „Toţi trebuie să facem un sacrificiu”

Acesta consideră că este foarte important ca România să poată ajunge la un număr de 2000 de paturi de terapie intensivă pentru pacienţii Covid. Pe de altă parte, premierul a făcut apel la personalul medical să accepte detaşările.

„Înţeleg că este un sacrificiu, dar nu o faceţi nici pentru mine, nici pentru domnul ministru Cseke, nici pentru domnul Arafat. Asta este situaţia în acest moment şi avem nevoie de toată lumea să se mobilizeze. Trecem printr-o situaţie dificilă şi este clar că trebuie să înţelegem cu toţii acest moment şi toţi trebuie să facem un sacrificiu. Vă înţeleg şi apreciem toate eforturile pe care le faceţi în această perioadă”, a adăugat Florin Cîţu.

„Vreau să vă asigur că orice resurse aveţi nevoie în această perioadă, cereţi, doar spuneţi ce este nevoie! Ne vom mobiliza şi vom căuta să putem să facem faţă tuturor acestor probleme, dar trebuie să ne spuneţi exact ce aveţi nevoie” a adăugat prim-ministrul.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că, la nivel national, cât şi la nivelul municipiul Bucureşti nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de Covid-19.