Circa o mie de persoane au participat sâmbătă seară, la Rădăuți, la un protest împotriva restricțiilor anti-COVID. Participanții, în majoritate tineri, din Rădăuți și localitățile limitrofe, s-au strâns în centrul orașului, iar ulterior au mărșăluit în pe străzile din zonă, transmite StiriSuceava.net.

Protest la RădăuțiFoto: Stiri Suceava

La un moment dat, în timp ce protestatarii se aflau în zona catedralei din Parcul Central al municipiului Rădăuți, un echipaj de jandarmi a folosit gaze lacrimogene înspre un grup de tineri, transmite publicația amintită.

Un adolescent de 16 ani a fost intoxicat cu gaze lacrimogene și a fost transportat la Spitalul muncipal Rădăuți.

Un alt tânăr a fost încătușat și a fost condus la secția de poliție.

Pe filmarea postată de StiriSuceava.net se observă busculada creată și cum se îngrămădesc protestatarii după ce un minor ar fi fost extras de polițiști din mulțime. Se aude o bubuitură puternică, iar lumea se depărtează de o zonă unde s-ar fi folosit gazele lacrimogene. La un moment dat, cel care filmează strigă „Încătușează copiii, mă! Moare lumea, mă fraților. Dă cu spray. Moare lumea. Ieșiți din casă!”.

VEZI ȘI: