Ministrul Justiției, Stelian Ion, spune că suntem la limita noțiunii de durată rezonabilă de soluționare a dosarului 10 August și că are "convingerea" că acesta nu va avea soarta altor dosare, precum al Mineriadei sau al Revoluției, și "vom putea afla curând adevărul".

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Am așteptarea unei anchete corecte, rapide și în urma căreia să aflăm adevărul foarte clar în dosarul 10 august.
  • Cred că suntem la limita noțiunii de durată rezonabilă de soluționare a acestui dosar. Trei ani de zile în care opinia publică a așteptat o soluție în acest caz reprezintă o perioadă lungă de timp și există o dezamăgire legată de faptul că s-a poticnit acest dosar.
  • În acest moment, dosarul este redeschis și se află la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă solicitări prin care se cere să se constate că s-a tergiversat soluționarea dosarului.
  • Dacă instanța va considera că s-a depășit durata rezonabilă, se va stabili o bornă în timp până când ar trebui să se finalizeze acest dosar.
  • Am convingerea că dosarul 10 august nu va avea soarta altor dosare, precum al Mineriadei sau al Revoluției, și vom putea afla curând adevărul", a transmis marți Stelian Ion.

10 august 2018: Zeci de mii de oameni, unii dintre ei veniți din toate colțurile Europei, au strigat în Piața Victoriei împotriva Guvernului PSD condus de Viorica Dăncilă. Românii au ieșit în stradă în încercarea de a opri asaltul asupra justiției. La finalul zilei, jandarmii au intervenit în forță pentru împrăștierea manifestanților, cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă.

Imagini cu oameni cu mâinile ridicate sau stând în genunchi în timp ce erau loviți de către jandarmi au fost preluate de publicații și televiziuni din toată lumea. Peste 700 de persoane au depus plângeri penale după ce au fost agresate sau au inhalat gaze lacrimogene în urma intervenției jandarmilor. Ce s-a întâmplat la 3 ani de la acele evenimente? Nimic. Dosarul 10 August este unul dintre eșecurile majore ale justiției din România, alături de dosarele Revoluției și Mineriadei.

Cronologia dosarului 10 august - cum s-a plimbat 3 ani între parchete și instanțe

Timp de 3 ani, dosarul 10 august s-a plimbat între parchete și instanțe. Este unul dintre eșecurile majore ale justiției din România, alături de dosarele Revoluției și Mineriadei.

Dosarul 10 august a fost deschis în 11 august 2018 de Parchetul Tribunalului Militar București, în urma plângerilor depuse de sute de oameni care au avut de suferit în urma intervenției brutale a Jandarmeriei.

În 28 iunie 2019, Parchetul General a anunțat că procurorii Secției parchetelor militare au declinarea competenței de soluționare a dosarului 10 august către DIICOT, pentru continuarea cercetărilor cu privire la organizarea, conducerea și modul de intervenție a forțelor de ordine din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române împotriva manifestanților, respectiv cu privire la "scopul faptelor unor grupuri de persoane care în ziua de 10 august 2018 au exercitat acțiuni de violență împotriva forțelor de ordine și măsura în care aceste acțiuni, prin amploarea și modul de desfășurare, au fost de natură să pună în pericol securitatea națională".

La DIICOT, exista deja un dosar deschis ca urmare a unei sesizări depuse în septembrie 2018 de Jandarmerie, care a reclamat infracțiuni împotriva ordinii constituţionale, acuzând o presupusă lovitură de stat din partea manifestanților.

De asemenea, Secţia parchetelor militare a avut în lucru un dosar penal vizându-i pe şefii din Jandarmerie care au coordonat acţiunea jandarmilor. Este vorba despre colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române, colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti şi secretarul de stat Dan Chirică.

"Credinţa sinceră” a autorităţilor în aplicarea legii şi "complicitatea morală a protestatarilor paşnici"

În 15 iulie 2020, procurorii DIICOT au clasat parțial dosarul 10 august. Astfel, au scăpat de urmărirea penală colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române și comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat în MAI pentru relaţia cu prefecţii.

DIICOT a susținut că nu ar fi fost pregătită din timp reprimarea protestului, așa cum au afirmat o parte dintre manifestanții care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor. Prin urmare, conducerea Jandarmeriei de la acea vreme a fost scoasă de sub urmărire penală.

Procurorul Doru Stoica a invocat în ordonanţa de clasare "credinţa sinceră” a autorităţilor în aplicarea legii şi o complicitate morală a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violenţe asupra forţelor de ordine, ci chiar s-au amuzat. Procurorul Doru Stoica a mai susținut în ordonanța de clasare că nu toate "victimele colaterale” ale violenţelor din Piaţa Victoriei au fost şi "victime inocente”.

"Încercarea jandarmilor de a-i extrage din mulţime pe cei violenţi a eșuat mai ales din cauza atitudinii protestatarilor asumaţi ca fiind paşnici", a mai arătat procurorul care a clasat dosarul.

În 4 august 2020, fostul procuror-şef al DIICOT Giorgiana Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului 10 august şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi ai Jandarmeriei: colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, maiorul Laurenţiu Cazan, colonelul Cătălin Sindile şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică.

Giorgiana Hosu argumenta că procurorul care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar şi nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Ea mai spunea că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar și că ar fi trebuit citaţi și audiați la DIICOT, după preluarea dosarului de către această structură.

Giorgiana Hosu a fost numită la conducerea DIICOT în martie 2020, prin decret semnat de Klaus Iohannis, în pofida avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii. Tot prin decret semnat de Iohannis a fost numită procuror general Gabriela Scutea, tot în pofida avizului negativ al CSM. Postul de la DIICOT rămăsese vacant în octombrie 2019, după ce Felix Bănilă a demisionat, la solicitarea lui Klaus Iohannis, în urma cazului Caracal. Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT în septembrie 2020, în contextul în care soțul acesteia, Dan Hosu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de corupție.

Deciziile contradictorii ale instanțelor

Cererea DIICOT a fost trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, iar de acolo a ajuns la Tribunalul București, care a amânat de mai multe ori pronunțarea unei decizii. În 2 martie 2021, Tribunalul București a decis că dosarul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 rămâne clasat, astfel încât foştii şefi ai Jandarmeriei să nu fie urmăriţi penal pentru intervenţia împotriva manifestanţilor. Decizia a fost luată de judecătoarea Daria Miheț.

În 16 aprilie 2021, Curtea de Apel București a decis definitiv redeschiderea dosarului "10 august” vizându-i pe șefii Jandarmeriei care au coordonat intervenția din Piața Victoriei. Decizia a fost dată în urma unei contestații depuse de o persoană rănită în intervenția din 10 august 2018. Mai exact, plângerea fusese depusă de Ion Crăciunescu, unul dintre manifestanții răniți în urma intervenției Jandarmeriei. El a atacat decizia DIICOT de clasare a dosarului 10 august vizând conducerea Jandarmeriei.

Prin hotărârea din aprilie 2021 a Curții de Apel București, dosarul a fost retrimis Parchetului General - Secția Parchetelor Militare, unde se află și la acest moment.

La Secția parchetelor militare se mai află o parte din dosar privind cazuri punctuale în care unii jandarmi au intervenit cu violență împotriva protestatarilor. Mai exact, procurorii spun că aceștia "ar fi abuzat de prerogativele funcției publice cu care au fost investiți, exercitând violențe nejustificate împotriva unor protestatari".