Dosarul fraudării alegerilor locale din Ciorani: 23 de inculpaţi au fost trimiși în judecată, alţi patru și-au recunoscut vinovăţia

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 30 iulie 2021, 14:01 Actualitate | Esenţial


Instanta de judecata
Foto: pixabay.com
Procurorii prahoveni au trimis în judecată, vineri, dosarul în care suspectează fraudarea alegerilor locale din 27 septembrie 2020 în toate secţiile de votare din comuna Ciorani, dosar în care este inculpat primarul localităţii, alături de mai mulţi angajaţi ai primăriei. Patru dintre suspecţi au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, iar alţi 23 vor fi judecaţi, transmite News.ro.

Dosarul în care primarul comunei Ciorani şi alte persoane, între care angajaţi ai primăriei, au fost inculpaţi pentru falsificarea alegerilor locale de anul trecut va fi înscris pe rolul Judecătoriei Buzău, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În acest dosar 20 de persoane au fost inculpate pentru falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, două au fost trimise în judecată pentru complicitate la această infracţiune, iar o persoană – primarul comunei Ciorani, Marin Voicu - este trimisă în judecată pentru instigare la comiterea acestor infracţiuni. Voicu a fost plasat, miercuri, în arest la domiciliu.

Alte patru persoane faţă de care au început cercetările – patru femei – au semnat în faţa procurorilor acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, una dintre inculpate urmând să primească o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare, în timp ce pentru celelalte trei acordurile vizează o sentinţă de un an şi opt luni de închisoare cu suspendare. Acordurile trebuie validate de instanţa de judecată.

Ancheta a pornit ca urmare a unei plângeri penale, iar de la depunerea plângerii şi până la reţinerea suspecţilor, saci cu buletinele de vot, depuşi într-un spaţiu al Primăriei Mizil, au fost desigilaţi după ce cineva a intrat cu forţa în acel spaţiu, în luna februarie.

Cu acea ocazie au fost sustrase 4.306 buletine de vot, dintre care 2.454 buletine de vot valabil exprimate şi nule şi 1.854 buletine de vot anulate, iar cazul face obiectul unui alt dosar penal.

Conform susţinerilor procurorilor în faţa instanţei, la Ciorani au fost fraudate alegerile la toate cele cinci secţii de votare amenajate în comună.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2157 vizualizari

  • -4 (8 voturi)    
    ! (Vineri, 30 iulie 2021, 14:12)

    tudorr [utilizator]

    Pariu ca nu face niciun usl-ist puscarie! Oare cate zeci de mii de euro plateste statul rroman pentru procese de genul, care nu se termina decat cu o dojana "cu suspendare"!???!
  • -4 (6 voturi)    
    De la Sectorul 1 nu se aude nimic? (Vineri, 30 iulie 2021, 14:12)

    salvatore [utilizator]

    .
    • -3 (5 voturi)    
      Se aude (Vineri, 30 iulie 2021, 15:34)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui salvatore

      Se aude guițat de pesediști.
  • -5 (7 voturi)    
    PNL-USR nu are niciun trac infracţional! (Vineri, 30 iulie 2021, 15:01)

    mike123 [utilizator]

    Guvernul PNL-USR + nu are absolut niciun trac infracţional, sunt naturali în ceea ce fac.....
    Adica frauduleaza alegerile sub patronajul marelui Johanis si a intereselor straine!
    Chititi sa falimenteze RO!
    Vine valul "CLOTILDA".....mai tare decit covid!
  • -3 (5 voturi)    
    Dar de ce? (Vineri, 30 iulie 2021, 15:04)

    mentopic [utilizator]

    Ce nu se spune in articol (de ce oare,nu este necesara o buna informare a publicului?) este ca cei care au fraudat sunt pnl-isti. Primarul si cei acuzati sunt toti pnl-isti.
    • +1 (3 voturi)    
      Nu, Vasile (Vineri, 30 iulie 2021, 15:35)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui mentopic

      Sunt pesediști oportuniști, care au sărit ca șobolanii în barca PNL=USL cu vreo două luni înainte de alegeri.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by