Ion Rădoi contestă în instanță plasarea sa sub control judiciar / Avocata sa susține că DNA i-ar fi trimis mai întâi lui Drulă înștiințarea cu măsurile luate împotriva liderului sindical

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 22 iulie 2021, 11:03 Actualitate | Esenţial


Ion Rădoi
Foto: AGERPRES
Preşedintele Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, contestă în instanță plasarea sa sub control judiciar de către procurorii anticorupție, susținând că este o "ilegalitate". Mai mult, avocata liderului sindical susține că va sesiza CSM și alte autorități interne și internaționale, pentru că, înainte de a comunica Poliției și altor instituții abilitate controlul judiciar dispus în cazul lui Rădoi, DNA ar fi trimis înștiințarea ministrului Transporturilor și directorului Metrorex.

Joi dimineață, Rădoi a fost la Tribunalul București, însoțit de avocata sa, pentru a cere revocarea controlului judiciar.
  • "Am considerat că este o ilegalitate (n.r. - măsura controlului judiciar). În momentul în care eşti acuzat pentru orice, nu mai ştiu cum... şantaj.
  • Nu am aflat pe cine am şantajat. M-am întâlnit vreodată? Nici nu l-am văzut pe ministrul Transporturilor. A refuzat. Avem 21 de adrese făcute către Ministerul Transporturilor şi nu a răspuns la niciuna. Nu numai că nu l-am întâlnit, nici nu a răspuns", a susținut liderul sindical.
Întrebat de jurnalişti dacă a depus documentele pentru pensionare, el a răspuns: "Nu am depus. Am de gând, în schimb, să fac o evaluare. Deci, nicicum. (...) Nu, pentru că le-aş da prea mare satisfacţie".

Avocata liderului sindical susține că va sesiza CSM și alte autorități interne și internaționale, pentru că, înainte de a comunica Poliției și altor instituții abilitate controlul judiciar dispus în cazul lui Rădoi, DNA le-ar fi trimis pe e-mail înștiințarea ministrului Transporturilor și directorului Metrorex. "Au mulțumit și au confirmat primirea mailului. Ne bazăm pe probe", a susținut avocata.

Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare pe cererea lui Ion Rădoi de ridicare a controlului judiciar.

În 14 iulie, Ion Rădoi a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA, care îl acuză de infracțiunile de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, în formă continuată, și șantaj, privind modul în care au fost exploatate și administrate spațiile comerciale din stațiile de metrou, în perioada septembrie 2018 - iulie 2021.

Acuzațiile aduse de DNA:
  • În cursul anului 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participațiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deținută de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) și controlată de inculpatul Rădoi Ion, ce avea ca obiect exploatarea și administrarea în comun a suprafețelor din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activități comerciale în scopul obținerii de profit. În realitate, SC Sindomet Servcom SRL a controlat și gestionat singură administrarea spațiilor comerciale de la Metrou, având control total asupra modului de atribuire a contractelor de închiriere a spațiilor comerciale, a modului de înființare de noi spații comerciale și a modul de stabilire a chiriei pentru spațiul comercial închiriat. Unele dintre contractele de închiriere ar fi fost încheiate de societatea respectivă pe o perioadă cu mult mai mare decât durata contractului de asociere în participațiune, care a încetat în luna septembrie 2018.
  • În aceste condiții, invocând existența unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL a refuzat să procedeze la predarea spațiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora și obținerea de venituri care se ridică la peste 10.000.000 lei.
  • În acest context, în perioada septembrie 2018 - iulie 2021, inculpatul Rădoi Ion, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, s-ar fi folosit de influența și autoritatea funcției sale de conducere în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul (SC Sindomet Servcom SRL și comercianți din spațiile de la Metrou) de bani sau foloase necuvenite rezultate din exploatarea spațiilor comerciale ce funcționau ilegal din luna septembrie 2018.
  • Concret, pentru a-i determina pe reprezentanții decizionali, Ministrul Transporturilor (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) pentru prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spațiile comerciale respective de către SC Sindomet Servcom SRL) și pe Directorul General al Metrorex (ca și reprezentant decizional în cadrul Consiliului de Administrație al Metrorex), să ajungă la o soluție favorabilă intereselor sale, inculpatul, printre altele:
  • ar fi organizat și demarat acțiunea de protest din 25/26 martie 2021, care a avut ca și consecință blocarea circulației trenurilor din subteran pe durata aproape a întregii zile de 26 martie 2021, fapt ce a generat dificultăți în realizarea transportului suprateran, în condițiile stării de alertă,
  • ar fi coordonat angajații Metrorex și membri ai U.S.L.M., unii cu funcții de conducere, prezenți la protestul ilegal, păstrând legătura cu aceștia pe toată durata desfășurării lui,
  • ar fi cooptat la protestul suprateran de la Metrou comercianți, beneficiari ai spațiilor în litigiu, aflați sub coordonarea celuilalt inculpat,
  • ar fi determinat angajații de la Metrorex prezenți la locul de muncă să-și întrerupă programul, pentru a participa la acțiunile de împiedicare a demolării spațiilor comerciale și implicit pentru a nu respecta ordinele date de Directorul General al Metrorex,
  • ar fi determinat pe ceilalți lideri de sindicat să mobilizeze salariați aflați la serviciu care să participe la acțiunile de împiedicare a demolării spațiilor comerciale,
  • ar fi făcut demersuri în vederea identificării unor persoane cu funcții de decizie la nivel politic, guvernamental și local, pentru a interveni în sprijinul său, în favoarea susținerii propriilor interese, cu scopul de a-i determina pe Ministrul Transporturilor și pe Directorul General al Metrorex să renunțe la acțiunile de desființare a spațiilor comerciale de la metrou și, ulterior, de a se bloca demararea procedurii de desființare a spațiilor respective.
CITEȘTE ȘI:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2191 vizualizari

  • +3 (11 voturi)    
    control judiciar? (Joi, 22 iulie 2021, 11:19)

    CNBC [utilizator]

    Mai nou teroristii se plaseaza sub control judiciar ? Pai ce a facut sobolanul asta rosu asta poate fi incadrat lejer la pedepse de vietas, de ce control judiciar ? Oricum am citit ca o sa invie si eu sunt toma necredinciosul. Sa-l inchidem pana crapa si invie.
  • +7 (11 voturi)    
    ministrul (Joi, 22 iulie 2021, 11:20)

    nahir [utilizator]

    transporturilor si directorul Metrorex nu au nicio calitate procesuala in faptele de care este acuzat pesedacul de radoi, asa ca madam avocata minte.
    Punerea sub control judiciar se face in baza unor decizii legale asumate de emitent si nu se comunica lui Ghita de la portita.
    • -2 (6 voturi)    
      Pai chiar de asta avocata vrea sa (Joi, 22 iulie 2021, 13:25)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui nahir

      sesizeze CSM, Drula n-are nici o treaba aici si totusi DNA l-a anuntat ce. masuri v-a lua contra lui Radoi, obicei vechi al DNA, inainte anuntsu presa aservita despre aceste masuri.
      • +2 (2 voturi)    
        pe (Joi, 22 iulie 2021, 18:41)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

        Drulă îl doare la bască de măsurile luate de justiție împotriva unui posibil infractor.
        Numai pe voi pesedacii vă pasionează bârfa și emiteți judecăți cu pretenția ce valoare la a3, pe baza lor.
        Iar afirmația ta că avocata a aflat de la DNA de măsurile respective ori e puerilă și ridicolă ori afirmi de fapt că în procuratura respectivă există turnători de informații către suspecții anchetați, ceea ce e ar fi foarte grav.
  • +1 (5 voturi)    
    vai saracul (Joi, 22 iulie 2021, 13:11)

    varavara [utilizator]

    radoi cat este de oropsit.
    Nu mai poate omul fura linistit in tara asta ca se gaseste cineva sa se lege de el. Pai cand sunt mii de insi care au furat si fura in tara asta, tocmai tov. radoi sa fie cel cercetat in justitie? E drept asa ceva, cand el vorba aia s-a sacrificat pentru oamenii din sindicat si a acceptat (cu greu} sa-si faca avere din asta ?
  • 0 (0 voturi)    
    Rădoi vrea în arest. (Joi, 22 iulie 2021, 19:33)

    asavreau [utilizator]

    De aia protestează. Avocata cred că nu a înțeles ce vrea Rădoi și în loc să-l apere îl înfundă. Rădoi arte viața asigurată în arest. Stând acasă, vor începe să-i ceară daune și banii înapoi toți care au cotizat pentru spații la metrou. Prietenul Piedone îl toarnă sigur, așa a fentat închisoarea în multele dosare avute, de la permisul obținut la Pitești ,toate categoriile fără examen, la Colectiv. A turnat.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by