DOCUMENT Amenzi de până la 10.000 de lei pentru cei care încearcă să împiedice intervenția autorităților locale în cazul urșilor

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Joi, 22 iulie 2021, 10:57 Actualitate | Esenţial


Ursi in Arges
Foto: Facebook
​​Persoanele care împiedică prin orice mijloace intervenția imediată a autorităților în cazul urșilor coborâți în intravilanul localităților pot fi sancționate cu amendă între 7.000 și 10.000 de lei, dacă fapta nu constituie infracțiune, se arată în Ordonanța de urgență adoptată miercuri de Guvern și publicată pe site-ul Ministerului Mediului. Primarul sau viceprimarul sunt cei care conduc echipele de intervenție și, în funcție de risc, tot ei decid asupra soluțiilor: alungare, tranchilizare și relocare ori extragere prin eutanasiere sau împușcare a urșilor.

  • "Împiedicarea prin orice mijloace a intervenției imediate de către orice persoane constituie contravenție și se sancţionează cu amendă contravențională între 7.000 și 10.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.
  • Constatarea și sancționarea faptei prevăzute la alin. (1) se realizează de către ofițeri și subofițeri din cadrul Jandarmeriei Române, respectiv ofițeri și agenți din cadrul Poliției Române.", se arată în Ordonanța de urgență privind intervenția autorităților în cazul urșilor în intravilan.

Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual prin următoarele metode:
a) alungare prin diverse mijloace;
b) tranchilizare și relocare;
c) extragere prin eutanasiere sau împușcare.

Decizia privind alegerea uneia dintre metodele prevăzute mai sus este luată de către conducătorul echipei de intervenție. Conducătorul echipei de intervenție este primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, în calitatea sa de conducător al comitetului local pentru situații de urgență, se arată în OUG.

OUG-ul a fost adoptat miercuri de Guvern și publicat seara pe site-ul Ministerului Mediului, cu mențiunea că "varianta finală publicată în Monitorul Oficial ar mai putea suferi modificări, în urma avizului Consiliului Legislativ".

  • De menționat că OUG-ul publicat are mai multe ANEXE privind procedura efectivă de intervenție în cazul urșilor, anexe care nu au fost încă publicate de Minister.
  • UPDATE (13:00) Au fost publicate și ANEXELE privind procedurile menționate în Ordonanță.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, va susține joi, de la ora 11, o conferință de presă pe marginea prevederilor acestei Ordonanțe.

Care sunt situațiile în care autoritățile pot lua măsuri de eutanasiere ori împușcare a urșilor - explicațiile secretarului de stat Róbert Szep


Róbert-Eugen SZÉP, secretar de stat în Ministerul Mediului, a venit cu precizări suplimentare miercuri după ședința de Guvern în care s-a aprobat Ordonanța de urgență privind măsuri împotriva urșilor din intravilan. Redăm mai jos declarațiile acestuia:
  • - Scopul acestei Ordonanțe este salvarea vieții oamenilor și a bunurilor create de om, valori care trebuie protejate inclusiv prin Constituție.
  • - În proiectul OUG am definit ce înseamnă intervenție imediată, ce înseamnă intervenție prin alungare, intervenție prin tranchilizare și relocare, respectiv ce înseamnă extragere prin împușcare sau eutanasiere.
  • - Am definit cine este gestionarul care are dreptul să participe în această echipa de intervenție și cine este medicul veterinar care are dreptul să participe la echipă și să gestioneze substanțele tranchilizante.
  • - Am definit ce înseamnă echipa de intervenție și din cine este formată. Echipa de intervenție este condusă de reprezentantul autorității publice locale care este și conducătorul comitetului local de situații de urgență, deoarece este o problemă de siguranță și securitate la nivelul autorității locale.
  • - Vor fi de asemenea prezenți în echipa de intevenție și jandarmii care vor avea rolul de a asigura zona, de a se asigura că aceste intervenții, indiferent dacă vorbim de alungare, tranchilizare, îndepărtare sau alte metode, să se desfășoare în siguranță atât pentru membrii echipei cât și pentru cetățenii care sunt în zonele respective.
  • - Trebuie să fie prezent totodată personalul tehnic de specialitate din partea gestionarului fondului de vânătoare - ne referim exclusiv la personalul angajat al gestionarului fondului de vânătoare, adică paznicii de vânătoare, în niciun caz membrii asociației sau membri invitați sau altceva.
  • - Din echipă mai face parte și un medic veterinar cel care are dreptul să utilizeze substanțele tranchilizante sau letale în cazul eutanasierii.
  • - În cazul în care riscul este redus, adică animalul a fost observat ocazional în jurul localităților sau în intravilan ori se retrage la observarea oamenilor, se poate interveni prin îndepărtare, prin alungare cu diferite mijloace.
  • - În cazul riscului mediu, se poate interveni prin îndepărtare prin tranchilizare sau relocare. În acest risc se încadrează situațiile în care animalul nu se retrage la observarea oamenilor, lansează un atac fals atunci când este surprins, a fost observat în repetate rânduri în intravilan, nu este oprit de măsurile de protecție existente (de exemplu gardul electric) sau se hrănește cu resturi în prezența oamenilor.
  • - În cazul în care riscul este mare, este posibilă intervenția prin eutanasiere sau chiar împușcare. Acestea sunt situații extreme pentru că vom încerca ca primele două metode să fie puse în operă în cele mai multe cazuri. Aici sunt încadrate următoarele situații:
    - dacă animalul este prins într-o capcană neautorizată și prezintă răni incompatibile cu viața;
    - dacă lansează un atac real asupra populației;
    - dacă intră în gospodării și nu se retrage când este alungat;
    - dacă devine agresiv în urma administrării substanțelor tranchilizante;
    - atacă omul în zona locuită sau atacă animalele domestice în intravilan."

10 milioane de euro pentru un sanctuar de 10 hectare pentru urșii care nu mai pot fi redați mediului natural


Acesta a mai precizat că 'Ministerul Mediului are câștigat un proiect de 10 milioane de euro prin care vom evalua populația de urși prin metode genetice, respectiv vom crea un sanctuar al urșilor de 60 de hectare ca să ne asigurăm că exemplarele care nu mai pot fi redate mediului natural, ele fiind habituate, să fie relocate în acest sanctuar, care vine în completarea altor sanctuare existente, care din păcate sunt cam semipline.'

Tot în cadrul acestui proiect Ministerul va veni și cu alte măsuri de prevenție precum garduri electrice.

Cât va putea câștiga un vânător pentru extragerea unui urs prin împușcare


Întrebat ce tarif a fost stabilit pentru vânătorul care extrage un urs prin împușcare, Róbert Szep a spus că acest lucru nu a fost stabilit încă.

  • "Tarifele nu sunt încă stabilite, se lucrează încă la ele, dar vor fi limitate, stabilite de către Minister ca să nu fie niște prețuri disproporționate de la o autoritate publică la alta. Noi apreciem că intervenția în sine, nu neapărat împușcarea se va limita la o sumă de 3.000-4.000 de lei, în funcție de tipul și numărul de persoane alocate intervenției.", a spus Robert Szep.

Acesta a catalogat drept exagerare situația în care vânătorii, tocmai pentru că sunt stimulați financiar, ar putea atrage urșii în intravilan.

  • "Mi-e greu să cred că vânătorii vor atrage urșii în intravilan să trebuiasca sa intervina printre case. Chiar cred ca este o exagerare. Prin evaluarea nivelurilor de risc. Veti vedea ca este foarte bine definit tipul de risc si modalitatea in care se intervine in fiecare situatie. Chiar dacă prin absurd un urs va fi atras în localitate și vine pentru prima dată nu se va adopta în niciun caz situația impuscarii. Deci nu există pericolul acesta.", a mai spus secretarul de stat în Ministerul Mediului.

Acesta a spus că pentru detalii și informații suplimentare pe marginea acestei Ordonanțe, ministrul Mediului, Tanczos Barna, va organiza joi, 22 iulie, o conferinta de presă la minister. Acesta a spus că forma finală a Ordonanței de urgență ar urma să fie publicată astăzi pe site-ul Ministerului.

Agent Green: OUG-ul aprobat de Guvern va duce la executarea imediată a sute de urși nevinovați


OUG-ul aprobat miercuri de Guvernul României va duce la executarea imediată a sute de urși nevinovați, susține Agent Green care anunță că va folosi toate căile legale pentru a opri acest OUG.

Petiția ”STOP vânătorii de trofee” lansată de Agent Green a adunat până acum aproape 80.000 de semnături din cele 100.000 necesare.

PSD cere Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanţa de urgenţă privind intervențiile asupra urșilor

PSD solicită Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv cu privire la metodele de intervenţie imediată pentru specia de urs brun, informează News.ro. Social-democraţii susţin că acest act normativ al Guvernului va lăsa urșii „în bătaia puştilor nemiloase ale vânătorilor de trofee”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2257 vizualizari

  • -9 (21 voturi)    
    veste a venit ca un traznet.. (Joi, 22 iulie 2021, 11:07)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... pentru trompetistii cu oengeu de la zarnesti, care sanki cer o groaza de bani pe bilet, dar mancarea este expirata si obtinuta prin sponsorizari.
  • +1 (17 voturi)    
    Nici un urs NU va fi relocat, doar impuscat! (Joi, 22 iulie 2021, 11:30)

    Gryphus [utilizator]

    va garantez ca 'autoritatile' locale NU vor reloca nici un urs

    doar ii vor impusca, dintr-un motiv simplu: UDMR a pus in lege si varianta de relocare insa doar la misto
    • -3 (7 voturi)    
      Dacă asiguri tu cazarea. (Joi, 22 iulie 2021, 13:59)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      Relocăm ursul la tine.
  • -3 (15 voturi)    
    Cand PSD a dat o lege asemanatoare,a iesit scandal (Joi, 22 iulie 2021, 11:37)

    Miky60 [utilizator]

    Cand PSD a dat o lege care stabilea numarul maxim de ursi care poate fi impuscat au sarit toate ONG-urile ca "se legalizeaza impuscarea ursilor", a postat Ambasada Suediei poze cu Winnie-the-Pooh ca vrea sa fuga, au sarit USR si PNL ca se omoara ursii, tinerii frumosi si liberi au iesit in strada ca PSD sunt criminali, au aparut poze cu Nastase, Iliescu si Ceausescu la vanatoare, etc..
    Acum, cand guvernul PNL, USR, UDMR face un lucru si mai grav, legalizand omorarea oricator ursi, nimeni nu mai zice nimic... Ba chiar aia care criticau atunci, acum aplauda...
    Dubla masura...
    • -1 (3 voturi)    
      psd a propus vaccinarea urșilor (Joi, 22 iulie 2021, 12:13)

      di livio [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      șă nu-i atace covrigu...amu urșii care caută prin gunoaie sigur au covrig, ar trebui testați cu pisiaru
    • +4 (8 voturi)    
      Asa e - discriminarea psdeilor e reala (Joi, 22 iulie 2021, 12:18)

      VictorS [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Poate ca e legata de cultura lor, de ce au facut in ultimii 30 de ani, de bataia de joc la care populatia a fost supusa.

      De ce crezi ca li se zice "ciuma rosie"?
    • -4 (6 voturi)    
      Dublă măsură (Joi, 22 iulie 2021, 12:24)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      În primul rând, ar trebui cumva să documentați afirmația că „chiar ăia care criticau atunci, acum aplaudă”. Aveți exemple ?

      În al doilea rând, presupunând că ar fi adevărat, da, e dublă măsură. Cauza dublei măsuri ar fi, zic eu, aceea că aceia pe care-i acuzați de așa ceva sar din principiu la beregata PSD, chiar și în rarissimele cazuri în care PSD ia măsuri utile.
    • 0 (2 voturi)    
      Când ????. (Joi, 22 iulie 2021, 14:02)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

      Spune și tu o dată, un număr de act normativ. Așa, vezi că PSD a făcut contestație la Av. poporului,. te împotriva împușcării urșilor.
  • +8 (14 voturi)    
    Puscarie pentru (Joi, 22 iulie 2021, 12:06)

    yol [utilizator]

    cine mai defrisraza si 10000 euro pentru cine da de mancare ursilor!
    Pentru ca d-asta am ajuns aici!
    Udmr e direct responsabil pentru defrisarile masive si deci, pentru numarul crescut al ursilor in arii populate.
    Pe locul doi sunt trompetistii shaormari care hranesc ursii cu aceeasi mancare cu care si-au distrus si copii, de aici si schimbarea hormonilor si cresterea numarului de ursi si de femei la 10 ani.
    Pe locul 3 sunt urbanizatii din paduri. Ei nu reusesc de ani de zile sa depoziteze gunoiul in conditii decente, iar cei din orasele de munte, asisderea.

    Ursii n-au nicio vina, UDMR este principalul vinovat pentru tot acest dezastru!
    In mod cinic, faptuitorul, defrisatorul si hotul, propune si ce masura sa luam cu animalele afectate tot de ei….!!wtf

    Demisia min mediului si iesirea UDMR de la guvernare….
    Ei au defrisat masiv tara asta, ei se opun desfintariu SS, ei se opun initiativei ue de protejare a padurilor seculare….

    Chiar nu vedem ca hotii astia n-au nicio tragete de inima pentru compatriotii lor din covasna si harghita, de restul romaniei nu mai zic, Ii tin p-aia in saracie lucie pe acolo, in afara de oamenii de partid, vanatori si padurarii, restul sunt vai mama lor….

    UDMR a fost si va fi mereu calul troian al budapestei si al rusiei.
    • -3 (9 voturi)    
      Bateți câmpii (Joi, 22 iulie 2021, 13:17)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui yol

      Nu știu dacă ați vizitat Harghita și Covasna altfel decât pe Internet. Băile Tușnad, unul din epicentrele evenimentelor cu urși, este o așezare înconjurată din toate părțile de păduri masive și sănătoase, iar urșii s-au înmulțit pentru că au unde și pentru că nu-i mai încurcă nimeni (adică vânătorii), nu pentru că nu mai au păduri. Dacă ar fi așa, de ce n-am avea urși în București ? Slavă Domnului, gunoaie sunt peste tot, ar găsi de mâncare căcălău...

      Înțeleg că nu vă place de UDMR, nu sunteți singurul. Dar totuși cum explicați dezastrele din pădurile din Suceava, Neamț sau Bacău (și din alte județe non-UDMR, dar astea sunt mai evidente) ? Și acolo tot udemeriștii ?
  • -2 (8 voturi)    
    In sfarsit! (Joi, 22 iulie 2021, 13:38)

    Brutus2 [utilizator]

    Prea multi ursi! Sa dai 10 mil eur pentru un sanctuar de ursi periculosi in loc sa dai 10 mil eur pentru constructia de scoli mi se pare o prostie crasa! In loc sa dai, ii pui in vanatoare cu 10000 eur trofeul si castigi 10 mil eur....
    • +1 (3 voturi)    
      economic vorbind (Joi, 22 iulie 2021, 14:53)

      Coresponedntu [utilizator] i-a raspuns lui Brutus2

      pierzi mai mult daca ii extermini. Ursul e in varful lantului trofic si asigura un mediu natiral sanatos. Plus turismul de observare aduce venituri mari la buget in Canada, SUA, tarile scandinave. Un trofeu iti aduce o data cateva mii de euro, un urs liber iti produce toata viata lui prin activitati de turism de observare a faunei.
      Trebuie asigurat un echilibru si mai ales masuri de preventie, numarare a acestora, la noi se trece dintr o extrema in alta. Vom avea acum spectacol la stiri, zeci de ursi impuscati ca au intrat in localitati dupa ce chiar oamenii i-au ademenit.
      Am copilarit la munte, locuiesc in Predeal, nu vin ursii mai des ca acum 10 ani, desi unii proprietari de pensiuni ii ademenesc cu mancare pentru poza cu ursul, pentru FB, e in oferta de cazare. Garantam ca vine ursul ! Normal, daca nu iti inchizi gunoiul sau daca il ademensti cu lubenita. Normal ca vine in fiecare seara. asa a fost tot timpul. Dar acum s-a activat media la imboldul financiar al lobby ului puternic vanatoresc, din politica si afaceri.
      Vor fi abuzuri, s-a legiferat practic braconajul. Incredibil, chiar PSD, partidul vanatorilor din Romania se opune legii. E ciudat? Cine castiga? Omuletii verzi din Secuime si printii si afaceristii austrieci si elvetieni, amatori de trofee. In Secuime tot la 3 case ii cate o pusca si o curea lata.
      Cine pierde? Ursii si Romania.
      Eu tin cu ursii.
  • +4 (10 voturi)    
    Ce campanie agresiva! (Joi, 22 iulie 2021, 13:41)

    ember [utilizator]

    E absolut incredibil cum au iesit toti ursii la vanatoare de oameni abia dupa ce au aparut dovezi privind braconajul institutionalizat in unele judete si acum, pentru a musamaliza toata situatia, se procedeaza fara rusine la legalizarea braconajului.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by