Zeci de mașini în care se aflau peste 150 de oameni au fost implicate vineri dimineață într-un carambol pe Autostrada Soarelui. Accidentul în lanț a avut loc în condițiile în care, dimineață, în zonă era o ceață densă, iar în urma acestuia 16 persoane au fost duse la spital. Traficul a fost blocat complet timp de mai bine de 3 ore pe sensul spre mare.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 11.12 Infotrafic a anunțat că traficul rutier a fost reluat îngreunat pe benzile unu și doi ale autostrăzii. S-au format coloane în mișcare pe tronsoanele kilometrice 149 (Fetești) – 160 (nodul rutier de la Cernavodă) și 175 (loc. Peștera) – 182 (mun. Medgidia).

UPDATE 10.43 Traficul rutier a fost reluat pe banda a doua a autostrăzii A2 pentru coloana de autovehicule blocate de la Cernavodă spre Constanţa, anunţă, vineri, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa. Conform sursei citate, pentru cei care vin de la Bucureşti, traficul rutier rămâne deviat pe DN 22C, în nodul rutier de la Cernavodă.

UPDATE 10.42 ISU Dobrogea: Au fost implicate 55 de mașini cu 155 de persoane. 16 persoane au fost duse la spital. Totodată, opt persoane au primit asistență medicală la faţa locului.

UPDATE 10.15 Patru zone de carambol au fost identificate pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, în accidentele în lanț fiind implicate în total 52 de mașini în care se aflau 146 de persoane, a anunţat ISU Dobrogea.

Traficul rutier este deviat pe la nodul rutier de la km 160, localitatea Cernavodă - DN 22C Cernavodă-Murfatlar. De asemenea, pentru a evita aglomeraţia produsă pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, autorităţile recomandă şoferilor şi ruta alternativa Bucureşti - DN 3 - Constanţa.

UPDATE 9.43 Şaptesprezece persoane, inclusiv cinci copii, au fost rănite, unele fiind deja preluate şi transportate la spital, a declarat șeful DSU, Raed Arafat, conform News.ro. El a precizat că accidentul a avut loc în trei puncte apropiate de pe A2, în zona localităţii Medgidia, pe sensul către litoral.

Și ISU Dobrogea a transmis că 17 persoane au fost rănite, printre care şi cinci copii, acestea fiind preluate de către echipaje SMURD şi echipaje de Ambulanţă pentru a fi transportate la spital.

Conform ISU Dobrogea, în cele peste 40 de mașini implicate în accidente se aflau aproximativ 100 de persoane.

Au fost alocate forţe de la patru inspectorate pentru situaţii de urgenţă. Astfel, ISU Bucureşti-Ilfov a trimis 17 echipaje, dintre care 10 SMURD, ISU Constanţa – 17 echipaje dintre care 10 SMURD, cărora li s-au mai adăugat 13 ambulanţe de la Serviciul Judeţean Constanţa. De asemenea, de la ISU Călăraşi au ajuns la faţa locului un echipaj de descarcerare, un echipaj de transport victime multiple şi patru ambulanţe ale SAJ, iar ISU Ialomiţa a intervenit cu cinci echipaje.

Traficul este deviat spre oraşul Cernavodă, pe la nodul rutier de la km. 160, oraş Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.

UPDATE 09.08 Raed Arafat: Numărul mașinilor accidentate între kilometrul 172 și kilometrul 183 depășește 40, potrivit datelor preliminare. A fost declanșat planul roșu și planul alb la Constanța. Au fost aduse ambulanțe, mașini de descarcerare și de pompieri din alte județe și din București. Va veni și un elicopter SMURD de la Galați, acesta nu a putut veni inițail din cauza ceții. 14 persoane au fost evaluate medical

UPDATE 09.02 Patru persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite, una fiind încarcerată. Un echipaj SMURD a preluat un pacient în vârstă de 15 ani, care a fost dus la spital. De asemenea, o ambulanţă a preluat doi copii şi un adult, transportaţi, de asemenea, la o unitate medicală. Un alt echipaj acordă primul ajutor unei persoane inconştiente. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, la accidentul de pe autostradă intervin nouă ambulanţe SMURD tip B, o ambulanţă SMURD tip C, nouă ambulanţe ale Serviciului Judeţean, de tip B şi o ambulanţă SAJ tip C.

---------

”Pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, județul Constanța, s-a produs un carambol în care au fost implicate 20 de autoturisme.

Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată. Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme.”, a transmis în jurul orei 08.00 Infotrafic.

Pe Facebook au fost postate imagini de la locul accidentului:

La ora 08.20, datele Google Maps arătau că o coadă de mașini de aproape 10 km s-a format pe A2 din cauza accidentului.

Cel mai grav accident de pe A2 a avut loc în 5 noiembrie 2016, la kilometrul 67, când patru persoane au murit, iar 57 au fost rănite. Accidentul, în care au fost implicate 29 de maşini, s-a produs tot pe fondul ceţii.