Semafoarele s-au stricat la intersecţia bulevardului Unirii cu strada Nerva Traian, iar traficul rutier a fost îngreunat în centrul Capitalei. Compania Municipală Managementul Traficului București susține că defecțiunea s-a produs după ce mai multe cabluri au fost roase de șobolani.

HotNews.roFoto: Hotnews

Semafoarele din intersecția Bd. Unirii cu Str. Nerva Traian s-au defectat miercuri, fapt care a dus la îngreunarea traficului rutier.

Compania Municipală Managementul Traficului București susține că echipa care a mers la fața locului a constatat că defecțiunea s-a produs din cauza șobolanilor care au ros cablurile.

Reamintim că tor miercuri pe Facebook s-a viralizat o imagine cu doi șobolani care mănâncă dintr-un covirg pe un raft cu produse de panificație dintr-un magazin din Sectorul 1 al Capitalei. Reprezentanții lanțului de supermarket-uri au transmis că intervin cu soluții de deratizare mai des decât prevedea legea, dar că în anumite zone sunt "foarte multe surse externe" pe care nu le pot controla.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunța în 8 iunie că au început operațiunile de dezinsecție și deratizare în București. Operațiunea este întârziată cu mai bine de două luni, iar mulți bucureșteni au reclamat că unele parcuri sunt pline de șobolani sau de căpușe, în iarba netunsă.