O nouă tranșă de 48.000 de doze de vaccin de la Johnson&Johnson va ajunge joi în România. Până acum, țara noastră a primit 577.300 de doze de vaccin Janssen, din care a folosit mai puțin de jumătate.

o noua transa de vaccin J&JFoto: comitetul de coordonare a vaccinarii

Potrivit Comitetului de coordonare a vaccinării, cele 48.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge joi la Institutul Național „Cantacuzino” și vor fi distribuite, după cum urmează:

  • Centrul Regional de Depozitare Brașov: 8.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 8.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanța: 8.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 8.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iași: 8.000 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 8.000 doze.

Până la acest moment, România a recepționat 577.300 de doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, din care au fost folosite 225.331.

România a ajuns la un surplus de doze de vaccin anti-COVID, din cauza interesului scăzut al populației, astfel că a cerut suspendarea livrării unor loturi.

Astfel, în iunie în țara noastră ar fi urmat să ajungă peste 7 milioane de doze de vaccin, potrivit calendarului convenit cu Comisia Europeană, dar vor fi livrate, la solicitarea autorităților române, doar aproximativ 2,6 milioane de doze. Din cele aproape 15 milioane de doze de vaccin primite, România a folosit până acum 60%, astfel că există riscul ca serul să iasă din termenul de valabilitate. Tot din cauza interesului scăzut pentru vaccinare, unele centre de vaccinare vor fi închise.

Anunțul a fost făcut marți, într-o conferință de presă, de către secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.