Un specialist în studiul moluștelor de la Muzeul Antipa a explicat cât este știință și cât „editare și montaj” în filmul „My Octopus Teacher”, marele câștigător al Oscarului pentru documentar

de Gruia Dragomir     HotNews.ro
Luni, 26 aprilie 2021, 8:53 Actualitate | Esenţial


My Octopus Teacher, premiul Oscar pentru documentare
Foto: Arhiva personala
​„My Octopus Teacher” (Profesoara mea, caracatița), care poate fi urmărit pe Netflix, a câștigat premiul Oscar la categoria lungmetraje documentare, unde a participat și filmul românesc „Colectiv”. Pentru că filmul vorbește despre relația care se leagă între un scufundător și o caracatiță am vrut să aflu dacă povestea este construită pe fapte științifice sau mai degrabă este făcută din „editare și montaj”, cum a fost acuzată.

În momentul de față, pe Netflix sunt două documentare care fac valuri, ambele despre universul subacvatic: „Seaspiracy” și „My Octopus Teacher”. Primul prezintă felul alarmant în care secăm de viață mările și oceanele, cel de-al doilea ne arată felul în care omul se poate reconecta la natură și poate dezvolta relații de prietenie cu unele dintre cele mai ciudate creaturi: caracatițele.

„My Octopus Teacher” a câștigat în urmă cu câteva ore premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar (categorie la care a participat și filmul românesc „Colectiv”)


Pippa Ehrlich și James Reed, regizorii filmului My Octopus Teacher, arată trofeul Oscar, în ceremonia de noaptea trecută. FOTO: AFP/ Profimedia


Așadar, pentru că în următoarea perioadă se va vorbi și mai mult despre acest documentar, am vrut să aflu cât din lucrurile prezentate aici sunt adevărate, mai ales că există suspiciuni că povestea emoționantă din acest documentar e construită mai mult din editare și montaj, decât din fapte reale, științifice.

Pentru acest lucru am apelat la Oana Popa, șeful Laboratorului de Biologie Moleculară al Muzeului Antipa și specialist malacolog (malacologia este o ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul moluștelor).

Oana a văzut documentarul, iar părerea ei despre el sună astfel: „L-am văzut și cred că este un documentar în care predomină latura emoțională și nu cea științifică. Pentru a îmbunătăți percepția pe care o au oamenii față de caracatițe, documentarul este foarte potrivit, pentru că ele nu sunt monștrii de care ne învață poveștile marilor navigatori să ne ferim.

Sunt doar animale extrem de inteligente, vulnerabile și care au nevoie de atenție și protecție.”

Încă din trailer, Craig Foster (producătorul care-și tratează burnout-ul cu sesiuni de freediving) ne spune că atunci când te apropii de caracatițe și le studiezi în habitatul lor îți dai seama cât de similari suntem.

O întreb pe Oana dacă așa este, dacă există similarități între oameni și caracatițe: „Trăiesc cu puternica impresie că ochii lor sunt vinovați pentru aceste impresii pe care noi, oamenii, le proiectăm asupra caracatițelor.

Ochii lor dețin recordul de a fi cei mai mari receptori vizuali din întregul regn animal și au aceeași structură cu ochii vertebratelor. Sunt însă și deosebiri în legătură cu funcționarea lor, precum faptul că cefalopodele pot detecta lumina polarizată.

Ochii lor sunt adaptați vederii panoramice, se pot mișca independent, precum cei ai cameleonilor, dar, în schimb, nu pot vedea mai departe de 2,5m.

Cu siguranță putem vorbi despre multe similarități între vertebrate și caracatițe sau cefalopode în general, ele furnizând unicul exemplu de creier complex și inteligent din afara încrengăturii vertebratelor.”

Dar cât de inteligente sunt aceste moluște?



Dacă ai fost pasionat de biologie, probabil că-ți amintești că, alături de sepii, nautili și calamari, caracatițele sunt moluște care fac parte din clasa Cefalopoda și sunt considerate cele mai inteligente nevertebrate.

„Putem afirma despre caracatițe că sunt animalele straniu de inteligente, dar și că pot fi considerate extrem de stranii printre animalele inteligente. De ce spun acest lucru – în primul rând, pentru că inteligența este strâns legată de socialitate (animale care trăiesc în grupuri, cu rețele complexe de relații, care au modelat evoluția creierului).

Caracatițele nu sunt animale sociale, sunt chiar straniu de solitare. În al doilea rând, inteligența pare să fie atributul animalelor cu o viață lungă, dacă ne gândim aici la elefanți, delfini, maimuțe antropoide (gorila, cimpanzeu, urangutan).

Cefalopodele, în general, trăiesc puțin așa că afirmația noastră pare îndreptățită! Caracatițele par a ieși din tipar: sunt solitare, trăiesc puțin, dar sunt extrem de inteligente”, spune Oana și mai adaugă și că această evoluție stranie a inteligenței pare să fie legată de dispariția cochiliei, prezentă la celelalte moluște, și care oferea o protecție în plus animalului - o ipoteză avansată într-un studiu recent publicat în prestigioasa revistă Trends in Ecology and Evolution (TREE), de către o echipa internațională condusă de Piero Amodio, de la Universitatea Cambridge din UK.

Mai aflăm și că sistemul nervos al caracatițelor este unul complex, adaptat stilului de viață foarte activ al cefalopodelor, și cu adevărat special.

„Ganglionii din zona capului au fuzionat într-un creier unic, protejat de o capsulă cartilaginoasă. De la acest creier pleacă nervi la ganglionii brahiali, cei ce controlează brațele. Fibrele nervoase gigantice prezente la caracatițe sunt utilizate intens în neurofiziologie.

Diametrul lor mare, din cauza lipsei mielinizării (tecii care înconjoară fibra nervoasă) le face mai ușor de studiat în comparație cu cele provenite de la alte animale.”

Pentru a înțelege mai bine, Oana îmi explică în câteva cifre: sistemul nervos al caracatițelor este compus din circa 300 de milioane de neuroni. Pentru comparație, rudele lor apropiate, melcii (de asemenea moluște) au numai 11.000 de neuroni, iar specii de mamifere precum șobolanul au undeva la 200.000.

Revenind la documentar, sunt curios dacă se poate forma o relație de prietenie între o caracatiță și un om, așa cum „My Octopus Teacher” sugerează subtil. Oana mă lămurește și în legătură cu acest capitol:

„Caracatițele sunt animale solitare, trăiesc singure și acceptă compania partenerului doar pentru reproducere. Sunt foarte multe surse bibliografice care vorbesc despre relațiile care s-au format între caracatițe și persoanele care le îngrijesc (mă refer aici la personalul din acvarii sau stațiunii de cercetări marine).

Caracatițele recunosc persoanele respective și chiar de multe ori par să aibă și preferați. Cei care nu sunt pe lista lor de favoriți sunt întâmpinați cu dușuri reci, animalele stropindu-i cu jeturi puternice de apă.

De obicei, acvariile în care trăiesc caracatițe sunt populate de stele de mare, animale oportuniste care profită de pe urma meselor caracatițelor. Părerea mea personală este că o caracatiță ne poate tolera pe noi, oamenii, în mediul ei (fie el natural sau acvariu), dar după ce se convinge că nu suntem un pericol.

Nu cred că putem vorbi despre o prietenie. O caracatiță poate fi curioasă și poate iniția contact fizic, acest fapt putând fi explicat prin faptul că, adulmecându-ne cu tentaculele, ne poate simți, ventuzele ei fiind organe de simț.”

Ce-i drept, în documentar sunt numeroase astfel de scene. Apropo de tentacule, o rog pe Oana să explice pentru cititori scena în care (spoiler alert!) caracatița din documentar își pierde un tentacul, dar, în timp, îi crește la loc.

„Acest proces regenerativ este întâlnit la o serie de animale, complet neînrudite (arthropode, gastropode, stele de mare, amfibieni și șopârle), nu este, deci, nici desprins din filme SF și nici propriu cefalopodelor.

Studiile efectuate pe caracatite comune au demonstrat că responsabilă de aceasta regenerare ar fi enzima acetilcolinesteraza (AChE), enzima pe care o avem și noi în corpul nostru. Locul de unde membrul a fost secționat se acoperă în cel mai scurt timp de celule nediferențiate și, în mai puțin de 100 de zile, membrul pierdut este regenerat.”



Caracatițele sunt grupate în ordinul Octopoda și în prezent cuprind 300 specii, iar cea din documentar este cea mai cunoscută dintre ele: caracatita comună – Octopus vulgaris. „Genul Octopus din care face parte caracatița comună cuprinde nu mai puțin de 100 de specii.

Cea mai utilizată specie în studiul proceselor cognitive și neurofiziologice este Octopus vulgaris. Dar sunt multe alte specii de caracatițe la care au fost observate comportamente considerate inteligente precum utilizarea uneltelor sau abilitatea de a rezolva probleme (Octopus mercatoris, Tremoctopus violaceus).”

Mă gândesc că se apropie 1 mai și că poate sunt curajoși care ar vrea să se împrietenească cu o caracatiță de pe litoralul românesc, dar acest vis este spulberat rapid:

„În Marea Neagră nu trăiesc caracatițe. Caracatițele au o distribuție largă în apele tropicale, subtropicale și temperate din întreaga lume. Preferă apele relativ puțin adânci, stâncoase, de coastă. Salinitatea preferată este în jur de 36 de grame pe litru. Asta e și motivul pentru care în Marea Neagră nu găsim cefalopode, apele ei fiind prea puțin sărate.”

Craig Foster ne spune că și-a filmat prietena cu opt membre timp de un an, atât cât durează un ciclu de viață pentru o caracatiță, iar Oana ne confirmă că aceste creaturi trăiesc, în general, puțin.

Ne mai explică și cum acest lucru este legat de finalul documentarului, când Foster este explorat de un pui al caracatiței: „Unele specii, trăiesc chiar sub un an, în jur de 6 luni. Durata de viață le este limitată de capacitatea de a se reproduce.

Masculii pot trăi numai câteva luni după împerechere, iar femelele rezistă până după ce eclozează prima pontă. Rolul femelei este foarte clar, își păzește, aerează și menține curat cuibul vreme de aproape 4 luni, timp în care nu se hrănește și sfârșește tragic, murind de inaniție.

Totul se datorează unei glande optice, cu rol în producerea hormonilor sexuali și în procesul de îmbătrânire, glandă care le inactivează și glandele digestive, sfârșind prin a muri de foame, refuzând să se hrănească. Sunt însă excepții, specii care trăiesc până la 5 ani, cum ar fi caracatița uriașă de Pacific (Enteroctopus dofleini).”

O mai întreb pe Oana care este lucrul care o surprinde cel mai mult la caracatițe. „Sunt creaturi fascinante, adevărate „regine” cu sânge albastru (pentru că pigmentul respirator este pe bază de cupru, chiar albastru la propriu) printre nevertebratele, maestre în arta camuflajului.

Mi se pare fascinantă capacitatea lor de a se confunda cu mediul, de a-și schimba culoarea în funcție de substrat sau în funcție de dispoziție. Par magicieni care lasă în urmă doar o dâră de cerneală, iar ele se fac nevăzute, totul este, de fapt, un mecanismul extrem de simplu și ingenios de apărare.

Cerneala este produsă de o glandă localizată în apropierea glandelor digestive și care conține în principal melanină, pigmentul responsabil de culoarea neagră.”









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















30111 vizualizari

  • -11 (43 voturi)    
    Lobby animalist vs. "niste romani" (Luni, 26 aprilie 2021, 9:28)

    animatron [utilizator]

    Bravo HN pt articol, sunt informatii de la o "sursa primara", o dna specialist, ar fi extraordinar ca la cat mai multe articole sa folositi astfel de surse, in dezbatere contradictorie.

    Nu era nici o sansa pentru naivii care au crezut ca un documentar despre zeci de victime ale unei societati disfunctionale ar putea "bate" foarte agresivul lobby "animalist".

    La noi se stie in general doar de agresivitatea si lipsa de civism a multor proprietari de caini, gata sa ii puna oricand deasupra oamenilor sau comportamentului urban.

    Dar printre extremismele ideologice care in acest moment distrug lent si sigur Occidentul ca civilizatie exista unul numit "specism".

    Adeptii acestui curent de "gandire" (sa fim politicosi) considera ca "omul" nu are nici un fel de preeminenta in fata altor specii animale, ca nu are nici o importanta daca e inteligent, constient de sine, daca produce artefacte complexe, societati sofisticate, filosofie sau poezie.

    Ba chiar cei mai radicali dintre "specisti" considera ca "si delfinii ar trebui sa aiba drept de vot" sau ca omenirea ar trebui sa se auto-elimine, prin "extinctie voluntara" lasand libera planeta pt alte specii.

    Un documentar cu subiect "specist" (aici vorbim de "prietenie inter-specii" se va bucura imediat de sustinerea unui lobby foarte prezent printre hipsterii si progresistii de la Hollywood.

    E regretabil si suicidar ce se intampla, acest "dispret" cultivat pentru "omul alb" (ala "negru" e doar "victima, niciodata ucigas sau rasist!), pentru specia umana (ideologic se spune "rasa umana", asa recunoasteti limbajul ideologic stangist care respinge biologia ca e "fascista"-nu, nu e o gluma !), pentru o civlizatie, cea occidentala europeana, care a permis un documentar despre caracatite.

    "Oscarurile" vor deveni treptat un festival al "filmului politic militant" controlat de agenda globalista a stangii americane.
    • +11 (23 voturi)    
      preeminenta omului (Luni, 26 aprilie 2021, 10:32)

      Humbert [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      o fi omul mai inteligent si restul, dar nu inteleg cum justifica asta ideea ca suntem stapanii animalelor si ca putem dispune de ele dupa bunul plac.

      tot inteligenta omului este responsabila de cantitatea imensa de rau si de suferinta pe care omul o produce si a produs-o de cand a aparut, si animalelor si lui insusi.
      deci din punctul asta de vedere animalele ne sunt superioare.

      sigur, sa aiba delfinii drept de vot e absurd, dar la fel de absurd e sa credem ca omul e indreptatit sa se considere stapan peste tot ce exista pe planeta.
      • +1 (15 voturi)    
        definitia omului de paie (Luni, 26 aprilie 2021, 11:13)

        Razvan_M [utilizator] i-a raspuns lui Humbert

        Ceea ce ataci tu in comentariul tau nu a fost spus de primul comentator. Exista o intreaga plaja de variante intre "rasa umana trebuie sa se autodistruga" si "oamenii sunt indreptatiti sa se considere stapani peste tot ce exista pe planeta".
        • +3 (7 voturi)    
          omul de paie (Luni, 26 aprilie 2021, 14:32)

          Humbert [utilizator] i-a raspuns lui Razvan_M

          in primul rand ca primul comentator nu are proprietatea termenilor: species-ism este tocmai ideea ca omul ar trebui sa aiba drepturi morale suplimentare fata de animale.

          comentatorul de fapt se referea la anti-speciesism, dar de unde nu e nu ai ce cere, el are de luptat impotriva stangismului si asta-i tot.

          omul de paie tot el l-a facut, pentru ca anti-species-ismul nu sustine nici ca omul ar trebui sa se autodistruga, nici ca delfinii ar trebui sa aiba drept de vot si alte asemenea prostii.

          majoritatea oamenilor insa considera ca omul este si trebuie sa fie stapanul naturii si ca are dreptul moral sa faca orice, doar pentru ca "e superior" altor animale.

          adica, in mintea multor oameni, nu exista o plaja de variante pana la "omul e stapan" - daca exista, chiar te rog sa imi spui si mie care sunt.

          chiar si cei care deplang distrugerea habitatelor naturale, de exemplu, nu o fac de pe pozitii etice, ci utilitariste, adica "copiii nostri nu o sa se poata bucura de nu stiu ce cartita, deci sa protejam planeta blablabla"

          de parca cartita aia exista doar ca sa se bucure copiii lor de ceva - asta e tot speciesism.
          • -1 (5 voturi)    
            haida de (Luni, 26 aprilie 2021, 18:41)

            gelu antigelu [utilizator] i-a raspuns lui Humbert

            Cand o sa pui, prin tot ce faci, egalitate intre tine si alte animale, adica sa nu faci nimic care ar putea dauna altor animale sau de ce nu si plante, sa ne anunti.
      • -8 (12 voturi)    
        omul este stapanul vietuiroarelor (Luni, 26 aprilie 2021, 14:39)

        brianduffy [utilizator] i-a raspuns lui Humbert

        pt. ca este creatia cea mai inalta al lui Dumnezeu!
        se stie ca in principiu toate animalele se tem de om si nu-l au in meniu decat ocazional. ceva ii protejeaza pe oameni fata de restul animalelor, exista si pe yt destule filmulete in care se vede ca se pot lega contacte cu diverse specii de animale, altfel infricosatoare: rechinii, orca, leii etc.
      • 0 (2 voturi)    
        deci este un loc pentru fiecare (Luni, 26 aprilie 2021, 16:16)

        ..13 [utilizator] i-a raspuns lui Humbert

        Atat in lumea animalelor cat si in lumea oamenilor - altfel de animale cu ceva drepturi dar si obligatii in plus fata de prima categorie.

        decernarea unui premiu este pana la urma o chestiune subiectiva si gusturile, se zice, ca nu se discuta, dar pentru o dezbatere/conversatie orice subiect este binevenit.

        Daca omul a ajuns sa isi faca singur rau este si pentru ca instinctele sale s-au atrofiat probabil...

        Viata ramane o jungla iar cu mintea omul a incercat sa o organizeze dar....
  • +7 (11 voturi)    
    Frumos (Luni, 26 aprilie 2021, 9:30)

    Nae_Balamuc [utilizator]

    Un articol altfel, va multumesc.
    • -2 (4 voturi)    
      aha (Luni, 26 aprilie 2021, 12:16)

      alexandre dumas nepotul [utilizator] i-a raspuns lui Nae_Balamuc

      nu stiu ce sa zic... am citit mai demult intr-o carte despre descoperirea unor adevarate orase subterane ale caracatitelor - pietre suprapuse si scoici - unde erau spatii pentru pui, un fel de gradinite. nu cred ca vorbim despre animale solitare.
  • -3 (11 voturi)    
    ciudate ? (Luni, 26 aprilie 2021, 9:34)

    BlueX [utilizator]

    " totul este relativ " -A.E. - creaturi ciudate ? este la fel cum ai spune - NORMAL- niste terrmeni care sunt... relativi ... relativi la FRUMUSETEA perceputa de noi si la NORMALITATEA perceputa de noi... octopus una din aceste creaturi cu multe picioare si un corp ciudat .. este una din cele mai inteleginte 5 creaturi de pe pament alaturi de orca, delfini si caini ... si pe care o mancam cu placere ... ce sadic... omul o reatura inteligenta manaca alta creatura inteligenta... da rcate alte exemple sunt ... sunt ce sa faci ?
  • +11 (13 voturi)    
    Ma asteptam la explicatii (Luni, 26 aprilie 2021, 9:40)

    Martinezu [utilizator]

    in legatura cu filmul nu cu caracatitele.
    Am vazut filmul si este absolut incantator. Imaginile , povestea, totul.
    Trebuie sa faci cateva abstractii totusi. Realizatorul spune ca se scufunda singur si toate imaginile sunt luate in decursul anului in singuratatea de sub ape.
    Cu toate astea, este mai mult decat evident ca acolo este o intreaga echipa cu camere video, lumini si ce mai trebuie in cazurile astea.
  • +6 (12 voturi)    
    documentarul (Luni, 26 aprilie 2021, 10:00)

    ..13 [utilizator]

    Arata ca avem multe de invatat despre ceea ce este in jurul nostru - se fixeaza pe o caracatita, un animal.

    dar oare nu avem la fel de mult de invatat despre oamenii de langa noi??? Intreb si eu pentru un prieten...

    Regret ca un film despre o mare drama, as spune o drama continua, care este inca in fata ochilor nostri nu a reusit sa ia Oscarul. Poate pentru ca apeleaza la emotii care nu sunt intotdeauna pozitive, dar asta este viata pe care o traim zi de zi, are mai putine caracatite - animale si mai multe oameni-caracatita care ii afecteaza pe ceilalti oameni.

    evident ca am un grad ridicat de subiectivitate si de lipsa de profesionalism in ceea ce priveste aprecierea filmelor - sunt la acest capitol un spectator.

    Filmul de prezentare pentru pelicula castigatoare este minunat.

    Este minunata de binevenita si discutia cu specialistii

    daca vrem ne putem extinde orizonturile - minunat!
  • -3 (9 voturi)    
    asta este america (Luni, 26 aprilie 2021, 13:20)

    Fu Thien Zbang [utilizator]

    viețile și tragediile oamenilor nu au mare trecere!
    dacă nu sunt d-ale lor!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by