​​Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, a comentat ironic declarația Andreei Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, potrivit căreia două săptămâni de carantină națională ar face minuni.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Eu cred ca pentru dna Moldovan care e o ființă mai ascetă carantina e minunată”, a spus Rafila la Digi 24.

El a comentat că întrebarea care se pune este de ce secretarul de stat și ministrul Sănătății nu au făcut nimic trei luni de zile pentru a se ajunge la carantină.

„Nu aș lua decizia unei carantine nationale, aș lua decizie care să răspundă nevoilor la nivel local sau național”, a mai spus el, întrebat ce măsuri ar lua dacă ar fi ministru al Sănătății.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan susține că o carantină de două săptămâni la nivel național "ar face minuni" în România, dar că înțelege de ce românii se tem atât de tare de o astfel de măsură.

„Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul, el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan.