Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis joi că vaccinarea obligatorie este legală și ar putea fi necesară în societățile democratice. Ce înseamnă această hotărâre? Răzvan Horațiu Radu, fost agent al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a explicat pentru HotNews.ro că ar fi eronat să tragem concluzia că CEDO ne obligă să ne vaccinăm. În România nu există vaccinare obligatorie nici pentru copii și nici pentru alte categorii de populație, astfel încât această decizie a CEDO nu obligă autoritățile să ia vreo măsură, spune el.

VaccinareFoto: pixabay.com

Decizia a fost pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului după ce a fost sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în Cehia pentru că nu erau vaccinaţi. În decizia sa, CEDO arată că vaccinarea obligatorie a copiilor în Cehia cu un vaccin nonavalent (împotriva a nouă boli, printre care difterie, tetanos, poliomielită) nu constituie o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la "dreptul la respectarea vieţii private".

Cum trebuie interpretată această decizie?

Răzvan Horațiu Radu, actual secretar general al Ministerului Justiției, spune că hotărârea CEDO trebuie privită nuanțat și, în primul rând, trebuie raportată la situatia de fapt din acest proces, unde copiii nu au fost primiți să se înscrie la școală întrucât nu fuseseră vaccinați.

Curtea a venit și a trasat o serie de principii călăuzitoare în materie de vaccinare, însă a trage concluzia că CEDO ne obligă să ne vaccinăm ar fi eronat, consideră fostul agent al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

"CEDO acordă o mare importantă marjei de apreciere și manevră a statului în materia sănătății publice și în scopul atingerii acestui deziderat poate permite, în anumite condiții, strict determinate, și vaccinarea obligatorie. Din speță reiese foarte clar că instanța de la Strasbourg pune mai presus interesul superior al copilului, protejarea sănătății acestuia și dreptul la sănătate colectiv. Raționamentul Curții se bazează însă pe studii clinice consolidate, care justifică vaccinarea copiilor în cazurile respective", explică Horațiu Radu.

Urmare a acestei hotărâri, statele rămân libere să stabilească dacă pot sau nu, în anumite condiții stricte, să introducă sau nu vaccinarea obligatorie. Însă dacă este obligatorie, trebuie respectate o serie de garanții - pacientul trebuie informat în prealabil, trebuie să aibă inclusiv posibilitatea de a introduce acțiuni în instanță și a cere despăgubiri, iar asemenea decizii trebuie să aibă la bază studii medicale consolidate tocmai pentru a nu supune populația vreunui risc. Este, în fond, o decizie a statului, care trebuie să pună în balanță interesul individual și cel colectiv, apreciază fostul agent al României la CEDO.

De asemenea, acest gen de măsuri trebuie prevăzute prin legi previzibile și accesibile, trebuie să urmărească un interes legitim, să fie necesare într-o socitate democratică și să fie proporționale. În România nu există vaccinare obligatorie nici pentru copii și nici pentru alte categorii de populație, astfel încât această decizie a CEDO nu obligă autoritățile să ia vreo măsură, mai spune Horațiu Radu, lector universitar, titular al cursului CEDO la Facultatea de Drept a Universității din Iași.

Cum ar putea fi folosită această hotărîre ca precedent? Deciziile CEDO reprezintă un precedent, iar principiile care decurg din această decizie pot sta la baza fundamentării unor politici naționale de vaccinare, adaugă Horațiu Radu.

Vaccinarea anti-COVID, după decizia CEDO

Autoritățile din România nu iau în calcul ca vaccinarea împotriva COVID-19 să fie obligatorie. Este răspunsul coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, întrebat joi despre decizia Curții Europene a Drepturilor Omului.

"Nu este cazul în România. Nici nu a fost pus în discuție acest aspect vreodată. Vaccinarea este voluntară și gratuită și se face cu vaccinuri autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului", a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.

Vaccinarea în lume, în date statistice

Un raport din 2019 al Institutului Național de Sănătătate Publică arată următoarele:

  • Peste 100 de milioane de copii din lume sunt vaccinați anual împotriva bolilor precum: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, tuberculoza, poliomielita, rujeola și hepatita B.
  • Pe plan mondial, vaccinarea previne anual 2,5 milioane decese și reduce costurile tratamentului specific de boală.
  • Cu toate acestea, în lume sunt mai mult de 19 milioane copii nevaccinați sau insuficient vaccinați, aflați la risc de boli potențial fatale: 1 din 10 dintre acești copii nu a primit niciodată vreun vaccin și, probabil, nu a fost niciodată văzut de sistemul medical.
  • Scepticismul legat de intervențiile de vaccinare se referă la întârziere în acceptare sau chiar la refuzul vaccinărilor, în ciuda existenței și funcționării acestor servicii medicale. Factorii includ: o acceptare scăzută a unor riscuri minime, lipsa de informații solide, diferențe în abordarea de evaluare și implementare de vaccinuri noi, controversele din media și propaganda.
  • Europa se confruntă cu epidemii de rujeolă, în unele țări, din cauza neîncrederii în vaccinare. Mai grav, din Europa se exportă rujeolă către alte părți ale lumii.
  • Acoperirea vaccinală pentru gripa sezonieră, în unele țări europene, inclusiv România, este sub ținta recomandată de 75% pentru vârstnici, cu toate că această intervenție de sănătate publică previne în jur de 37.000 decese în Uniunea Europeană, în fiecare an.

În România zace în Parlament de patru ani legea vaccinării, care încă de la depunerea sa a stârnit numeroase controverse, în special din cauza formulărilor ambigue din textul proiectului de act normativ. În tot acest timp, reprezentanții mișcării antivaccin, care în România este una dintre cele mai puternice și vocale din Europa, au arătat cu degetul faptul că legea ar introduce vaccinarea obligatorie, fără consimțământul persoanei vaccinate.

CITEȘTE ȘI: Cât de obligatorie este de fapt vaccinarea în proiectul legii vaccinării, care zace de 3 ani și jumătate în Parlament? Cum a inflamat spiritele un document al Ministerului Finanțelor