Corpul de control al premierului sesizează Parchetul după verificările la Ministerul Sănătății

de C.D.     HotNews.ro
Vineri, 9 aprilie 2021, 11:53 Actualitate | Esenţial


Vlad Voiculescu
Foto: Comitetul național de coordonare a activităților privind vacccinarea împotriva COVID-19
​Corpul de control al prim-ministrului a transmis Ministerului Public o sesizare penală „in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătății și la celelalte instituții din subordinea sau coordonarea Guvernului care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea - Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), potrivit unui comunicat al executivului.

Reamintim că premierul a decis trimiterea Corpului de Control la Ministerul Sănătății după publicarea de către acesta pe platforma data.gov.ro a datelor privind situația vaccinărilor în România. Datele au fost publicate de Ștefan Voinea, consilierul onorific al ministrului Sănătății. Acesta a încercat să acceseze datele de pe un IP din Germania.

„Nu am transmis nimănui parola de acces la RENV, am folosit-o eu, doar că fiind weekend și în deplasare cu familia am solicitat accesul ca să pot să lucrez. Da, chiar dacă era weekend. Contul de acces la RENV nu conține informații personale, nume sau CNP-uri, ci numai date statistice de interes public. Am încercat apoi să mă conectez și pentru că eram pe drum am indicat care este adresa de IP fix (VPN) pe care o voi folosi. Acea adresă IP este alocată unui data center din Germania. Deși am anunțat colegilor din Minister noua adresă IP, am încercat conectarea, dar nu am reușit pentru că adresa nu fusese introdusă încă în lista acceptată de Registrul Electronic Național al Vaccinării” a explicat Voinea.

Potrivit Corpului de Control al premierului „la data de 07.03.2021, într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV utilizând contul „monitorizare_minister” (alocat MS) de pe un IP găzduit pe un server din afara granițelor României (server privat din Germania)”.

Ce a constatat Corpul de Control în urma verificărilor:
  • Accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) – modulul de vaccinare se face prin username și parolă, atribuite fiecărei categorii de utilizatori: vaccinatori (centre de vaccinare), Direcții de Sănătate Publică, utilizator Serviciul de Telecomunicații Speciale, utilizator Ministerul Sănătății (MS), utilizator Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), utilizator Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), categorie generală Populație, singura condiție de acces fiind utilizarea unui IP (internet protocol) din România.
  • În urma solicitărilor repetate ale reprezentanților Ministerului Sănătății, la data de 20.01.2020 INSP a acordat accesul Ministerului Sănătății la RENV pentru o interfață separată, care conține doar date numerice, utilizând contul: monitorizare_minister.
  • Ministerul Sănătății a nominalizat patru reprezentanți care au avut acces la datele din RENV, utilizând contul „monitorizare_minister” fără a exista un act administrativ de delegare/încredințare a unor atribuții, de stabilire a responsabilităților și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă.
  • La data de 07.03.2021, într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV utilizând contul „monitorizare_minister” (alocat MS) de pe un IP găzduit pe un server din afara granițelor României (server privat din Germania).
  • Regimul juridic insuficient definit și reglementat al consilierului onorific poate crea un mecanism de eludare a regimului incompatibilităților și al conflictului de interese prevăzut de Legea nr. 161/2003, deoarece, prin încredințarea unor atribuții specifice unui funcționar public (în sensul larg al noțiunii), respectiv accesul la date sau informații din cadrul unei/unor instituții publice, consilierului onorific nu îi sunt stabilite și responsabilități în domeniul incompatibilităților și al conflictului de interese.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















21818 vizualizari

  • -1 (39 voturi)    
    Dragoste în vremea holerei (Vineri, 9 aprilie 2021, 12:07)

    Mazeta [utilizator]

    Iubire mare între PNL și USR. Să vedem cine pe cine baga întâi la pușcărie.
    • -8 (22 voturi)    
      Se mimeaza competitia intre doua scoli de securist (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:57)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Praf in ochi.

      Se mimeaza competitia intre doua scoli de securisti: aia vechi, care infectasera deja societatatea si partidele...
      ...si astia noi, mai prosti, saracii, ramasi fara sinecuri, pentru care s-a facut uSRI+.

      La problemele importante: sa-si mentina pensiile speciale, sa cumuleze pensia nesimtita cu alt salariu de stat, nesimtit, deasemenea, sa inventeze si sa-si instaleze rudele si prietenii in noi sinecuri care sug de la Buget....la astea, se inteleg.
      • -5 (5 voturi)    
        OK (Vineri, 9 aprilie 2021, 19:42)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        ...da' am uitat de Dragniea?!
      • -1 (3 voturi)    
        la tine (Vineri, 9 aprilie 2021, 20:11)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        e clar că mimezi că ești viu.
  • +38 (60 voturi)    
    Min Apararii a postat parole pe FB si nimeni nimic (Vineri, 9 aprilie 2021, 12:08)

    Gryphus [utilizator]

    Min Apararii de la PNL a postat parole de acces pe FB si nu l-a intrebat nimeni nimic.

    Vlad Voiculescu a postat DATELE REALE care aratau cum ESENTIALII se vaccineaza preferential si ilegal si i-au sarit in cap cu controale
    • +19 (25 voturi)    
      Poate nu am inteles noi bine.. (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:07)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      Din text inteleg ca nu a fost incalcata nici o lege, deci ce rost are sesizarea Parchetului?

      Dar aflam ca:
      într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV utilizând contul „monitorizare_minister”

      Deci sistemul asta permite oricui sa incerce sute de parole in 30 de minute, fara sa blocheze contul? Zero securitate in 2021. Poate de-aia au sesizat Parchetul?.. ;)
      • -9 (15 voturi)    
        o sa decida parchetul (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:54)

        Bocu' lu'Ioha [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        o sa decida parchetul daca a fost seiszat degeaba
        apoi, daca e cazul, decide judecatorul
        deci care e problema?
        • +8 (12 voturi)    
          "alta intrebare"?.. :) (Vineri, 9 aprilie 2021, 17:22)

          pehash [utilizator] i-a raspuns lui Bocu' lu'Ioha

          Problema este ca daca a fost sesizat degeaba inseamna ca am platit degeaba salariile alora din corpul de control si au mai irosit si timpul procurorilor.

          Dar asta este o veste proasta doar pentru fraierii care platesc taxe, nu te afecteaza pe tine, de-aia nu intelegi "care e problema".
        • -7 (13 voturi)    
          Vezi, asta e problema (Vineri, 9 aprilie 2021, 17:30)

          newlook [utilizator] i-a raspuns lui Bocu' lu'Ioha

          Vezi, asta e problema.

          In momentul asta ai 5-0 la minusuri. De ce? Ai spus ceva de mult bun simt, o normalitate in lumea normala.

          Dar aici, pe site-ul asta, e scoala Facebuci #rezistenta mioritic-talibana...iar normalitatea lor e aia prin care primesc indicatii pe facebuci, nu ceea ce vad/aud/citesc/inteleg/etc cu mintea si simturile lor.

          Daca astia primesc indicatii, ca Pamantul e plat, atunci, daca tu scrii ca e sferic(~), primesti minusuri. Neuronasul colectiv al astora atata poate.
          • +3 (3 voturi)    
            Nu e chiar asa :))) (Vineri, 9 aprilie 2021, 19:29)

            FortApache [utilizator] i-a raspuns lui newlook

            Eu am avut surpriza ca unul dintre acestia de zici tu...cu pamantul e plat...a admis odata ca este rotund, ma rog, sferic.

            Dar nu bag mana in foc ca a si inteles....am impresia ca a fost doar o scapare de moment datorita probabil oboselii acumulate :)))
          • -2 (2 voturi)    
            exagerare (Vineri, 9 aprilie 2021, 19:47)

            atc [utilizator] i-a raspuns lui newlook

            " nu ceea ce vad/aud/citesc/inteleg/etc cu mintea si simturile lor."
            Tu chiar vorbesti serios? Sa-i acuzi de asa ceva? Exclus!
    • +6 (8 voturi)    
      exact pe acelasi calapod ! (Vineri, 9 aprilie 2021, 17:11)

      sfarleaza [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      Pesedeii reusisera performanta sa dea de pamant de doua ori cu proprii prim ministri.
      Peneleii ce si'au zis: ce, noi suntem mai prosti ?
  • +28 (46 voturi)    
    Pai astia de la PNL ... (Vineri, 9 aprilie 2021, 12:08)

    ciuma.rosie [utilizator]

    ...s-a inchis robinetul la furat si sunteti disperati ? Cand vreodata in 30 de ani de dupa revolutie un guvern sa-si saboteze un minister. NU va accepta “rezistii” USR-isti smecheriile si cautati vinovati la orice ? Am votat dreapta la fiecare runda de alegeri de 39 de ani incoace, dar am ajuns la concluzia ca sunteti EXACT la fel la lichelele alea din psd !
    • -1 (7 voturi)    
      Nu poti generaliza chiar asa PNL&PSD (Vineri, 9 aprilie 2021, 19:36)

      FortApache [utilizator] i-a raspuns lui ciuma.rosie

      Frustrarea mare vine din directia lui Voiculescu care s-a cam facut de kko in cateva luni astea iar competitia e mare, poate fi sabotat direct din USR.

      Omul nu prea este la curent cu ce se intampla in minister...se cam vede ca se ocupa cu altceva.
  • +20 (32 voturi)    
    Ia uite și talpa pe tibie (Vineri, 9 aprilie 2021, 12:18)

    81ack [utilizator]

    Ia uite și talpa pe tibie, de unde și când vine. Pare mai mult o reglare de conturi aici decât o guvernare. Fiecare încearcă să dea la gioale celuilalt și să puncteze la impresie artistică.

    Puneți mă mână și faceți treabă, asta era cea mai importantă problemă acum, nu?
  • +34 (52 voturi)    
    V. Voiculescu versus Specialii (Vineri, 9 aprilie 2021, 12:44)

    florinos [utilizator]

    V. Voiculescu a intrat in vizorul Specialilor dupa ce i-a demascat ca isi vaccineaza amantele la centre de vaccinare care nu sunt prezente in aplicatia oficiala de vaccinare.

    Nu este zi in care presa aservita Serviciilor nu prezinta o stire negativa despre V. Voiculescu, restul ministrilor sunt perfecti, mai ales cei din PNL.
    • -13 (29 voturi)    
      >>>> (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:25)

      chhe [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      Tu ce ai vrea sa scrie pozitiv despre VV? As fi curios. Compara-l cu predecesorul sau, hahaa, in caz ca nu esti trolul USRist de serviciu. Vad 5 postari in 20 de minute, asemanatoare, apoi nimic de aproape o ora. Esti in pauza de masa?
      • +3 (3 voturi)    
        Sa il comparam cu Tataru? (Vineri, 9 aprilie 2021, 23:34)

        sile_v [utilizator] i-a raspuns lui chhe

        Stii la ce era cu adevarat Tataru mai bun? LA CUMPARAT PRESA. Cu asta era mai bun. 40 de milioane de euro date presei ca sa te lase in pace in plina pandemie gestionata cum a fost gestionata.

        Cu ce e Voiculescu mai rau? Uite cu asta, informatia e de la ziastiul Liviu Avram:

        "Informația e asta: Vlad Voiculescu a fost cel care s-a opus, în ședința de Guvern, ca Guvernul să mai dea bani la presă, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Propunerea a venit de la SGG, iar împotrivă au mai fost și alți miniștri (Ghinea, Barna, Drulă, Năsui). Până la urmă, SGG a retras propunerea, zicând că revine cu o altă formula, dar n-a mai revenit.

        Asta e informația - așa-i că e inutilă? - acuma faceți și voi ce vreți cu ea. Desigur, asta n-are nicio legătură cu înverșunarea cu care o anumită parte a presei – mai exact, partea veșnic nesătulă – tot cere demisia lui Vlad Voiculescu.

        Adevărul e că gafele lui Vlad Voiculescu – deocamdată de comunicare, nu decizionale sau de altă natură – sunt pus și simplu insuportabile.
        Optimismul de după Colectiv al lui Bănicioiu, șpăgile Sorinei Pintea sau coțcăriile lui Florian Bodog erau chestii mult mai suportabile pentru poporul roman."
    • -4 (4 voturi)    
      Servicii (Vineri, 9 aprilie 2021, 19:51)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui florinos

      "...presa aservita Serviciilor..."
      Mai sunt si altele decat ale familiei lui?
  • +14 (16 voturi)    
    Responsabilități? (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:03)

    vax-albina [utilizator]

    ”prin încredințarea unor atribuții specifice unui funcționar public (în sensul larg al noțiunii), respectiv accesul la date sau informații din cadrul unei/unor instituții publice, consilierului onorific nu îi sunt stabilite și responsabilități în domeniul incompatibilităților și al conflictului de interese.”
    Responsabilități? Ce glumă bună. Arătați-mi, vă rog, un funcționar public care a răspuns pentru faptele lui.
    • 0 (0 voturi)    
      Decebal (Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 17:21)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui vax-albina

      Remes - si carnatii lui
  • +14 (32 voturi)    
    Mie mi se pare o manevra de intimidare și santaj (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:07)

    galeo [utilizator]

    A celor din USR de către mafioții din PNL.
    Șacalii din PNL sunt unei cu toate alifiile, îi fac pe USR-istii fără experiență din guvern buni de șantajat.
    • -4 (4 voturi)    
      alifii (Vineri, 9 aprilie 2021, 19:54)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Adica, sa credem ca "serviciile " n-au destula alifie pentru pupilele lor si i-au pus asa, neunsi, pe piata? Nu zau?
  • +12 (26 voturi)    
    transparentizare pentru toata lumea (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:09)

    programatoru [utilizator]

    doar ca unii sunt mai "transparenti" (ARMATA-RUDE-SPECIALI) decat altii ...

    politica marca PNL-ROMANICA-NORMALA-EDUCATA
  • +17 (35 voturi)    
    Vlad Voiculescu a deranjat (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:10)

    galeo [utilizator]

    Grupurile de mafie organizată PNL.
    Știm ca dinozaurii din sistemul sanitar nu îl înghit și vor să îl lucreze.
  • -16 (32 voturi)    
    mai dureaza mult? (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:11)

    ipsilon [utilizator]

    pana cineva il da afara pe incompetentul asta adormit de Voiculescu?
    De cand am auzit prima oara de el, in contextul in care nu auzisem niciodata pana acum 2 ani, mi-am dat seama ca e o nulitate absoluta. Acum s-a confirmat.
  • +19 (33 voturi)    
    transparenta e ceva foarte periculos (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:13)

    Francisc 1 [utilizator]

    USL se teme de asta ca dracu de tamaie!
  • +13 (29 voturi)    
    pnl e in plina campanie (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:22)

    Remarque [utilizator]

    Campania impotriva lui Vlad Voiculescu continua. In aceste conditii nici nu mai este nevoie de psd si opozitie, pnl face toata munca fiind la putere.

    O campanie media bine platita probabil, la care adera trustruri mari de presa.
  • +18 (30 voturi)    
    Praf in ochii celor prosti (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:24)

    Popcea [utilizator]

    Niciun om normal, care are o minima pregatire pentru utilizarea unui banal PC, nu crede ca protectia datelor a fost compromisa din cauza unui IP din Germania indicat de utilizatorul in care primise in mod legal user si parola. E o enormitate!. Trebuie sa fii foarte prost sa crezi asta. Insa pentru un pensionar sau un amarat care nu lucreaza cu calculatorul, sau lucreaza dar nici nu stie exact ce insaemna IP sau VPN, faptul ca un consilier a accesat o platforma folosind un IP fix din Germania e dovada suprema ca tara a fost vanduta puterilor straine. Daca se gandeste si ca Johannis e etnic german, ca primarul Timisoarei e neamt, ca primarul sectorului 1 e francez, ca ministrul sanatatii a lucrat la Viena intr-o corporatie straina... toate astea par ca se leaga in mintea neteda a votantului vizat de PNL. Doar ca PNL greseste: cei ce cred rahaturi din astea nu vor vota cu PNL data viitoare ci cu AUR si Șoșoacă.
  • +8 (24 voturi)    
    Cateva aspecte: (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:33)

    Cataleya [utilizator]

    - In primul rand, "problema" nu e nici pe departe atat de grava pe cat incearca unii sa o amplifice.
    - In al 2-lea rand e bine ca nu se inearca musamalizarea si ascunderea sub pres a situatiei.
    Dupa ce (si daca) se va stabili o oarecare vina a unui consilier, acesta poate fi sanctionat sau chiar demis daca e cazul.
    Problema rezolvata, tam-tam incheiat.
    ....................................
    In alta ordine de idei, exista si o parte benefica.
    Faptul ca cele 3 partide se "corecteaza" permanent intre ele este clar in avantajul guvernarii.
    Ar fi mult mai grav daca si-ar musamaliza derapajele, asa, la mica intelegere, pe principiul "noi inchidem ochii de data asta, iar data viitoaare ii inchideti voi"
    Atata timp cat nu sparg coalitia, n-au decat sa se supravegheze unii pe altii, 24 din 24.
    Ar fi chiar foarte bine!
    • +1 (3 voturi)    
      cele 3 partide (Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 6:20)

      ras-putin [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      cele 3 partide se "corecteaza" permanent?

      eu nu vad decit atacuri sistematice la adresa usr din partea usl, pnl daca vrei.

      far stiu ca esti fan(a) usl, ziceam numai asa...
  • +10 (18 voturi)    
    Tara arde (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:34)

    Alfabetix [utilizator]

    Si baba se piaptana! Ca ministru al sanatatii trebuie sa aibe acces la toate informatiile din sistemul sanitar justificate profesional.
    • -2 (16 voturi)    
      ministrul Da (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:59)

      zaw [utilizator] i-a raspuns lui Alfabetix

      ...ca si ministru al sanatatii Da,consilier de orice fel NU,si cum d-l ministru,cu toate ca, si-a cam delegat atributiunile ,raspunderea e tot pe "capul"lui...
  • +12 (20 voturi)    
    181 încercări nereușite de la un IP din Germania (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:38)

    MakeRoGreatAgain [utilizator]

    Amatorism din plin in toate structurile posibile ale statului si lipsa totala de raspundere.

    Corpul de control al primului ministru a gasit nereguli care tin de nume de utilizator si parole.

    Ce structura din stat e raspunzatoare pentru aprobarea de conturi de access in platformele statului?

    Oricinine din orice minister face asta? Daca da, pai nu e OK.
    In orice companie privata exista o persoana (un IT admin) care manageruieste toata infrastructura IT a companiei, alocarea conturilor, managementul accesului, etc.

    Cine concret nu si-a facut treaba, cum e posibil sa ai nume generice gen "monitorizare_minister"

    Legat de "IP-ul din Germania": IP-ul in sine mai putin conteaza de unde e, caci daca cel care a accesat a folosit un VPN, nu poti stii exact simplu originea IP-ului.
  • -5 (9 voturi)    
    181 de incercari?! (Vineri, 9 aprilie 2021, 13:51)

    Watcherss [utilizator]

    cine plm incearca sa se conecteze de 181 de ori? incerci odata, de doua ori, hai, de zece ori, dar nu de 181 (si in weekend) ...
    • +3 (5 voturi)    
      Au numarat si (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:37)

      t4v1 [utilizator] i-a raspuns lui Watcherss

      GET /logo.jpg
  • +13 (21 voturi)    
    Nu erau date secrete ci date PUBLICE (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:05)

    Gryphus [utilizator]

    1. in primul rand NU erau date secrete ci detalii PUBLICE despre cati oameni se vaccineaza si in care centru de vaccinare, atat! fara nume, fara alte detalii.

    2. un singur om avea access la aceste date, un consilier al ministrului desemnat sa le faca publice

    3. nu e vorba de nici un 'atac informatic' sau de ceva penal, e pur si simplu o plangere penala ABERANTA facuta de SECU cu scopul de a-l ataca pe Vlad V si USR
    • -4 (4 voturi)    
      Secu? (Vineri, 9 aprilie 2021, 20:04)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      '"...plangere penala ABERANTA facuta de SECU cu scopul de a-l ataca pe Vlad V si USR"
      Secu vs Secu? Da' cati Secu avem?
  • +8 (22 voturi)    
    degeaba! (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:05)

    I [utilizator]

    pnl o sa ia urma psdului. nu degeaba au fost impreuna in usl
  • +9 (13 voturi)    
    Hehe (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:34)

    John_Re [utilizator]

    ...PNL-ul a devenit noul PCR.

    ...deci VV i-a suparat pe specialii lui Orban si Catu.

    ....asta e nota de plata cand te pi** contra vantului.
  • -3 (9 voturi)    
    Se chinuie unii să facă un conflict PNL-USR. (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:36)

    asavreau [utilizator]

    Bucurie mare per unii comentatori care văd un conflict PNL-USR. Vor rămâne cu tolba goală de speranțe, PNL și USR nu se luptă între ei ,ci luptă împotriva celor care direct ori mascat pun bețe în roate guvernării. Adică PSD. la psd sunt toți comentatorii care văd un conflict. Au și remarcile aproape șablon, cum le-au primit la instructaj.
    • -2 (4 voturi)    
      PSD (Vineri, 9 aprilie 2021, 20:12)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      " Corpul de control al premierului sesizează Parchetul după verificările la Ministerul Sănătății "
      Sa fi uitat HN sa precizeze ca premier e Dragniea, care pune bete-n roate minunilor de guvernanti?
    • +1 (1 vot)    
      asa[nu]vreau (Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 6:26)

      ras-putin [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      postac uselist. traiasca penaleul?
  • +9 (11 voturi)    
    Dosarul, unde e dosarul... (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:37)

    Ovidiu P [utilizator]

    "Ministerul Sănătății a nominalizat patru reprezentanți care au avut acces la datele din RENV, utilizând contul „monitorizare_minister” fără a exista un act administrativ de delegare/încredințare a unor atribuții, de stabilire a responsabilităților și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă."

    Deci lipsea dosarul cu sina si cele 100 de semnaturi de pe drum.
  • +8 (10 voturi)    
    Va dati seama ce varza sunt la INSP (Vineri, 9 aprilie 2021, 14:50)

    t4v1 [utilizator]

    Sau cine administreaza RENV .

    Daca au facut ei conturi pentru INSTITUTII intregi !? Conturile se fac pentru PERSOANE cu user si parola unice.

    In schimb au facut un "utilizator Serviciul de Telecomunicații Speciale" un "utilizator Ministerul Sănătății (MS)" si un. "utilizator Institutul Național de Sănătate Publică (INSP)"

    PS: Discutia e la nivel de IT intre institutii, nu inteleg de ce e poza ministrului in dreptul articolului.
  • +3 (3 voturi)    
    . (Vineri, 9 aprilie 2021, 18:13)

    Toate nickname-urile erau luate [utilizator]

    Oare or depune plângere penală și pentru Master Club de la Apele Române? ;^)
  • -4 (8 voturi)    
    DEMISIA VV (Vineri, 9 aprilie 2021, 22:29)

    LucS_M [utilizator]

    VV sa ne spuna ce acorduri de confidentialitate semneaza toate neamurile si prietenii pe care ii declara consilieri voluntari, ca mai apoi sa le dea acces la date confidentiale. Discutia nu se rezuma doar la GDPR sau date personale ci la orice fel de date confidentiale. Daca acesti "consilieri" nu au semnat nici un acord de confidentialitate cu ministerul, atunci sunt in totala ilegalitate, iar actiunile lui VV sunt rafic de influenta pt care unii deja fac puscarie. Din nou a facut de rusine USR.
  • +2 (2 voturi)    
    Platforma de vaccinare??? (Sâmbătă, 10 aprilie 2021, 8:46)

    nlln [utilizator]

    O actiune esuata de la bun inceput din cauza PROASTEI organizari.
    Unii studiaza spatiul cosmic ( ma refer la un spatiu geografic mai larg) altii nu sunt in stare sa organizeze o campanie de vaccinare ( in spatiul Romaniei).
    Exemplu-pacient cu boli cronice 75 ani doreste sa se vaccineze.Intr-un final ajunge pe lista de asteptare a medicului de familie( intr-un final pentru ca medicul nu se duce la cabinet decat...uneori, in general foarte rar).
    Dupa lungi asteptari incercam sa accesam platforma pentru alista pacientul-nu a fost posibil.
    Trecem pe Google care din pacate nu ne-a fost de prea mare ajutor dar sclipeste speranta ca directiile de sanatate sau sanitara ar putea sa ne furnizeze informatii.
    La primul apel cum am rostit celebrul cuvant "vaccin" mi-a inchis telefonul.Direct:Probabil nu eram doar eu care suna.
    Sunam la cealalta directie, dupa dus_intors pana au gasit persona potrivita aflam :
    -nu se pot da informatii despre vaccin , liste de asteptare pentru ca ei nu le au
    -nu le pot accesa, ei nu stiu ce pacienti asteapta
    -sa intrebam medicul de familie care doar am spus ca nu este la cabinet deci nu poate fi intrebat nimic
    -poate centrele de vaccinare pot sa imi furnizeze informatii despre liste
    Cer numarul de telefon al centrului.Surpriza!!! Centrul de vaccinare nu are telefon propriu! Medicul care este program la centru foloseste telefonul personal ( personal inseamna personal sau al cabinetului ?)
    Ciudat, neprofesionist dar asta este.Cer numele doctorului care in ziua respectiva este programat sa lucreze acolo.SURPRIZA!!! Nu au o lista cu schema de lucru in centrul respectiv.Nu stiu cine, cand lucreaza.
    Discutia era cu un reprezentatnt al directiei de sanatate care au spus ei stapaneste aceast subiect al vaccinarii.
    Discutia suna ca si cum eu am sunat la ...benzinarie sa intreb cum se desfasoara vaccinarea.
    In concluzie-platforma de vaccinare nu este pentru publicul larg..este pentru cunoscatori.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by