Jandarmeria: Nu au fost înregistrate incidente la protestul din Capitală. Organizatorii sunt cunoscuţi și vor fi amendaţi

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 3 aprilie 2021, 20:30 Actualitate | Esenţial


Protest la Guvern
Foto: Captura video
Reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei anunţă că nu au fost înregistrate incidente la protestul care se desfăşoară sâmbătă seară în Capitală, faţă de măsurile sanitare, la care participă sute de persoane, scrie News.ro. Conform acestora, organizatorii protestului, care sunt cunoscuţi, vor fi amendaţi pentru depăşirea numărului de participanţi.

„Organizatorul a depăşit numărul maxim de 100 de persoane permis de legislaţia în vigoare, pentru care vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale. Avem organizatori, sunt proteste declarate şi asta ne uşurează nouă misiunea, pentru că avem cu cine să relaţionăm şi avem cum să avem o legătură permanentă cu participanţii la adunarea publică printr-un reprezentant al acestora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iacob.

Oficiali ai Jandarmeriei şi ai Poliţiei Capitalei anunţă, în contextul în care protestul de la Bucureşti continuă, că până la ora 20:00 nu au fost semnalate incidente violente.

„Până în acest moment nu am avut incidente şi vrem să mulţumim tuturor celor care au înţeles să respecte legea”, a adăugat Alexandru Iacob.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Ciprian Romanescu, a menţionat că poliţiştii rutieri au asigurat fluenţa traficului, fără a fi aplicate restricţii de circulaţie. Precizarea a fost făcută în contextul în care protestatarii care s-au adunat iniţial în Piaţa Universităţii au pornit în marş către Piaţa Victoriei.

„Noi momentan recurgem la dialog, colegii de la Jandarmerie fac acest lucru, încercăm evitarea declanşării oricărui eveniment nefericit, până acum nu au fost înregistrate evenimente negative şi sperăm că nu vor apărea incidente până la finalul acestui protest”, a declarat Romanescu.

În piaţa din faţa sediului Guvernului protestatarii, în număr de câteva sute, au continuat să scandeze „Libertate!”, iar la un moment dat s-au prins într-o horă a unirii.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3088 vizualizari

  • -5 (11 voturi)    
    Manifestatie (Sâmbătă, 3 aprilie 2021, 20:39)

    Vlad111 [utilizator]

    Bai Catzule si Arafart, o intrebare asa, de bun simt...
    Adica noi astia care am intrat in casa de la ora 20.00, sau mai devreme, am impresia ca am intrat asa, de prosti, nu? Doar ca sa ne uitam la tv cum unii mai cu cojones se duc la promenada pe strasse...
    Rusine sa va fie! Cu masuri cu tot! Nu sunteti in stare sa stapaniti cateva sute de... "inteligenti" dar o dati cu nucleara, sa stam toti in casa dupa ora 20.00. V-ati pierdut toata credibilitatea. Si nu-i asa ca daca maine eu sunt la 20.30 pe afara, e foarte posibil sa imi iau amenda ?
    P.S. nu sunt impotriva masurilor, nu sunt impotriva vaccinului, dar hai sa le luam cu cap. Nu pentru unii muma, pentru altii, ciuma.
    • +1 (1 vot)    
      Să dea adresa organizatorilor. (Duminică, 4 aprilie 2021, 9:35)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Vlad111

      Cei cu morți datorită COVID să-i poată acționa în judecată. Niște tâmpiți care se opun măsurilor de protecție împotriva COVID trebuie să suporte consecințele. Dacă sunt inconștienți, nu înseamnă că au dreptul să ucidă.
  • -5 (7 voturi)    
    Logica defecta (Sâmbătă, 3 aprilie 2021, 21:16)

    palatin [utilizator]

    Oamenii protesteaza impotriva restrictiilor, inclusiv a celei care stabileste "din pix" ca numarul maxim de persoane la o adunare este de 100. Daca s-ar fi limitat la 100 de oameni, protestul si-ar fi pierdut credibilitatea. Asta arata ce e un protest adevarat, nu unul comandat politic.
  • -3 (9 voturi)    
    Jandarmii s-au săturat și ei (Sâmbătă, 3 aprilie 2021, 21:37)

    galeo [utilizator]

    De toate aceste restricții aberante.
  • +3 (3 voturi)    
    Simplul motiv pentru care.... (Duminică, 4 aprilie 2021, 5:32)

    gigiN [utilizator]

    ...."nu au fost inregistrate incidente" este acela ca organizatorii sunt cei care provocau incidente la protestele organizate de altii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by