Procurorul general Gabriela Scutea a afirmat, joi, la dezbaterile din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor privind desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), că aceasta este "departe" de a le asigura oamenilor un acces eficient la justiţie şi desfăşurarea în bune condiţii a activităţii Ministerului Public. Reamintim că ședința este una cu scandal, iar preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu şi preşedintele CSM, Bogdan Mateescu au părăsit lucrările Comisiei juridice învocând faptul că "discuțiile sunt politizate".

Gabriela ScuteaFoto: AGERPRES
  • "În calitatea pe care o îndeplinesc, respectiv de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii şi ca reprezentat al Ministerului Public, am exprimat în mod constant poziţia favorabilă renunţării la funcţionarea SIIJ, motivat de elemente care, consider eu, de la început nu au susţinut de o manieră convingătoare aceste competenţe speciale, pentru că, de fapt, nu a fost atât o măsură de organizare, cât o măsură derogatorie de competenţă.
  • Modul în care toate aceste elemente referitoare la organizarea controlului şi exercitarea atribuţiilor în conformitate cu Codul de procedură penală sunt limitate într-o secţie, inclusiv dispoziţiile administrative privind selectarea personalului, numirea personalului. Toate acestea ies din tiparul organizării ierarhice consacrate de Constituţie şi de Legea 304 a Ministerului Public", a afirmat Scutea la dezbaterile privind proiectul de desfiinţare a Secției speciale.

Șeful DNA: Apariţia SIIJ, o insultă pentru majoritatea procurorilor şi judecătorilor

Tot la dezbaterile din comisie, șeful DNA, Crin Bologa, a afirmat că înfiinţarea SIIJ a fost "o insultă" pentru majoritatea procurorilor şi judecătorilor.

  • "La momentul înfiinţării acestei secţii a fost primit aviz negativ de la CSM în două rânduri. De asemenea, în Adunările generale, care sunt reprezentative pentru judecători şi procurori, s-a votat într-o proporţie covârşitoare pentru desfiinţarea acestei secţii în toamna anului 2019, deci peste 85% dintre toţi procurorii şi peste 75% dintre judecători.
  • Acum aveţi pe masă un aviz negativ din partea CSM, dar, dacă detaliaţi voturile, constataţi că majoritatea au fost pentru desfiinţare, dar solicitau unele garanţii", a afirmat Bologa.

El a spus că, în cazul desfiinţării acestei secţii, DNA este pregătită să preia dosarele care îi vor reveni și "va încerca şi va reuşi să facă anchete profesioniste şi echidistante".

  • "Apariţia acestei secţii a fost o insultă pentru majoritatea procurorilor şi judecătorilor, pentru cei cinstiţi şi oneşti şi nu a fost necesară. A fost o insultă pentru că fenomenul corupţiei nu este răspândit în rândul procurorilor şi judecătorilor, dar, în acelaşi timp, înfiinţarea secţiei a dus la o lipsă de eficienţă totală în combaterea fenomenului infracţional redus în rândul magistraţilor", a mai afirmat Crin Bologa.

Comisia Juridică discută, joi, proiectul legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Proiectul de lege este o promisiune făcută de Coaliție, dar a întâmpinat probleme după ce liderii UDMR au condiționat votul în Parlament și au cerut modificări ale inițiativei. UDMR vrea ca dosarele de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) să fie trimise la Parchetul General, și nu la DNA, dar și un aviz obligatoriu de la CSM pentru trimiterea în judecată a unui procuror sau judecător.

La o jumătate de oră de la începerea ședinței, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, şi preşedintele CSM, Bogdan Mateescu, au părăsit lucrările Comisiei juridice, învocând că "discuțiile sunt politizate".

Fără votul parlamentarilor UDMR, Coaliția nu are majoritate pentru a desființa Secția Specială.

Proiectul de lege are termen de adoptare tacită la începutul lunii aprilie în Camera Deputaților, prima cameră sesizată. Forma finală este decisă de Senat, însă o eventuală adoptare tacită a proiectului de lege ar fi un semnal prost la nivel politic si european, după ce Coaliția și-a asumat public desființarea SIIJ.

Guvernul a aprobat în 18 februarie proiectul legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.Ministrul Justiției, Stelian Ion, a acuzat o "ineficiență crasă” a acestei Secții la care s-au adunat aproape 6.000 de dosare nesoluționate.

Este vorba de proiectul făcut în mandatul fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu, din care au fost însă eliminate articolele care se refereau la "super-imunităţile" judecătorilor şi procurorilor, ceea ce a stârnit scandal în Consiliul Superior al Magistraturii, care, de altfel, l-a avizat negativ.

În proiectul de lege inițial era prevăzut ca începerea urmăririi penale a magistraților să fie condiționată de avizul procurorului general, iar procurorii și judecătorii să fie trimiși în judecată doar cu avizul secțiilor din CSM, aceste prevederi fiind eliminate prin proiectul actual. Aceste prevederi au fost însă eliminate de noul ministru al Justiției Stelian Ion, care a intrat astfel în conflict cu CSM.