​Călin Popescu Tăriceanu este inculpat oficial în dosarul mitei de 800.000 de dolari, după ce în urmă cu zece zile fostul premier fusese audiat de procurorii DNA în calitate de suspect.

Călin Popescu TăriceanuFoto: Profimedia Images / Icv / Alamy

DNA a anunțat luni că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Călin Popescu Tăriceanu.

El este acuzat pentru luare de mită.

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă că, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins și ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei”, se arată într-un comunicat al DNA.

Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat pe 15 ianuarie de procurorii DNA în calitate de suspect în dosarul în care este anchetat pentru mită.

Acesta a susținut că a cerut timp suplimentar pentru studierea dosarului, adăugând că demersul procurorilor pornește de la ”premise false”. ”M-am prezentat astăzi, mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect pentru obtinerea unor foloase, indirect, de mită. Tot acest dosar pleacă de la premise false, eronate și aberante - că în perioada în care am condus Guvernul s-au emis HG pentru a favoriza anumite companii. Premierul nu dă așa din pixul lui HG (...) Totul e pe o bază falsă, am cerut timp suplimentar pentru studierea dosarului și voi urma procedurile stabilite în cadrul procesului”, a declarat Tăriceanu.

DNA a anunțat oficial pe 15 ianuarie că a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Călin Popescu Tăriceanu. ”În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei - 3.204.640 lei”, arată comunicatul DNA.