UPDATE Primăria Municipiului București confirmă faptul că miercuri, 16 decembrie 2020, au avut loc percheziții ale Poliției Române în sediul Primăriei, la Direcța Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, de unde s-au ridicat mai multe documente.

HotNews.roFoto: Hotnews

Perchezițiile au avut loc în contextul în care au fost formulate o serie de acuzații oficiale împotriva unor angajați ai Primăriei Municipiului București cu privire la diverse autorizații de construire în Capitală, acordate în anii trecuți, potrivit sursei citate.

„Există cooperarea deplină a Primăriei Capitalei pentru punerea la dispoziție a tuturor documentelor solicitate de către polițiști. Nicio persoană dintre cele cercetate nu va fi acoperită, indiferent de funcția ocupată. Am semnalat în mai multe rânduri că, în perioada precedentei administrații, s-au petrecut ilegalități în Primăria Capitalei. Personal, mă bucur că există astfel de verificări în probleme despre care vorbesc și pe care le semnalez de ani de zile”, a declarat primarul general, Nicușor Dan.

------------------------

Mai multe percheziții au loc, miercuri dimineață, în București și în județul Ilfov, într-un dosar vizând lucrări de construcții fără autorizație de construire sau de desființare. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că sunt descinderi la Primăria Capitalei, în legătură cu ridicarea unor blocuri din zona Bucureștii Noi/ Chitila din Sectorul 1.

Poliția Capitalei a anunțat, printr-un comunicat de presă, că polițiști de la Serviciul Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară la adrese din București și din județul Ilfov, precum și mandate de aducere emise pe numele mai multor persoane.

Dosarul vizează infracțiunile de executare fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, conform Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, uz de fals, fals intelectual, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals intelectual, instigare la sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, precizează Primăria Capitalei.

Audierile în acest dosar vor avea loc la sediul Serviciului Investigații Criminale al Poliției Sectorului 1.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că au loc percheziții la Direcția Generală de urbanism și amenajarea teritoriului și la Serviciul de autorizări din Primăria Capitalei, vizând constuirea unor imobile cu destinația de locuințe în zona Bucureștii Noi/Chitila din Sectorul 1.

CITEȘTE ȘI:FOTOGALERIE Cartierele bucureștene Dămăroaia și Bucurestii Noi, sub sediul blocurilor mastodont. Proprietarii caselor din zonă își caută dreptatea la Bruxelles