Ministrul Mediului, Mircea Fechet, spune că a trimis Corpul de Control la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și a cerut revocarea șefului acestei instituții, Dan Cătălin Vatamanu, numit în urmă cu doar 3 luni. Aceasta, după ce înscrierile pentru programul Rabla la electrocasnice pentru populație, programate pentru marți, au fost amânate în ultima clipă, AFM acuzând "suspiciuni de fraudă informatică".

HotNews.roFoto: Hotnews

Mircea Fechet a cerut premierului interimar Nicolae Ciucă revocarea lui Vatamanu de la conducerea AFM.

"Este inadmisibil ce s-a întâmplat. 100.000 de români așteptau acest program. Am întrebat zilnic și am fost informat cu câteva minute înainte de lansare că este nefuncțional și nu poate fi accesat. Vom stabili azi cât de grave sunt problemele informatice", a susținut ministrul Mediului, la Digi 24, el precizând că aplicația pentru acest program este administrată de Administrația Fondului pentru Mediu.

Președinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu este Dan Cătălin Vatamanu, vicepreşedinte PMP Mehedinţi, fiind numit prin decizie a premierului Ludovic Orban în 3 septembrie. El a înlocuit-o pe Andreea Kohalmi-Szabo, care a stat tot doar 3 luni la șefia AFM.

Președintele AFM are rang de secretar de stat, iar numirea și revocarea acestuia din funcție se face prin decizie a premierului.

AFM a anunțat amânarea înscrierii în programul Rabla pentru Electrocasnice, programată să aibă loc marți 15 decembrie de la ora 12:00, acuzând "instabilitatea securității cibernetice”.

"Din cauza contextului general de instabilitate a securității cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranța informatică a aplicației și a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informații specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunță amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranță suplimentare pentru Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior”, anunță instituția pe site.

Programul Rabla pentru Electrocasnice ar fi trebuit să permită înscrierea persoanelor fizice de marți, ora 12:00.