Prima zi a votării în străinătate decurge în condiții foarte bune, a transmis sâmbătă seară Ministerul de Externe. La ora 17.00, ora României, s-au deschis și secțiile de votare organizate în vestul SUA (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland și Seattle) și Canadei (Vancouver).

HotNews.roFoto: Hotnews

La această oră, prima zi a votării în străinătate s-a încheiat în 19 secții de votare din Noua Zeelandă, Australia, Republica Coreea, Japonia, China, Filipine, Malaezia, Republica Singapore, Republica Indonezia, Regatul Thailandei, Vietnam și Kazahstan.

Prima zi a votării continuă în 729 de secții de votare.

Românii cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegerile parlamentare 2020 la oricare dintre cele 748 de secții organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie, și duminică, 6 decembrie 2020.

Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel târziu la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare sau se află la rând în afara sediului secției de votare, pentru a intra în localul de vot.

MAE recomandă alegătorilor români din străinătate care doresc să își exercite dreptul de vot la secție utilizarea ambelor zile, 5 și 6 decembrie, pentru a evita posibilele aglomerări.

Cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte: pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Cetățenii români cu reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile din străinătate cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar), însoțit de un document emis de autoritățile statului de reședință prin care se dovedește dreptul legal de ședere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

Românii cu domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot chiar dacă actele de identitate românești enumerate mai sus au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020. De asemenea, dacă documentele doveditoare ale reședinței în străinătate emise de autoritățile străine au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020, acestea sunt considerate valabile pentru exercitarea dreptului de vot.