Curtea Constituțională a respins sesizarea prin care Robert Cazanciuc încerca să-l scape de un dosar penal pe Tăriceanu

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 22 octombrie 2020, 15:12 Actualitate | Esenţial


Calin Popescu Tariceanu
Foto: Agerpres
Curtea Constituțională a respins joi, cu majoritate de voturi, cererea formulată de președintele Senatului, Robert Cazanciuc, și a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Senat și Parchetul General. Este vorba despre sesizarea în care Cazanciuc a sesizat CCR după ce lui Călin Popescu-Tăriceanu i s-a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu pentru că a refuzat să pună în aplicare o decizie definitivă a Justiției.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică preşedintelui Senatului și Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

De notat că sesizarea lui Cazanciuc a fost formulată la sfârșitul lunii mai, iar o soluție în acest caz a fost amânată de atunci în mai multe rânduri.

La sfârșitul lunii ianuarie 2020, lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a adus la cunoștință că este suspect în dosarul ce vizează incompatibilitatea senatorului Cristian Marciu.

Ancheta vizează modul în care Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, a fost menţinut în funcţie cu toate că, în anul 2015, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituţii ale statului.

Tăriceanu este implicat în acest dosar deoarece, în calitate de preşedinte al Senatului, nu ar fi dat curs, în 2017, solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate de a-l elibera din funcţie de Marciu.

Robert Cazanciuc a argumentat în sesizarea depusă la CCR că ”niciunui membru al Parlamentului nu îi poate fi impusă o anumită conduită în exercitarea opțiunii de vot” și că „punerea la dispoziție a unor documente întocmite în timpul derulării dezbaterilor parlamentare în care este analizată orice solicitare a unei autorități publice, reprezintă o formă de imixtiune și de încercare de control a activității și procedurilor parlamentare, în condițiile în care acestea se finalizează prin votul liber exprimat de senatori”.

”Actele procedurale îndeplinite în conformitate cu prevederile regulamentelor parlamentare nu pot face obiectul controlului organelor Ministerului Public, acestea fiind modalități prin care Camerele Parlamentului își îndeplinesc rolul constituțional și își desfășoară lucrările în temeiul și potrivit propriei autonomii organizatorice și funcționale consacrate în art.64 alin.(1) din Constituție. Efectuarea urmăririi penale față de Președintele Senatului, în funcție în anul 2017, pentru acte de procedură parlamentară, respectiv nesupunerea votului plenului Senatului a încetării de drept a unui mandat de senator validat în 2016, pentru care Agenția Națională Integritate a emis în 2012 un raport de evaluare privind incompatibilitatea acestuia cu exercitarea funcției de consilier județean în perioada 2008-2012, rămas definitiv în 2015, reprezintă un fapt fără precedent, o încălcare a regimului separației puterilor în stat”, se mai arată în această solicitare.

Citește și:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















34921 vizualizari

  • +28 (30 voturi)    
    2 lucruri (Joi, 22 octombrie 2020, 15:16)

    liviu_ [utilizator]

    1 - se vede ca tariceanu a pierdut suficient de mutle voturi ca sa nu-l mai pupe in dos psd
    2 - sa privim cum avocatul poporului, seful senatului, si de mutle ori (nu in cazul asta -> vezi punctul 1) CCR, apara interesele infractorilor!
    • -15 (19 voturi)    
      CCR (Joi, 22 octombrie 2020, 17:01)

      Unforgiven [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Are magistrati pesedisti doar cand vreti voi, ok.

      Deci in cazul asta inteleg ca magistratii din cadrul CCR nu sunt pesedisti, ci sunt useristi, corect?
      • +13 (17 voturi)    
        wow (Joi, 22 octombrie 2020, 17:52)

        transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

        Ce intelegere limitata a limbii romane ai! Poate daca ar fi scris cu chirilice...

        Ala caruia ii raspunzi cu un umor tipic de rus consumator nu a zis niciunde ca CCR nu e oficina PSD.

        A zis ca mos Tariceanu e atat de insignifiant incat nici macar pesedistii nu se mai chinuie sa-l salveze.

        Cum, Doamne iarta-ma, poate intelege cineva din asta ca Dorneanu nu ar mai fi omul Rusiei...

        Aaa, ca tot mi-am amintit, DOAR VOI postacii Moscovei va mai zvarcoliti sa-l salvati pe Calin Anton. I wonder why...
  • +21 (23 voturi)    
    Deci Calin canta Marsellieza (Joi, 22 octombrie 2020, 15:17)

    un domn [utilizator]

    cat de curand la Rahova
  • +23 (25 voturi)    
    Peste mare (Joi, 22 octombrie 2020, 15:38)

    Andra99 [utilizator]

    Asta este unul dintre "pestii mari" care nu trebuie scapat din carlig. Unul dintre politicienii care au facut foarte mult Romaniei si romanilor in ultimii 100 de ani.
  • -26 (30 voturi)    
    Deci cum e cu CCR? (Joi, 22 octombrie 2020, 15:39)

    Unforgiven [utilizator]

    Are magistrati pesedisti sau nu?

    Hai sa vedem, propaganda retrograda ce mai zice?
    • +9 (13 voturi)    
      Uite cum e cu CCR, retrogradule. (Joi, 22 octombrie 2020, 16:23)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

      https://adevarul.ro/news/politica/ce-pericole-nemai-pregatesc-psd-ccr-isi-schimba-curtea-deciziile-interesele-partidului-1_5f8c3d575163ec427100330c/index.html
      • -1 (1 vot)    
        Citezi o rapandula de articol (Vineri, 23 octombrie 2020, 0:57)

        Unforgiven [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        Expunerea de motive nu are nicio problema in cadrul acelei legi, formularea cu "contextul actual" nefiind problematica in intelegerea expunerii de motive, iar in plus autorul articolului minte pe fata ca expunerea de motive ar contine o singura si scurta fraza pe care a dat-o exemplu, pentru ca in realitate mai erau inca 2 fraze, pe care din bunavointa le-a bagat sub pres si nu a mai vrut sa le citeze, asta ca sa va prosteasca pe voi, dreptacii obtuzi si retrograzi, care sunteti foarte usor manipulabili.

        Iata aici expunerea de motive: https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24237077-data-fixata-curtea-constitutionala-pentru-transa-disputa-legea-prin-care-data-alegerilor-parlamentare-este-stabilita-chiar-parlament.htm
    • +12 (12 voturi)    
      gainarie ..... (Joi, 22 octombrie 2020, 16:56)

      asada [utilizator] i-a raspuns lui Unforgiven

      ....tipic Grindeanu ,Ciolacu ,Dragnea si in general PSD-ista !!! Cand te ineci nu te agati de un pai cumetre !!!!
  • +19 (21 voturi)    
    >>>> (Joi, 22 octombrie 2020, 15:47)

    GemstonePig [utilizator]

    Cazanciuc mai cu altecuvinte vrea sa spuna ca'' pe noi nu ne controleaza nimeni, nu are dreptul nimeni sa se bage in ce facem noi'', pai asta este o greseala el descrie CCR, dar CCR nu are nevoie de concurenta, CCR deja este un Frankenstein juridic ce poate da peste nas si taia macaroana absolut oricarei autoritati
  • +7 (9 voturi)    
    Unanimitate, nu? (Joi, 22 octombrie 2020, 15:56)

    degrize [utilizator]

    Majoritate! Nu unanimitate, cum ar fi fost de asteptat. Precis dl. Valer a votat cum trebuie.
  • +11 (11 voturi)    
    Doane-ti multumesc (Joi, 22 octombrie 2020, 16:00)

    Rebecka [utilizator]

    ca am apucat ziua asta in care CCR repinge a doua marsavie a psd!Dar ma intreb:ce i-a venit lui Dorneanu?De unde pana unde l-a apucat aplicarea legii,mai ales impotriva psd si bufnita Weber?Zau ca nu-i a buna!Dl Dorneanu o fi presimtind ceva?I sa dat in bobi,i s-a citit in cartile de tarot sau in palma?Auzi:sa respinga sesizarea lui Cazanciuc!Onorabile dl judecator.intreb si eu:sesizarea d-lui Cazanciuc nu cumva poate fi omologata drept trafic de influenta,prin acea sesizare A INCERCAT SA-L SCAPE PE Tariceanu!Incercarea asta cum se numeste in termeni juridici?Si,mai ales,cum se pedepseste cel care initiaza astfel de demersuri,recte dl Cazanciuc?
    • +11 (11 voturi)    
      Manevra PSD alegeri, Tradiceanu nu mai are valoare (Joi, 22 octombrie 2020, 18:27)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui Rebecka

      ...si ii abureste pe fraieri
  • +16 (20 voturi)    
    Este dovada (daca mai era nevoie de ea) (Joi, 22 octombrie 2020, 16:00)

    Susufler0 [utilizator]

    care demonstreaza ca Calin a ajuns sa fie un rahat cu ochi...

    PS. ... si fara mot ! :))
    • +5 (5 voturi)    
      Il are (Vineri, 23 octombrie 2020, 8:00)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      Si in ochi ! Rahatul ! Nu este turcesc ! Este made by Nariskin
      https://m.hotnews.ro/stirecom/20627268
      • +5 (5 voturi)    
        Poftim ! :))) (Vineri, 23 octombrie 2020, 11:19)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        Nici macar original nu e dar...

        PS. ... paradoxal este de la mama lui de-acasa ! !! :)))))))
  • +13 (13 voturi)    
    Degeaba (Joi, 22 octombrie 2020, 17:42)

    spirache [utilizator]

    Va dura o eternitate sa aibă loc un proces, iar cand va fi neofitii dreptatii de la iccj il vor achita, asa cum l au achitat in cazul mai grav cu marturia mincinoasa pt impostorul paul de romania.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by