Ce a hotărât Curtea Constituțională în cauze similare celei reclamate de Cazanciuc pentru a-l scăpa pe Tăriceanu de anchetă

de Robert Mihăilescu     HotNews.ro
Luni, 6 iulie 2020, 8:01 Actualitate | Esenţial


Calin Popescu Tariceanu
Foto: Arhiva personala
Curtea Constituțională urmează să discute în 8 iulie cererea președintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, de a constata un conflict constituțional în contexul în care lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu pentru că a refuzat să pună în aplicare o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai exact, Călin Popescu Tăriceanu a refuzat să supună la vot, ca președinte al Senatului, pierderea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, senator PSD de Giurgiu, care a fost menţinut în funcţie cu toate că, în anul 2015 magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituţii ale statului. Detalii despre sesizarea la CCR pot fi consultate aici

Ce a hotărât CCR în cauze similare?

În 2012, CCR a decis că a existat conflict constituțional, dar în sens invers, în cazul senatorului Mircea Diaconu, găsit incompatibil de ICCJ, prin hotărâre definitivă. Parlamentul a votat împotriva pierderii mandatului de senator, iar CCR a decis că o astfel de acțiune a Parlamentului încalcă separația puterilor în stat și competențele instanțelor.

Argumente din decizia CCR, care poate fi consultată aici:
  • "Legitimarea unui astfel de act (votul Parlamentului care nu respectă o hotărâre judecătorească definitivă - n.r.) ar avea ca efect acceptarea ideii că, în România, există persoane/instituţii/autorităţi cărora nu le sunt opozabile hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele prevăzute de Constituţie şi de lege, deci care sunt mai presus de lege".

  • "... prin votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a acționat ultra vires (in afara competențelor legale - n.r.), arogându-si competențe care aparțin puterii judecătorești".

  • "Prin urmare, Senatul are obligația de a lua act de existența stării de incompatibilitate, potrivit celor statuate prin (hotărâre judecătorească definitivă - n.r.) și de a constata încetarea de drept a calității de senator a domnului Mircea Diaconu".
În 2013, după ce au constatat în 2012, obligați de CCR, că nu pot vota împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, senatorii au identificat o altă metodă de a ține în funcție colegii declarați incompatibili : tergiversarea, prin nesupunerea la vot a pierderii de drept a mandatului de senator. Este cazul senatorului Mora Akos Daniel.

Și în această situație, în care au "uitat" să mai voteze, păstrând nelegal senatorul în funcție prin chichițe procedurale, CCR a decis că Senatul a încălcat Constituția, legea și autoritatea puterii judecătorești. Detalii aici și aici

Prin urmare, CCR a stabilit, deja, în 2012 și 2013, că senatorii sunt obligați să ia act de încetarea mandatului unui coleg senator declarat incompatibil de justiție (și atât, fără a se situa deasupra legii prin a vota că, de fapt, senatorul nu a fost incompatibil) și, respectiv, să nu tergiverseze procedura de pierdere a mandatului de senator (cazul din 2013).

Asta ar fi făcut domnul Tăriceanu în 2015, după cele două decizii CCR - a ignorat cu bună știință o hotărâre judecătorească și a refuzat să o pună în executare, menținând calitatea de senator a unui coleg declarat incompatibil pentru afaceri cu statul.

CCR a stabilit deja în 2012 și 2013 că domnul Tăriceanu nu avea voie să se comporte astfel. Robert Cazanciuc cere acum CCR sa își încalce propriile decizii.










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11964 vizualizari

  • +23 (29 voturi)    
    /// (Luni, 6 iulie 2020, 8:15)

    GemstonePig [utilizator]

    Ce va spune dorneanu? Simplu. ''2012 a fost un an secetos, acum in 2020 avem in plus si covid-19, asadar prin efectul legii dosarul este nul de drept si tariceanu trebuie sa primeasca scuze din partea ICCJ''
    • +1 (7 voturi)    
      va spune ceva (Luni, 6 iulie 2020, 12:51)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui GemstonePig

      fara a fi nevoie de alte explicatii : " In 2012, nu eram eu presedintele CCR si nici nu eram, noi pesedistii, majoritatea in componenta curtii."
      • +2 (2 voturi)    
        caz in care (Marţi, 7 iulie 2020, 9:08)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui nahir

        ccr trebuie sa fie desfintata pentru ca e doar o institutie politica, si isi da cu parerea dupa ordine politice, nu dupa constitutie!

        sunt tare curios daca ccr o sa aiba atata tupeu incat sa-si incalce propriile decizii
  • +4 (18 voturi)    
    vot (Luni, 6 iulie 2020, 8:25)

    gpavel [utilizator]

    votul nu poate fi "dirijat"nici macar de hotarari definitive ale justitiei,deci in aceste cazuri trebuie practic modificate regulamentele parlamentului sau corectata chiar constitutia daca prevede altceva,pentru a nu se mai vota cea ce hotareste justitia!
    • -2 (4 voturi)    
      corect (Luni, 6 iulie 2020, 13:49)

      Mag@ [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      corect
    • -5 (7 voturi)    
      Exact (Luni, 6 iulie 2020, 14:37)

      adrian_83 [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      Asta e problema. cu adevarat.

      Si nu mi se pare normal nici sa poti obliga presedintele Senatului sa faca anumite lucruri si apoi sa il tragi la raspundere penala.

      Stiu ca unii oameni il urasca pe Tariceanu dar nu cred ca a facut nimic ilegal si nici parlamentarii.

      Daca esti chemat sa votezi Da sau Nu cu privire la un lucru atunci nu poti fi tras la raspundere daca votezi Nu. Ar fi absurd. De ce mai votezi atunci?
      • +1 (1 vot)    
        Da, e greu de priceput... (Luni, 6 iulie 2020, 16:39)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui adrian_83

        E vorba ca nu a supus la vot, nu ca s-a votat DA sau NU! Clar? Bine, ca toata procedura e absurda, de acord, dar asta e alta discutie.
    • 0 (0 voturi)    
      asta (Marţi, 7 iulie 2020, 9:06)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      daca nu esti sef psd
      caz in care obligi sa fie aplicat votul la vedere si excluzi din partid pe oricine nu voteaza cum vrei tu!
  • +17 (23 voturi)    
    PSD-istul vopsit ... (Luni, 6 iulie 2020, 9:13)

    LL [utilizator]

    in (I)liberal ar cam fi timpul sa dispara de pe scena politica. A ....sapat destul.
    Adio tovaras! Lasa-ne!
    • -4 (6 voturi)    
      alti vopsiti (Luni, 6 iulie 2020, 12:45)

      robyzs [utilizator] i-a raspuns lui LL

      Credeam ca te referi la Mihai Chirica membru PNL IASI, fost PSDist convins si acum liberal sustinut de Costel Alexe si presedintele Klaus Iohannis.
      • +1 (1 vot)    
        nu pot spune (Marţi, 7 iulie 2020, 9:06)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui robyzs

        ca nu sunt de acord cu ce spui... ala nu avea ce vcauta in pnl...
        DAR

        imi place cum "uiti" sa precizezi cum aduna psd ahtiati dupa ciolan de la pnl !
  • +18 (24 voturi)    
    CCR, tariceanu, psd.. (Luni, 6 iulie 2020, 9:33)

    qwerasdf [utilizator]

    nici nu trebuie sa citesc articolul sa stiu ca sunt toti niste hoti in slujba altor hoti
  • +14 (20 voturi)    
    In Cazan--ciucul cu smoala cu Sterling Popescu T. (Luni, 6 iulie 2020, 10:00)

    Plagarus [utilizator]

    Avem o adevarata pegra politica !
  • +19 (25 voturi)    
    Tăriceanu trebuie scos din viața politică. (Luni, 6 iulie 2020, 10:01)

    asavreau [utilizator]

    O scoatere a lui Tăriceanu din viața politică și publică ar fi benefică.S-ar liniști treburile și ar dispare suspiciunea.Tăriceanu se pretinde liberal,dar nu este liberal.Este un ticălos.
    • +7 (7 voturi)    
      de acord (Luni, 6 iulie 2020, 13:51)

      Mag@ [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      nu numai tariceanu trebuie scos, intreaga clasa politica trebuie schimbata cat mai repede
  • +17 (23 voturi)    
    Mai merita scapat Tariceanu pentru PSD? (Luni, 6 iulie 2020, 10:04)

    emil bobu [utilizator]

    Mai are ALDE valoare pentru PSD? Probabil o sa-l lase sa se prajeasca. Daca ALDE era la 15% il salva CCR.
  • +10 (14 voturi)    
    si ce-i cu asta .. (Luni, 6 iulie 2020, 10:23)

    sareta [utilizator]

    Care-i noutatea ,acest inivid trebuia cercetat demult chiar si ptr.tradare dar nimeni n-a facut ancheta .De ,Constitutia este de respectat doar uneori ....Asa ca verdictul va fi ca si pana acuma ,in favoarea ”democratiei” balcanice .Grupurile de infractori au fost foarte bine organizate ,mai ales la protectia juridica .Le-a mai scapat cate ceva dar in curand vor ajunge ”pana la capat” si cu modificarile ce au mai ramas de facut ....
  • +4 (4 voturi)    
    Problema cu excluderea parlamentarilor (Luni, 6 iulie 2020, 13:16)

    adrian_83 [utilizator]

    Problema cu adevarat este necesitatea votului parlamentarilor pentru a exclude un membru al sau declarat incompatibil de justitie

    Un astfel de vot nu ar fi trebuit sa existe pentru ca atunci cand parlamentarii voteaza ei au dreptul sa voteze asa cum vor ei. In nicio democratie parlamentarii nu pot fi obligati sa voteze intr-un anumit fel. Nici macar justitia nu poate obliga un parlamentar sa voteze intr-un anumit fel.

    Daca parlamentarii ar fi obligati sa voteze intr-un anumit fel atunci votul in sine nu ar mai avea nici-un sens. Obligarea unui parlamentar sa voteze intr-un anumit fel este practic dictatura.

    Trebuie modificata baza legala care prevede excluerea parlamentarilor astfel incat aceasta decizie sa nu mai fie supusa la votul parlamentarilor.
    • 0 (0 voturi)    
      si totusi (Marţi, 7 iulie 2020, 9:04)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui adrian_83

      se intampla in romanica

      sa nu uitam voturile psd "la vedere", ca nu cumva sa fie tradatori care sa nu voteze cum vrea sefu!

      sunt total de acord cu tot ce spui (inclusiv ultima parte_, doar atrag atentia ca la noi se practica deja chestia asta...
  • +3 (3 voturi)    
    Si eu sunt curios ce va hotari CCR... (Luni, 6 iulie 2020, 15:07)

    LiviuX [utilizator]

    Daca va hotara ca nu a procedat gresit nepunand in aplicare hotararea CCR, insemna ca nici o hotarare a CCR, si prin extensie judecatoreasca, nu mai trebuie pusa in aplicare. Prin urmare nici asta (!) ceea ce va fi foarte ciudat. Si sa vezi atunci trai neneaca pe infractori, care desi vor fi condamnati, conform asteia nu vor mai trebui inchisi, amendati, etc.
    • -2 (2 voturi)    
      Nu e adevarat (Luni, 6 iulie 2020, 17:20)

      adrian_83 [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

      Aici vorbim despre punerea in aplicare a unei hotarari a justitiei de catre Parlament. Parlamentul insa intr-o democratie nu poate fi obliga de nimeni sa ia o anumita decizie. Alte entitari gen Guvern, Presedinte, autoritati locale, persoane fizice, infactori, etc pot fi obligati.

      Justitia a decis ca Parlamentul trebuie sa il excluda pe respectivul deputat sau senator pe motiv ca a fost declarat incompatibil. Parlamentarii intr-o democratie insa voteaza asa cum vor ei nu ii poate obliga nimeni sa voteze intr-un anumit fel si in nici-un caz nu ii poti trage la raspundere pentru votul lor. Raspunderea este exclusiv in fata electoratului.

      In cazul lui Tariceanu lucrurile sunt putin diferite. Ca parlamentar nu poate fi tras la raspundere insa ca presedinte al Sentatului este discutabil. Eu sunt de pararea insa ca nimeni, nici macar CCR si instantele judecatoresti nu pot stabili ce anume sa faca Parlamentul sau conducerea sa.

      CCR poate doar sa desfiinteze acte al Parlamentului ca fiind neconstitutionale insa nu poate sa le spuna parlamentarilor cum anume sa voteze.
      • 0 (0 voturi)    
        Cum am mai spus, e greu de priceput pentru unii... (Luni, 6 iulie 2020, 18:09)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui adrian_83

        Parlamentul NU E OBLIGAT sa ia o ANUMITA hotarare, da sau nu, ci DOAR sa supuna la vot, fiecare votand cum vrea. In asta consta aplicarea hotararii CCR in cazul de fata.
        • 0 (0 voturi)    
          ...... (Marţi, 7 iulie 2020, 7:39)

          prio [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

          Sa voteze cum vrea nu prea e in regula pt ca atunci voteaza cum ii cere ala (partidul) care la numit deputat sau cel care ia umplut buzunarele pt ai proteja interesele.
          Sa voteze cum vor cei care l-au votat , da, atunci putem spune ca lucrurile functioneza corect.
          Imi dati si mie un exemplu cind s-a respectat vointza electoratului cind au fost intrebati ?? (referendum).
          Parlament = Gangsteri (raketer)
          • 0 (0 voturi)    
            Asta e alta discutie (Marţi, 7 iulie 2020, 15:59)

            LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui prio

            Nu se discuta aici CUM voteaza parlamentarii, calitatea lor.
      • 0 (0 voturi)    
        ............ (Marţi, 7 iulie 2020, 7:23)

        prio [utilizator] i-a raspuns lui adrian_83

        si uite asa a ajuns parlamentul o institutie fara control care actioneaza haotic fara ca un deputat sau un grup sa poata fi tras la raspundere pentru activitatea lor decit odata la 4 ani si atunci scapa prin cameleonism.
        • 0 (0 voturi)    
          In Democratie (Marţi, 7 iulie 2020, 11:54)

          adrian_83 [utilizator] i-a raspuns lui prio

          Niciodata parlamentarii nu pot fi trasi la raspundere penala sau civila pentru voturile si opiniile lor. Parlamentarii nu raspund decat politic in fata electoratului.

          In nicio democratie de pe lumea asta nu se pot face dosare penale parlamentarilor pentru fapte savarsite in exercitarea functiei.

          Zilele astea am citit frecvent articole pe HN si mai ales comentarii si din pacate din majoritatea comentariilor rezulta ca oamenii nu inteleg nimic din ceea ce inseamna democratie si stat de drept. Ura prosteasca la adresa unor politicieni i-a orbit pe multi.
  • 0 (0 voturi)    
    CCR (Marţi, 7 iulie 2020, 9:02)

    liviu_ [utilizator]

    este doar o institutie care apara hotii si infractorii...

    nu are nici o treaba cu aplicarea consittutiei sau a legii!

    daca CCR isi incalca propria decizie acum, este o recunoastere ca este o institutie incompetenta, care ia decuizii in functie de cine cere, nu in functie de constitutie si ar trebui reformata (desfiintata si inlocuita cu altceva daca este nevoie) DE URGENTA!!!

    sa nu uitam si deciziile ICCJ care au aratata ca CCR a incalcat constitutia si decizia CEDO!
    ce vorbesc?! CCR ar trebui sa fie deja in curs de reformare sau desfintare!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by