Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că protestele faţă de purtarea măştii de protecţie reprezintă un gest "complet lipsit de noimă", în condiţiile în care s-a demonstrat ştiinţific că masca sanitară previne răspândirea noului coronavirus, relatează Agerpres.

Ludovic OrbanFoto: Guvernul Romaniei

Întrebat ce le transmite persoanelor care protestează sâmbătă, în Piaţa Universităţii, premierul a declarat că acest mijloc de protecţie este preferabil unei îmbolnăviri, care ar putea necesita inclusiv mască de oxigen.

"Să poarte mască dacă nu vor să se îmbolnăvească. Mai bine porţi mască din asta, decât să ajungi să ai nevoie de mască de oxigen sau - Doamne fereşte! - să intri pe ventilaţie mecanică. E mult mai simplu să porţi mască", a spus premierul.

Totodată, întrebat de ce nu sunt sancţionaţi participanţii care nu respectă regulile de distanţare, premierul a precizat că legea va fi aplicată, dar a admis şi că au fost evitate astfel de intervenţii.

"Sunt convins că cei care nu respectă regulile vor fi amendaţi în conformitate cu legea. (...) Noi ne-am ferit să avem intervenţii, mai ales că au fost mai multe manifestaţii care nu au avut amploare şi nici nu au avut o temă - asta mi se pare o temă absurdă, să demonstrezi împotriva măştii. Chiar mi se pare ceva... În condiţiile în care e un lucru demonstrat ştiinţific de toţi specialiştii că masca e, de fapt, un mijloc de protecţie care te ajută să nu te îmbolnăveşti. Acesta e ca un protest împotriva sănătăţii publice, inclusiv un protest împotriva propriei sănătăţi. Adică, mi se pare un gest complet lipsit de noimă. (...) Ce să fac? Să îi dispersez ca să creez şi mai mult...? Nu, legea va fi aplicată", a precizat premierul, la finalul unei vizite efectuate la DSP Bucureşti.

Câteva sute de oameni participă sâmbătă, în Piața Universității, la un protest împotriva măștilor, scandând ”Libertate”.