Președintele Klaus Iohannis spune din nou că nu se impune reinstituirea stării de urgență, pentru că pot fi decise punctual restricții de către autoritățile locale în localitățile cu un număr mare de cazuri de COVID-19. El a spus că vor exista discuții despre obligativitatea purtării măștii, recomandându-le românilor să poarte mască peste tot, atunci când ies din casă. șeful statului a mai spus că ar trebui restricționate evenimentele la care se adună multă lume, precum nunți și botezuri.

Iohannis la INSPFoto: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a vizitat vineri, de la 13.30, Institutul Național de Sănătate Publică, în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19 în ultimele zile.

Principalale declarații făcute de președinte la finalul vizitei la INSP:

  • Am făcut o vizită la INSP, despre care se vorbeșște foarte mult în ultima vreme. Am vrut să am o discuție directă cu experiții
  • O instituție cu oameni dedicați și foarte competenți, care se străduiesc să facă față unei situații foarte complicate
  • Evident, am discutat și despre mersul pandemiei de la noi. Am apreciat și munca pe care o fac, faptul că se preocupă de resursa umană, de dotare și extindere
  • Despre pandemie am discutat destul de mult. M-am bucurat să constat că abordarea noastră e cam la fel - nu trebuie să intrăm în panică, însă trebuie să conştientizăm că ne aflăm într-o situaţie deosebită şi dacă vrem să avem o viaţă normală trebuie să respectăm câteva norme precum purtarea măştii, igiena mâinlor, evitarea aglomerărilor şi, da, acolo unde în anumite localităţi incidenţa pandemiei e mai mare, trebuie introduse restricţii specifice
  • Am observat că descentralizarea restricțiilor e un lucru bun, dar e nevoie de clarificare și am convenit în discuţia pe care am avut-o cu reprezentanţii institutului, cu domnul ministru Nelu Tătaru, să se lucreze la o metodologie care permite luarea unor decizii mai rapide şi mai corelate privind situaţia din fiecare judeţ. În acest fel vom putea fi mai eficienţi şi vom putea să evităm restricţii prea dure
  • Măsurile de bază rămân cele discutate - masca, distanţa, igiena. Am purtat o discuţie mai lungă despre mască. Cam toți specialiștii spun că masca este extrem de utilă dacă vrem să nu mai avem o răspândire masivă a virusului
  • Voi duce această discuţie mai departe şi vom avea probabil mai multe discuţii despre unde şi când purtăm masca
  • Eu recomand să purtați masca tot timpul când ieșiți din casă. În spaţiul public, indiferent că e în interior sau exterior, e bine să purtăm masca
  • Sperietoarea cu starea de urgență este vehiculată de multe lume. Nu intenționez să revenim la starea de urgență
  • Pentru a purta mască nu trebuie stare de urgență
  • Sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume trebuie restricționate. Am văzut, din păcate, prea multe întruniri care au un substrat pozitiv, de tipul nunți, botezuri, serbări, unde nu au fost respectate restricțiile și este posibil ca astfel de întruniri să fie restricționate
  • Am avut solicitarea către Guvern pentru mai multe locuri la ATI
  • Vom face tot ce trebuie făcut pentru a preveni intrarea în stare critică a sistemului spitalicesc
  • E nevoie de soluții concrete. Unde se poate extinde ATI, se va face acest lucru
  • Dacă anumite spitale vor fi transformate sau nu e o decizie a MS, însă eu nu sunt adeptul măsurilor heirupiste. Nu vreau să ajungem la situațiile în care s-au instalat paturi de ATI dar nu a fost resursă umană
  • Deciziile trebuie luate cu cap. Resursa umană trebuie gestionată cu grijă
  • Închiderea școlilor: Nu trebuie exagerată. Copiii sunt în siguranță în școli. Sigur, unde apar cazuri de boală nu sunt alternative
  • Măsuri restrictive trebuie luate acolo unde nu sunt soluții. Copiii trebuie să meargă la școală
  • Am convenit azi să lucrăm la o metodologie
  • Despre alegerile parlamentare: Dacă Institutul Naţional ne spune că, din acest moment, nu se mai poate face o anumită acţiune publică sau alta, vom lua măsurile de rigoare, însă din discuţia de astăzi nu a rezultat nevoia amânării alegerilor

...............................

Reamintim că joi în România a fost depășit pragul de 3.000 de noi îmbolnăviri de COVID-19.

Alte 3.186 de noi cazuri de COVID-19 - un nou record - au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul ajungând la 148.886, potrivit datelor raportate vineri de Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea, în ultima zi s-au înregistrat alte 52 de decese, în timp ce la terapie intensivă sunt internați 613 pacienți, în creștere față de ziua precedentă. Joi, pentru pentru prima dată de la debutul pandemiei în țara noastră a fost depășit pragul de 3.000 de îmbolnăviri pe zi, fiind raportate 3.130 de cazuri.